Cât câștigă un profesor din România, de la începutul carierei până la salariul maxim atins după 40 de ani, la nivel de grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu – ultimele date Eurydice

93.287 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Sub 45.000 de lei pe an este salariul brut pentru un profesor român aflat la începutul carierei, iar după 40 de ani de vechime cadrele didactice se pot aștepta la un salariu brut anual de aproape 77.000 de lei, potrivit celor mai noi date privind salariile profesorilor și directorilor de școli din Europa, agregate de rețeaua Eurydice și publicate marți. Înaintea unui raport-cadru ce urmează să fie publicat în octombrie a.c., rețeaua prezintă, în premieră, în format de date deschise fișele cu salariile profesorilor pentru fiecare țară europeană în parte – salarii aferente anului școlar 2020-2021.

Potrivit informațiilor centralizate de rețeaua europeană, un profesor câștigă, în România, un salariu brut care evoluează lent, pe parcursul mai multor decenii de carieră, astfel:

  • La începutul carierei, un profesor angajat în învățământul preșcolar sau în școala primară câștigă un salariu brut anual de 39.504 lei (8.027 euro). În gimnaziu și liceu, un profesor aflat la începutul carierei câștigă un salariu brut anual de 43.397 lei (8.818 euro).
  • După 10 ani de activitate, salariul brut anual ajunge la 50.897 lei (10.342) pentru toți profesorii, de la grădiniță până la liceu
  • După 15 ani de activitate, salariul brut anual ajunge la 53.943 lei (10.961 euro) pentru toți profesorii
  • Salarizarea maximă este de 76.991 lei (15.644 euro) – salariu brut anual
Evolutia salariilor medii brute anuale ale profesorilor romani Sursa: Eurydice

Acest nivel maxim de salarizare este atins, în medie, după 40 de ani de activitate, potrivit datelor citate. Profesorii din preșcolar sau școala primară au salariul de încadrare similar celor din gimnaziu și liceu în cazul în care au studii de înaltă calificare.

În termeni reali, continuă centralizarea Eurydice, pe baza datelor EduSAL, salariul brut anual ajunge la o valoare medie de aproximativ 60.000 de lei pentru întreaga carieră și înregistrează o creștere mai acentuată în primele două decenii ale carierei. 

Evoluția salariilor medii brute anuale în termeni reali – 2020-2021:

Pentru un profesor din învățământul preșcolar:

  • Medie pentru toată cariera – 59.184 lei (12.026 euro)
  • Vârsta de 25-34 ani: 46.140 lei (9.375 euro)
  • Vârsta de 35-44 ani: 57.965 lei (11.778 euro)
  • Vârsta de 45-54 ani: 64.230 lei (13.051 euro)
  • Vârsta de 55-64 ani: 68.402 lei (13.899 euro)

Pentru un profesor din școala primară:

  • Medie pentru toată cariera – 61.263 lei (12.448 euro)
  • Vârsta de 25-34 ani: 45.575 lei (9.260 euro)
  • Vârsta de 35-44 ani: 59.932 lei (12.178 euro)
  • Vârsta de 45-54 ani: 68.642 lei (13.947 euro)
  • Vârsta de 55-64 ani: 70.903 lei (14.407 euro)
Evolutia salariilor in termeni reali – Sursa: Eurydice

Pentru un profesor de gimnaziu:

  • Medie pentru toată cariera – 60255 lei (12.243 euro)
  • Vârsta de 25-34 ani: 45.404 lei (9.226 euro)
  • Vârsta de 35-44 ani: 58.644 lei (11.916 euro)
  • Vârsta de 45-54 ani: 66.964 lei (13.606 euro)
  • Vârsta de 55-64 ani: 71.210 lei (14.469 euro)

Pentru un profesor de liceu:

  • Medie pentru toată cariera – 61.043 lei (12.403 euro)
  • Vârsta de 25-34 ani: 44.789 lei (9.101 euro)
  • Vârsta de 35-44 ani: 58.804 lei (11.948 euro)
  • Vârsta de 45-54 ani: 67.944 lei (13.806 euro)
  • Vârsta de 55-64 ani: 72.635 lei (14.759 euro)
Cât câștigă directorii de școli
Salariile directorilor de școală – Sursa: Eurydice

Potrivit datelor citate, salariul brut anual al unui director de școală variază în funcție de tipul instituției și numărul de elevi astfel:

  • Grădiniță – salariu minim 72.000 lei (14.630 euro), maxim 76.800 lei (15.605 euro)
  • Școală generală – salariu minim 76.248 lei (15.493 euro), maxim 84.900 (nivel gimnaziu – 17.241 euro)
  • Liceu – salariu minim 84.900 lei (17.251 euro), maxim 88.584 lei (17.999 euro)
Citește și:
Cât câștigă profesorii români comparativ cu cei din restul Europei? Salarizarea cadrelor didactice, la început de carieră, la apogeul carierei și la nivel de directori – raport Eurydice

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


40 comments
  1. salarile sint foarte mari , sa va explic , intodeauna cand se scrie un reportaj sau se arata la tv un subiect despre invatamint , prima data se arata in invatamint salarile celor de la intretinere a femei de servici si a profesorilor debutanti , ca sa dea bine la public salarii mici , iar profesori care au salari mari nu apar la tv sau nu prea sint mediatizati . Uitatia la declaratiile de avere ale profesorilor de la facultati , pur si simplu te speri adica un muncitor calificat intr-o meserie ia un salar in mina de 2600 lei iar un profesor de facultate ia un raport fata de muncitor de 1 la 8 adica profesoru de la facultate ia cam in media undeva la 16.000 lei + orele predate in particular ajung usor la 20.000 lei luna si pling pling incontinu pe la tv radio si pe internet ca le trebe inca baniiii ca nu is corelate salarile lor cu cele din america sau elvetia asa ca nu le ping de mila profesorilor , ba din contra ma rog sa i dea afara sa faca restructurari .

  2. Nu ar fi fost mai util sa publicati in paranteza cat inseamna net pe luna? Credeti ca cititorii vor lua un calculator ca sa calculeze netul si sa aiba o viziune mai clara asupra cifrelor? Cine in Romania isi gandeste salariul ca cifra bruta anuala? Nimeni.

  3. Nu va mai plangeti atata, analizati salariile inspectorilor scolari din declaratiile de avere. Unii castiga si 12k lei NET lunar si voi le plangeti de mila.

  4. De ce nu publica si banii luati pe meditatii de catre acesti oropsiti, saracii de ei, pai sa va fac eu un calcul: 85 de lei minim 1 ora X 5 ore sau copii pe zi=425X21= 8925. Cam astia sunt banii in medie ai unui oropsit de profesor meditator. Se poate si mult mai mult asta e un calcul cam pe un minim cerut de catre un oropsit de profesor.

    1. Aveți foarte mare dreptate, câștigurile acestor oropsiți de profesori este cu mult peste salariul mediu pe economie. Așa că le recomand să nu se mai plângă atâta, că se plâng degeaba. Unii profesori, din meditații și-au făcut vile, au mașini ultimul model, au din ce trăi. Să lase gargara inutilă și să declare la fisc aceste venituri suplimentare ilicite

    2. Se vede ca nu ai avut treaba cu scoala. Ce treaba are salariul profesorului cu activitatile pe care le intreprinde in timpul liber? Pe tine cine te opreste sa muncesti dupa program ca meditator, instalator, inginer?

      Daca eu lucrez la McDonald’s pe 1500 RON si dupa program colaborez cu NASA si castig 5000 EUR pe luna in timpul liber inseamna ca 1500 RON sunt suficienti ca oricum mai fac eu altceva pe langa?

  5. Salariul net este mai putin de jumătate din cel brut. Cu toate gradele, dirigentie, etc. Micșorat pe timpul verii. Miile de euro din articol…induc in eroare si legitimează ideea ca profesorii castiga enorm in raport cu alte categorii . Ori situatia reala, obiectiva este alta.

  6. Sa nu ne mai atacam unii pe altii, asta ar demonstra ca suntem cu adevarat la stat sau la privat si suntem oameni responsabili, cultivati si ne facem vine treaba acolo unde suntem ca urmare a propriilor noastre alegeri.Evident ca toti ne dorim sa ne fie mai bine, acolo ynde suntem dar ma indoiesc ca jignirile sau batutul cu pumnul in piept ar schimba ceva.Haideti sa vedem ce putem face obiectiv acolo unde suntem.

  7. Minciuni.
    Acesta nu e salariu net.
    De ce nu scrieti cati bani primesc profesorii cu adevatat, in mana, cu ce suma supravietuiesc in fiecare lună?
    Poate au si 2-sau 3 copii personali la școală si cheltuielile sunt mult mai mari…
    Numai minciuni….

  8. Diferența dintre brut și net e foarte mare. Ar trebui să dați o știre despre cât ia statul din fiecare buzunar sau câți ani rămâne un profesor cu acest salariu timp în care inflația crește galopant. Ar fi interesant să aflați și cât câștigă părinții copiilor care nu au lucrat o zi în viața lor și trăiesc din ajutoare sociale sau alocațiile copiilor. Poate vă interesează și câtă ură față de intelectuali cultivați cu astfel de știri.

  9. Un articol de toata jena.Analiza se face pe net, dar stai daca ar analiza netu-l s-ar vedea clar ca salariile sunt minuscule.Nu imi pasa ca unii traiesc cu impresia ca toti o freaca pe la catedra.II invit pe astia hateri care le stiu pe toate la catedra, just for fun! si apoi discutam.

  10. Indiferent dacă salariul este brut sau net pentru cât de puțin lucrează, atât merită. Salariile sunt mai mult decât suficiente.

      1. Să înțeleg că ești bugetar și te roade părerea unei persoane, care lucrează în privat? Sunt una din milioanele de oameni din țara asta, care susține sistemul ăsta de tot rahatul, numit sistemul bugetar, indiferent de ramura acestuia

        1. Dacă tot ne războim în replici puerile , iată răspunsul unui bugetar ” pe viață ” : din răspunsurile tale pline de venin ( mi-a atras atenția răutatea gratuită !) înțeleg că ești o frustrată penibilă care n-a fost în stare să promoveze un concurs la o instituție a statului , oricare ar fi fost aia ! Probabil absolventă bătrâioară a unei facultăți private de doi lei , cu ifose de autosuficiență maximă , ai luat un șut puternic în partea dorsală și te-ai refugiat cu greu în privat , la dispoziția unui șef care îți scoate aerele din cap , încet , dar sigur ! Neputând să scoți un sunet în lumea reală , refulezi în spațiul virtual , înjurând pe toată lumea , indiferent despre ce este vorba . Calmează-te , face rău la ficat și tensiune ! Și scoate , dracului , ” predicția ” aia de pe telefon , lași impresia că ești de-a dreptul analfabetă !

          1. Toți din jurul meu, inclusiv colegii și șefii, au aceeași părere despre bugetari. Șefii mei (soț și soție) au doi copii, iar aceștia fac homeschooling

        2. Sistemul acesta v-a pregătit!
          Dar, atâta puteți :să mușcați mâna care v-a hrănit!
          MULȚI FRUSTRAȚI PE LUMEA ACEASTA!

      2. Normal ca dau meditatii, ca din salariul asta cine poate trai..hai nu mai dati cu parerea destepti ce sunteti. Mergeti voi sa predati si mai vorbim dupa..Eu ca si prof. in invat. prescolar nu am salariu mare nici in privat..si e responsabilitate mare cu copiii, plus extra ore lucrand acasa, planificari, activitati etc. pluuuus alte hartogarii care trebuie facute. Asa ca no comment!

    1. Sa vii sa vezi cum este sa lucrezi cu 30 de elevi într-o clasa și apoi mai discutam, iar acolo sunt salarii brute nu ce primește un profesor net

    2. Habar n ai ce vorbesti! Noi nu lucram doar cele 4-5 ore la școală, ma desteapto ! Inca,cam pe atat si acasa… Corectat caiete, inceput caiete in fiecare zi, corectat lucrari, fise de evaluare, plus pregatirea lecțiilor ptr a 2 a zi (in fiecare zi) … Vorbești ca o proasta in păpușoi care habar n are pe ce pământ trăiește… Lasa, ca are o asistenta cu un liceu 8000 ron net (in mana) si un profesor cu liceu pedagogic de 5 ani + facultate, gradul 1, si 30 de ani de vechime in învățământ 4000 de lei… Asa echitate si dreptate, tot sa fie… Se trezesc d astia ca tine care in loc sa doarma in ghete, se trezesc vorbind… Stresul de la catedra e cel mai odios… Te invit sa lucrezi in învățământ un an nu mai mult și după sa vedem daca mai ai aceeași parere, desteapto…

      1. Nu inteleg de ce faci analogii ,assistenta cu liceu lucreaza 12 ore cu tot felul de bolnavi de toate categoriile ,cei mai multi cu cancere ,demente alcoolice ,carora le supravegheaza non stop functiile vitale . Se poate intelege ca sunt insuficientii banii ,dar poti intelege turele de 12 ore de noapte si toate sarbatorile lucrate? Asadar ,te invit sa fii pe post macar de observator ,in tot sistemul si apoi sa te pronunti .

      2. Nu va plangeti cat munciti, se vede in numarul de analfabeti functionali ajung la universitate.
        Sunteti o plaga a societatii !

    3. Din pacate, habar nu aveti ce vorbiti si cata munca e in afara orelor in sine…cate nopti pierdute pt pregatirea orelor, pt corectarea testelor, pt verificarea temelor si pe langa asta, e munca din comisiile din care faci parte in interiorul scolii, tone de hartii…nu mai vorbesc de supravegheri la toate simularile, evaluarile, tezele cu sub unic ,bac etc….si sa nu uitam de comisiile de admitere in licee din care faci parte, corigente si astea in mijlocul verii, apoi iar bac.ul din toamna si uite asa vacanta de vara din 3 luni, ramane o luna jumate maxim. Daca mai esti si diriginte esti non stop la dispozitia elevilor, parintilor…si sunt multe care din afara nu se vad …de aceea ,va rog sa nu ne mai judecati gresit…nu uitati ca noi modelam oameni, suflete, caractere…si asta este inestimabil.

      1. Cât adevăr, prezentat cu admirabil tact didactic, în spusele unui DASCĂL adevărat! Chapeau bas!

  11. Cuiva îi era frică să facă o analiză pe salariul net lunar pt că nu avea ce să analizeze sau nu avea o lupă.

  12. Articolul include o mica inexactitate: legea 153/2017 a mutat varful la doar 25 de ani.
    Ultima treapta “de vechime” este, conform legii, de 25 de ani. Legea nu ofera alt nivel decat cel de la 25 de ani.

    Poate ar trebui vorbit si despre aceasta problema micuta: fara perspectiva de a mai evolua, din punct de vedere salarial, cariera unui profesor este marcata de circa 15 ani de plafonare –> lipsa de motivatie.

    1. Un alt “mic amanunt”: nici un profesor nu a re bratul de aproximativ 7700 RON. Salariul unui profesor cu peste 25 ani vechime este de 5800 brut. La acesta se poate adauga 10% dirigentie( nu toți profesorii au) și deasemenea sporul de 10 % condiții de stres( numai pe perioada cursurilor și pentru cei care au 10 de vechime în invatamant). Pentru informare citiți nouă lege a salarizarii( pe care a promovat-o PSD și care nici la ora actuală nu s-a aplicat integral). Concluzia : salariul din grilă nu este aplicat deci un salariu mai mic!!!

    1. Brutul ie ăla pentru care trebuie să muncești, b0$$ule…dar ce să știe paraziții de bugetari ce e aia muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva

Suspendarea grevei nu înseamnă încetarea ei, transmite Liga Sindicatelor din Învățământ Sălaj. Potrivit sursei citate, în urma grevei, două dintre cele mai importante revendicări s-au realizat: majorarea salarială între 21…
Vezi articolul

Oana Moraru: Copiii care intră în grădinițe și clase primare cu probleme de atenție, vocabular sărac, logică dezorganizată, ies din școli și grădinițe tot cu probleme de atenție și de limbaj

“Cât progres se datorează creșterii și dezvoltării naturale? Cât progres vine odată cu programul educațional al școlii?”, scrie Oana Moraru, pedagog și fondator de școală privată, într-un text în care…
Vezi articolul

Rezultatele de la probele orale și inspecții, de la concursul de Titularizare, nu au fost publicate de Ministerul Educației în termenul legal / Lista inspectoratelor școlare care au afișat notele

Afișarea rezultatelor la probele practice și a inspecțiilor speciale la clasă nu a fost făcută de Ministerul Educației pe platforma dedicată concursului, deși termenul era luni, 4 iulie, conform calendarului…
Vezi articolul