Carmen Dan: Ministerul de Interne plătește pentru sporurile de doctorate peste 550.000 de lei lunar. Ne vom asigura că cei peste 500 de angajați cu doctorat lucrează în domeniul pentru care dețin titlul

331 de vizualizări
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat vineri că a inițiat modificarea legislației, astfel încât toți cei peste 500 de angajați care au titlu de doctor și primesc spor de doctorat să își desfăşoare activitatea în domeniul pentru care dețin titlul, transmite News.ro. Dan a afirmat că Ministerul plătește în prezent pentru sporurile de doctorate peste 550.000 de lei lunar.

În contextul demarării procesului de evaluare a lucrărilor de doctorat de la Academia de Poliţie, am considerat că impunerea unor norme de integritate faţă de angajaţii care primesc acest spor nu se poate limita numai la cei care şi-au obţinut doctoratele în Academia de Poliție. În acest sens, am inițiat modificarea ordinului de ministru prin care ne vom asigura că toți cei peste 500 de angajați care dețin titlul de doctor și care primesc sporul de doctorat respectă condiția prevăzută de legea 153/2017 și anume, că își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin respectivul titlu„, a declarat, vineri, Carmen Dan, citată de News.ro.

Amintim că jurnalista Emilia Șercan a anunțat miercuri, 17 aprilie, că a sesizat poliția după ce luni seara a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan a precizat că a primit amenințarea ”în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a spus atunci că a „luat act de îngrijorarea exprimată în spaţiul public” referitoare la ameninţarea primită de jurnalista Emilia Şercan, precizând că poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz. „Îi asigur pe toţi cei interesaţi că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a demarat cercetările în acest caz şi tratează cu responsabilitate ancheta”, a scris Carmen Dan, miercuri, pe contul său de Facebook (sursa).

Pe 25 martie, PressOne a scris că rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Adrian Iacob, a plagiat aproape 70% din teza de doctorat, iar întreaga sa carieră academică se bazează pe titlul de ”doctor” obţinut în baza acesteia.

În 28 ianuarie 2019, Emilia Șercan scria în PressOne: „Chestorul principal de poliție Cătălin Alexandru Ioniță, director al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a plagiat întreaga sa teză de doctorat, de la prima până la ultima pagină„. Potrivit Digi 24, Ioniţă a obţinut în instanţă plata retroactivă a sporului pentru titlul de doctor, deşi este acuzat că a plagiat teza de doctorat, relatează agenția citată.

News.ro amintește că, în luna mai 2018, Carmen Dan a anunțat că vor fi verificate toate lucrările de doctorat eleborate la Academia de Poliție în perioada 2007-2011. La începutul lunii aprilie 2019, ministrul de Interne a anunțat că, în aproape șase luni, au fost evaluate și s-au emis puncte de vedere pentru numai 6 lucrări de doctorat de la Academia de Poliție, motiv pentru care se impune o evaluare a modului de organizare a acestui proces, scrie News.ro.

Citește și:

 

 


2 comments
  1. Pararea mea e ca , in afara mediului academic, sporul de doctorat nu ar trebui sa se plateasca. E o onoare si o mandrie pentru cei care obtin titlul de doctor si, daca sunt specialisti prin obtinerea titlului, ar trebui sa se regaseasca , ca mentori, in mediul academic. Sa ai acest titlu si sa te multumesti ca profesor in preunicersitar sau la o sectie municipala de politie inseamna ca ai obtinut acest titlu tot prin metode ,,mediocre,, sau fara prea mult efort academic.

  2. Da evident.Capii poliție Române sunt Doctori in Sapagă si incompetență ,ca urmare merită bani in plus pentru asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Terenurile liceelor agricole și silvice ar putea să fie preluate de autoritățile locale și să-și schimbe destinația, printr-o propunere legislativă PNL-PSD, avertizează senatorul PSD Dan Cașcaval, rector la Iași: „Idei imobiliare nu sunt?” / Consiliul Economic și Social: „Se creează premisele desființării” liceelor agricole sau silvice 

O propunere legislativă inițiată de mai mulți senatori și deputați PNL și PSD, dar și de câțiva parlamentari UDMR, USR și neafiliați prevede ca terenurile aflate în folosința școlilor cu…
Vezi articolul

Gafă a președintei comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD): „Am reușit! De săptămâna viitoare, școlile și grădinițele pot trece în sistem fizic prin decizie proprie, dacă rata de incidență a scăzut sub 3 la mie. Fără rate de vaccinare și alte idei nefaste” / Școlile și grădinițele au trecut chiar de astăzi la ore față în față, indiferent de rata de vaccinare, în localitățile cu incidență sub 3 la mie

Gafă a președintei Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD). Aceasta a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că de săptămâna viitoare școlile și grădinițele îi pot aduce…
Vezi articolul