Președintele Nicușor Dan a declarat că fostul ministru al educației, Daniel David, a făcut și greșeli în măsurile de austeritate care au afectat masiv școala românească, în efortul de a…
Un manifest împotriva fraudei în sesiune a fost lansat de studenții Facultății de Drept și Științe Administrative de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în plină perioade de examene…
Ficțiunea administrativă poate deveni realitate atunci când interpretarea legii este forțată până la absurd, când deciziile se iau doar din pix, fără o privire de ansamblu asupra consecințelor pe care…
Solicitarea Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății privind acordarea burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026, doar dacă medicii scriu explicit în certificatul A5 încadrarea elevului conform criteriilor din…
Inspectoratele școlare pot transmite Ministerului Educației, până pe 30 ianuarie 2026, proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
„Nu e bine. Evident că nu e bine că nu avem ministru al educației”, a declarat președintele Nicușor Dan, în cadrul unui interviu la Digi 24. Liderul de la Cotroceni…
Inteligența artificială a fost folosită anul trecut de mai puțin de jumătate dintre tinerii români de 16-24 de ani, categorie de vârstă ce include elevii din ultimii ani de liceu…
Cel puțin 1.000 de lei din prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, care urmează să fie acordă în contul anului trecut, trebuie să fie cheltuiți pentru…
Mai mulți parlamentari USR au decis să își retragă semnăturile de pe proiectul de lege B708/2025 privind exercitarea profesiei de psiholog, după declanșarea consultărilor publice și apariția unui val de…
Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) a retras, miercuri, de pe site și de pe pagina de Facebook datele privind organizarea etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică 2026,…
Elevii de clasa a XII-a din județul Suceava au susținut luni, 28 ianuarie, simularea la proba de limba română a Bacalaureatului, organizată la nivel de județ. Este cea de-a doua…
Grevă de avertisment de 2 ore și grevă pe perioada simulărilor examenelor naționale, de clasa a VIII-a și a XII-a, anunță Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-o adresă semnată…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a vorbit despre planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 și a declarat că „da, vom avea ceva mai puține…
La Spitalul de Pediatrie din Ploiești ajung zilnic, sau aproape zilnic, copii care au fost supuși agresiunilor, unii dintre ei chiar nou-născuți, scrie Observatorul Prahovean. Doar în luna ianuarie 2026 au…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „ne pregătim pentru declanșarea unui referendum prin care le cerem acordul colegilor noștri vizavi de declanșarea grevei generale”. Acesta…
Daniel Alexandru Ion, șeful Inspectoratului Școlar din Dolj, a vorbit despre simularea județeană a examenelor naționale și a spus că „rigurozitatea este una similară cu cea de la examene”. „Învățarea…
Ținuta și comportamentul elevilor practicanți vor fi adaptate cerințelor din regulamentele interne ale liceului pedagogic și ale grădinițelor și școlilor la care efectuează practica, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.…
Calendarul olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2025-2026, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate miercuri de Ministerul Educației și Cercetării. Listele cu olimpiadele și concursurile școlare și sportive, precum…
Generația care va intra la liceu în septembrie 2026 este cea mai mică din ultimele decenii, iar acest lucru este efectul deciziilor guvernamentale concrete, potrivit unei analize Edupedu.ro. În 2011,…
România apare în Raportul UNESCO privind implicarea tinerilor în deciziile publice ca stat care a consultat elevii și studenții în procesul de elaborare a legilor educației din 2023, însă fără…
Cazul acuzațiilor de plagiat în teza de doctorat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, urmează să fie analizat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, după cum a decis aceasta…
Viitorul ministru al Educației și Cercetării urmează să fie stabilit vineri, 30 ianuarie, în ședința Biroului Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL), potrivit surselor Edupedu.ro. Ședința Biroului Politic…
Elevii vor putea alege din trei tipuri de opționale – de aprofundare, ca disciplină nouă sau integrate – în cadrul Curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și vor…
O anchetă asupra consumului şi traficului de stupefiante a fost declanşată la universitatea militară germană de la Hamburg, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, fără a preciza despre ce droguri este…
Dragă mine la 18-19 ani, Îți scriu din 2026, mocirloase vremuri, pline de fundături și bolovani în drum. Și toate vin încet, se strecoară pe nesimțite, insinuate și tot sper…
Câțiva zeci de angajați din muzee, biblioteci și alte instituții de cultură protestează miercuri în fața Ministerului Culturii. Este a zecea zi consecutiv. când au loc pichete. Ei sunt nemulțumiți…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se situează pe primul loc în rândul celor 21 de universități românești incluse în ediția din acest an a clasamentului universităților din Europa, realizat de compania…
Părinții nu mai au voie să intre în creșă și grădiniță din cauza cazurilor de gripă și pentru a limita îmbolnăvirile, arată o adresă trimisă Inspectoratului Școlar Ilfov de Direcția…
Olimpiada Națională de Limba și literatura rromani maternă 2026 va avea etapa județeană pe 7 martie 2026, potrivit informațiilor de organizare aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, obținute de Edupedu.ro.…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că nu știe vreo prevedere din Legea 198 care „să aibă impact asupra salariilor învățătorilor”. Acesta a precizat pentru…
De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat la Prima News că a fost definitivat calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare. Potrivit lui, acesta va fi publicat…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că, potrivit ordonanței de urgență adoptate recent, „liceele pedagogice care erau autorizate sau acreditate pe specializările vechi devin…
Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) a retras de pe site datele privind organizarea etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică 2026, publicate în urmă cu 4 zile, după…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură protestului anunțat de federațiile sindicale din educație din data de 04 februarie, începând cu ora 12:00, în fața Guvernului României,…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu a publicat până acum regulamentele actualizate pentru olimpiadele și competițiile școlare naționale 2026, deși ordinul care schimbă regulile după 13 ani prevede termene clare…
Ciprian Ștefan, președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România a explicat de ce protestează angajații din muzee, biblioteci, teatre și alte instituții de cultură, în fiecare zi, până la…
Pentru definitivat 2026, prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 29 mai, după cum se arată în calendarul oficial. Amintim…
Elena Cocoș, psiholog școlar, a vorbit despre conflictele între elevi și a precizat că aceste divergențe pornesc de la inechitățile sociale și de la aspectul fizic: „În primul rând, de…
Grădina Botanică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este una dintre cele mai vizitate destinații ale orașului, la împlinirea a 100 de ani de la deschidere, anunță UBB într-un comunicat remis…
Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat planificarea verificării proiectului planului de încadrare pentru anul școlar 2026-2027. Școlile și grădinițele din județul Dolj au fost planificate în perioada 10 februarie –…
România a emis, în 2024, 5.768 de autorizații de ședere pentru cetățeni non-UE sosiți pentru studii sau cercetare, potrivit ultimelor date Eurostat, prezentate marți. Aceasta reprezintă doar 1,2% din totalul…
Din toamna anului 2025 până în prezent, compania Adservio a transmis tuturor inspectoratelor școlare din România un protocol de colaborare prin care oferea gratuit acces la un modul digital de…
Elevii şi profesorii din Japonia şi-au exprimat îngrijorarea că zgomotul produs de campania electorală din perioada premergătoare alegerilor generale din 8 februarie ar putea perturba studiul şi susţinerea testelor în…
Unul din șase elevi de gimnaziu și liceu, participanți la un chestionar în București spune că el sau colegii au avut asupra lor țigări în școală, inclusiv electronice, în ultimul…
Doar o treime dintre elevii participanți la un sondaj realizat de Consiliul Municipal al Elevilor București declară că au folosit „întotdeauna” spațiile special amenajate pentru a-și depozita telefoanele mobile în…
Adunarea Națională din Franța a votat luni seară, 26 ianuarie, proiectul care va interzice rețelele sociale sub 15 ani, potrivit Reuters. Legislația franceză extinde, de asemenea, interdicția existentă privind utilizarea…
Bogdan-Alexandru Stănescu, prozator, editor și traducător, a atras atenția, într-un interviu pentru Agerpres, că bursele de creație și rezidențele de care beneficiază scriitorii români vin din mediul privat, în timpul…
Anders Adlercreutz, ministrul Educației din Finlanda, propune ca elevii să poată merge la activitățile extrașcolare pe care le frecventează cu transportul asigurat de școli, potrivit unui anunț făcut de acesta…
Cele trei sindicate din învățământ anunță că vor protesta pe 4 februarie 2026 în fața Guvernului, pentru a cere revenirea la norma didactică, la numărul de elevi la clasă, la…
Un protest are loc la Timișoara, marți, începând cu ora 15:00. Zeci de persoane au cerut ca minorii sub 14 ani să răspundă în fața legii: „Justiție, nu corupție!”, „Criminali,…
Universitatea Ovidius va organiza, în perioada februarie-mai, ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la disciplinele Biologie și Geografie, potrivit Agerpres. Programul se va desfășura între 6 februarie – 31 mai,…
Danemarca plănuiește să înlocuiască sistemul actual de notare a elevilor și studenților, format din șapte note cuprinse în intervalul -3 / 12, cu un alt sistem în 8 trepte, în…
„În România nu există centre dedicate minorilor care comit fapte penale decât în trei județe: un centru rezidențial în Brașov și două centre de zi în Brăila și Dâmbovița. În…
„Ce poți să faci în situația în care partidul din care provine ministrul [PSD] îl susține? Sigur, poți forța o demitere, cu scandalul de rigoare, pe baza unei acuzații. Dar…
Directoarea Colegiului Național I.L Caragiale din București, Andreia Bodea, a spus că nu se așteaptă să se taie vreo clasă la liceul pe care îl conduce în anul școlar 2026,…