Testele de salivă din depozite nu ajung până la finalul săptămânii. Arafat: În scurt timp vor fi semnate noile contracte cu ONAC. Sorin Ion, secretar de stat: Așteptăm să vedem care va fi graficul de distribuție de la DSU

550 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Testele de salivă care ar trebui să ajungă la elevi la finalul acestei săptămâni nu există, până în acest moment, în depozitele școlilor sau ale inspectoratelor școlare. Există teste doar pentru prima parte a săptămânii, rămase din achizițiile de anul trecut, în condițiile în care legislația prevede că elevii trebuie să se testeze de două ori pe săptămână. Noile contracte urmează să fie semnate cu Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC), iar un grafic de distribuire va fi comunicat ulterior, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului de Interne (MAI). DSU se ocupă de semnarea contractelor subsecvente cu furnizorii și distribuirea în teritoriu a testelor de salivă pentru elevi.

Pentru cea de-a doua testare din prima săptămână, încă așteptăm să vedem care va fi graficul de distribuție de la DSU”, a declarat secretarul de stat pe preuniversitar, Sorin Ion, la Europa FM.

Raed Arafat a confirmat că în scurt timp vor fi semnate noile contracte cu ONAC pentru achiziția testelor de salivă necesare în a doua parte a acestei săptămâni. Un grafic de distribuire urmează să fie comunicat ulterior.

Edupedu.ro a scris, la finalul lunii decembrie, că autoritățile vor să cumpere prin procedură rapidă de negociere fără publicare prealabilă încă 55,5 milioane de teste de salivă, potrivit unui anunț de pe site-ul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). Asta înseamnă că, până acum, autoritățile ar fi reușit să cumpere doar 14,5 milioane de teste din totalul de 70 de milioane pe care Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis să le achiziționeze pentru 11 săptămâni de școală din semestrul I.

Sursele Edupedu.ro spun că, momentan, doar primul lot din cele trei loturi noi a fost pus în negociere directă, adică maximum 18,5 milioane de teste, destinate pentru școli la începutul anului viitor calendaristic.

Un rezultat al negocierii directe în desfășurare va fi anunțat luna aceasta, când se termină procedura, au mai precizat sursele Edupedu.ro.

Ce prevede noua licitație:

Pentru lotul 1, cantitatea minimă de teste de salivă care pot fi contractate este de 100.000, iar cea maximă este de 18.500.000. Comparativ, la prima licitație, cantitatea maximă era de 23.500.000, dar s-au contractat doar 9 milioane de teste împărțite între trei firme.

Termenul maxim de livrare este de 1-5 zile pentru lotul 1, 6-10 zile pentru lotul 2, 11-15 zile pentru lotul 3 de la data intrării în vigoare a contractului subsecvent. Depășirea termenului maxim de livrare va conduce la declararea ofertei ca neconformă, se arată în invitația de participare, pe care o puteți consulta integral mai jos.

Prețul unitar în lei, fără TVA, pentru fiecare test, la toate cele trei loturi, este în medie de circa 10 lei, deoarece suma totală estimată este de 550 milioane lei pentru cele 55,5 milioane de teste.

De asemenea, prețul unitar în lei fără TVA ofertat va include toate costurile aferente livrării produselor, inclusiv transportul sau alte costuri complementare, adiacente livrării. În vederea comparării unitare a ofertelor, toate preţurile vor fi exprimate în cifre cu două zecimale (dacă preţul ofertat este cu zecimale).

Trusa/kitul trebuie să includă pentru fiecare test următoarele:

  • instrucțiuni de utilizare în limba română
  • dispozitiv de colectare confecționat dintr-un material neabsorbant
  • pipeta/capac cu picurător pentru tub, după caz
  • tub cu soluție tampon (buffer) pentru extracție, după caz . Notă: soluția poate să fie prezentată și separat de tub.
  • trusa/kitul ambalat individual, sau cel mult ambalate câte două teste/ambalaj.

De data aceasta apar două schimbări majore în cerințele tehnice față de prima licitație: testele trebuie să fie ambalate individual sau cel mult câte două, iar firmele participante primesc punctaj mai mare cu cât numărul componentelor unui test este mai mic.

  • Amintim că testele achiziționate până acum au avut mari întârzieri după doar prima săptămână în care au fost distribuite către școli de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a acuzat întârzieri din partea furnizorilor, adică a firmelor câștigătoare la prima licitație lansată în octombrie. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor. Astfel, premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.
  • Mai amintim că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că s-a declarat surprins de rata foarte mare a testelor fals-pozitive care au rezultat din cele distribuite elevilor. Mai multe detalii aici.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: Din 13 milioane de teste date elevilor în decembrie, s-au întors aproape 400 de rezultate, din care 111 au fost confirmate pozitiv la PCR / Săptămâna aceasta, sunt teste pentru o singură zi


1 comment
  1. In alte tari s-au gandit sa testeze de 3 ori pe saptamana. Indolentii si incompetentii astia nici teste nu pot sa asigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sprijinul pentru părinții care stau acasă cu copiii aflați în școala online ar urma să fie aprobat săptămâna viitoare de Guvern, anunță ministrul Muncii: Vor primi 75% din venitul mediu brut, cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă

Indemnizația și concediul de la stat pentru părinții care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii aflați în școala online, vor fi aprobate săptămâna viitoare de Guvern, anunță ministrul Muncii,…
Vezi articolul

Ministerul de Interne, despre plagiatele de la Academia de Poliție: Anumite teze de doctorat au fost verificate în perioade de timp distincte, cu rezultate diferite. Veronica Stoica este noul rector al Academiei

La nivelul Academiei de Poliție nu există politici coerente de verificare a plagiatelor, „nu există o bază de date cu propriile teze de doctorat, nu există proceduri pentru verificarea plagiatului”,…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu: Trebuie organizate concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli

Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare ar trebui organizate în lunile martie-aprilie, pentru ca apoi să fie organizate și cele pentru directorii de școli, a anunțat ministrul…
Vezi articolul
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I

Toate școlile trebuie să arhiveze documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit anul trecut primele de carieră didactică și de carieră profesională – adresă a Ministerului Educației

Inspectoratele școlare sunt rugate de Ministerul Educației să solicite școlilor să arhiveze documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit anul trecut primele de carieră didactică și de carieră…
Vezi articolul

Profesoara Adina Papazi, despre temele pentru acasă: Eu nu mă pot duce în pauză să fac o ședință cu colegii mei, dă-le tu 3 exerciții, că eu le-am dat 2. Este o utopie / Directoarea Raluca Răducanu: Toate aceste reglementări cred că au fost făcute, în primul rând, la presiunea părinților

Adina Papazi, profesoară de Limba română la Colegiul Național I. L. Caragiale din București, a declarat, referitor la temele pentru acasă, că „eu nu mă pot duce în pauză să…
Vezi articolul