CCR: Legea privind acordarea lunară a unui stimulent de risc pentru profesori este neconstituţională

5.489 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com

Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului asupra unui proiect de lege al PSD, adoptat de Parlament, care prevede stimulente de risc lunare pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000 lei, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, potrivit News.ro. Aceasta înseamnă că legea este neconstituţională şi se reîntoarce în Legislativ pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR de miercuri, luată cu unanimitate de voturi.

Propunere legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului COVID-19 a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc, Cosmin Radu Preda şi Alfred Simonis şi adoptat de Camera Deputaţilor, decizional, pe 13 octombrie. Conform legii:

  • „Începând cu anul şcolar/universitar 2020–2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, personalul didactic,  personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul  preuniversitar şi  universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior,  beneficiază  de  un stimulent  de  risc  după  cum urmează: a) în cuantum de 2000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic”.

Care au fost contestațiile Guvernului:

  • „Conform procedurii legislative, (…) legea a fost promovată la data de 14.09.2020 şi adoptată la data de 13.10.2020 iar mandatul Guvernului expiră la data încheierii mandatului actualului Parlament, respectiv 20 decembrie 2020. Pe cale de consecinţă actul normativ a fost adoptat în interiorul termenului de 180 de zile până la expirarea mandatului Guvernului, fiind încălcate dispoziţiile art.17 alin.(1) din Legea nr.69/2010 cu consecinţa nerespectării art.1 alin.(5) din Constituţia României”. 
  • „Procedura parlamentară urmată de legea pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 observăm că, pe de o parte, conform art.111 alin.(1) din Constituţie, textele din lege care afectează prevederile bugetului de stat nu au fost însoţite de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care ar fi trebuit să fie formulată de preşedintele Senatului, şi nici de dovada că această informare a fost solicitată ulterior, pe parcursul derulării procedurii de la Camera Deputaţilor, iar pe de altă parte iniţiatorii propunerii legislative nu au solicitat Guvernului fişa financiară prevăzută de dispoziţiile art.138 alin.(5) din Constituţie şi art.15 din Legea nr.500/2002”.

Guvernul a arătat că „din datele existente la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, impactul suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat determinat de adoptarea acestei măsuri este de circa 713,1 milioane de lei lunar, respectiv de 1.707,5 milioane de lei în anul 2020”.


6 comments
  1. Sporurile profesorilor/ includ orele de studiu al noilor manuale al căror conținut teoretic și metodic nu coincid. Ordine aleatorie din programele a manualelor au indus o stare de spirit tensionată/ la toate nivelurile …au transformat statutul profesorului într_un birocrat traumatizat de hârțoagele imprimate la calculator:
    Aberante legi/ pentru elevi/ vor avea un impact emoțional care se va traduce prin booling. de toate felurile. Consumul de droguri/ ușoare, limbajul manelistic, aduc în atmosfera școlii românești o doză de promiscuitate. Profesorul este un fel de țap.
    pe culoarele școlilor – limbaj pestilențial și de penitenciar… Țap ispășitor profesorul care nu are drept de ripostă. în fața beizadelelor răsfățate și fără respect/ ori minima moralia.
    El – supus la examinări – se conformează directivelor emanate de inspectorat. director discreționar …. Mai rău este că această profesie liberală va dispărea,/ pentru că implică vocația și acceptanța. Răbdarea, înțelegerea vârtelor ingrate// și nu de puține ori, întoarcerea celuilalt obraz. … [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  2. Tinand cont ca profesorii au deja in plata spor pentru solicitare neuropsihica,spor de dirigentie ,solicit dezbaterea si acordarea sporulilor.Propunere legislaliva,pentru profesori-spor de profesor,spor de program de 3 ore pe zi,spor de concediu 4 luni si jumatate,spor de meditatii,spor ca nu stiu sa utilizeze calculatorul,spor pentru corectat teste uneori,spor de sedinte cu parintii mai rar,spor de trecut note in catalog si n carnetele elevilor,spor de scris cu creta la tabla,spor de dictat la ore,spor pentru ore plictisitoare,spor pentru ore si discipline cat mai multe pentru elevi…etc si lista ar putea continua,ultima propunere elevii sa invete cu parintii acasa cand se poate sau la meditatii in particular,scolile sa fie deschise pentru a avea profesorii sa se intalneasca si ultima sa primeasca salarii intre 10000-1000000 de euro.Aprobat in unanimitate si sigur profesorii ar putea fi multumiti ca in final le este apreciata si recunoscuta valoarea ,implicarea si rezultatele extraordinare ale elevilor lor.Sau poate nu mai doresc si alte sporuri.Ha,ha….de fapt ho,ho ….,am uitat si spor de Mos Craciun.

    1. @Santa
      Cred ca ti-au fugit renii, de aia oi fi asa agitat. Chill moșule! Nu vezi ca nu e buna legea? De ce te enervezi? Si vezi ca alea 4 luni sunt vacante, nu concediu. Alea pe care le au si elevii. Nu te-ai prins ca unii fara altii nu se poate? In rest, pari ofticat ca nu esti si tu profesor din asta “cu sporuri”. Deh, asta-i viata, moșule! E tarziu sa te mai recalifici. Treci la sanie si baga carbuni ca vine ziua ta acușica.

  3. Felicit Curtea Constituțională pentru verdict!… Așa este, orice spor cât de neînsemnat acordat ălora care se ocupă cu educația este împotriva Constituției!… Doar pensiile speciale sunt cu adevărat în spiritul Actului Fundamental al Statului Român! Pe această cale propun acordarea – fie și postum – a Premiului Nobel pentru Pace numitului CARAGIALE Ion Luca!… Restul e tăcere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO “Cadrele didactice care nu sunt vaccinate vor preda online” – o “ipoteză” pentru reluarea școlii, anunțată de ministrul Educației / “E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut marți, într-o conferință desfășurată la Ploiești, că există o “presiune din ce în ce mai mare din partea părinților” ca reluarea școlii cu prezență…
Vezi articolul

Aștept de la profesori să întoarcă efortul Guvernului. Simpla prezență la clasă a profesorilor nu e suficientă. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile, cer să își facă meseria, așa cum trebuie să o facă, spune premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a spus că așteaptă de la profesori “să întoarcă efortul Guvernului”, făcând referire la Legea salarizării unitare și la majorările salariale promise pentru a încetarea grevei din…
Vezi articolul

Universitatea de Medicină din Târgu Mureș acuză de abuz de putere Inspectoratul Școlar Mureș, care ar fi blocat admiterea în clasa a IX-a pentru anul școlar viitor la clasele Liceului UMFST, deși acesta avea autorizare de la Ministerul Educației

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunțat, miercuri, că Liceul UMFST „George Emil Palade”, înființat de în baza unui ordin al Ministrului…
Vezi articolul