Ce se întâmplă în creier când citim? Cititul stimulează dezvoltarea limbajului / Să încetăm să îl vedem ca pe ceva ce îl pregătește pe copil pentru școală. E mai mult de atât, spun cercetătorii în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu

Ce se întâmplă în creier atunci când învățăm să citim? Dar cu cei care nu învață să citească? Cercetătorii în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu vorbesc despre mecanismele neurofiziologice ale cititului, despre deficitele de citit, care se numesc alexie și cum în cazul persoanelor care nu au învățat niciodată să citească aria din creier vizuală pentru forma cuvintelor se specializează pentru altceva, de exemplu, pentru recunoașterea fețelor, în “Podcastul de Neuroștiințe”, din 24 martie 2023.

Discuția cercetătorilor în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu:

“Andrei Miu: Ce știm despre circuitele nervoase implicate în citit?

Simina Pițur: Știm că majoritatea sunt implicate și în limbajul vorbit și asta s-ar putea să îi surprindă pe ascultători, dar un răspuns mai exact ar fi că majoritatea sunt implicate și în procesarea limbajului vorbit, dar există o arie corticală care pare să fie specializată pentru citit și știm asta din studii de leziune. 

Ar trebui mai întâi să spunem că deficitele de citit se numesc alexie și atunci când vorbim despre alexie pură ne referim la deficite de citit, fără alte deficite, fără deficite de înțelegere a limbajului, fără deficite de vorbire, fără deficite vizuale. Unul din primele cazuri de alexie pură a fost descris undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea de Joseph Jules Dejerine.

Ce au arătat în mod repetat și alte studii de leziune a fost că leziunea specifică alexiei pure se află undeva la granița dintre lobul occipital și cel temporal, în emisfera stângă, în aria vizuală pentru forma cuvintelor. Relația dintre această arie și citit a fost confirmată și în studii neuro-imagistice.

Andrei Miu: Nu vrem să cultivăm ideea că această arie vizuală pentru forma cuvintelor e tot ce avem nevoie ca să fie posibil cititul. Dar e clar că e o structură nervoasă necesară în circuitele nervoase pentru citit. De unde știm? Când apar leziuni în această regiune vedem deficite de citit. Vedem că există corelație între activarea acestei regiuni, așa cum o vedem cu metode de neuro-imagistică funcțională și performanța de citit. Care sunt ipotezele despre rolul acestei arii vizuale pentru forma cuvintelor?

Simina Pițur: Ca să răspundem la întrebare, poate că ar fi util să ne uităm și la ce se întâmplă dincolo de această arie și avem metode cu o rezoluție temporală foarte bună, electroencefalograma sau magneto-encefalograma, care ne permit să vedem în termen de milisecundă cum se modifică activitatea creierului după ce participanții citesc un cuvânt. Mai întâi, așa cum ne-am așteptat, pentru că e vorba de stimuli vizuali, crește activitatea în cortexul vizual primar. Apoi, crește activitatea la nivelul acestei arii, aria vizuală pentru forma cuvintelor. Dar modificările pe care le observăm apoi sunt la nivelul mai multor arii din lobul temporal și apoi din lobul frontal, modificări care se observă și atunci când participanții aud cuvinte, nu doar atunci când citesc cuvinte.

Sunt studii mai vechi care sugerează că nu toată aria vizuală pentru forma cuvintelor ar fi specializată pentru citit, ci niște grupuri de neuroni din această arie. Am avea nevoie de metode cu o rezoluție spațială și mai bună pentru a studia activitatea la nivelul acestor grupuri de neuroni. Progresele tehnice recente ne permit să creștem rezoluția unor metode ca IRM funcțional și sunt curioasă în următorii ani dacă studii care folosesc IRM funcțional de șapte tesla vor confirma această ipoteză sau nu.

Andrei Miu: Deci, nu este clar deocamdată ce parte a funcțiilor legate de citit coboară până la nivelul unor neuroni specifici și ce parte sunt funcții emergente care rezultă din interacțiunea între mai multe structuri nervoase. Pentru că am un băiețel care în perioada asta învață să citească, sunt foarte curios ce se întâmplă în creier atunci când învățăm să citim. Ce știm despre asta? Ce știu oamenii de știință?

Simina Pițur: Probabil că cea mai populară ipoteză care încearcă să răspundă la întrebarea aceasta este una propusă de Stanislas Dehaene. Se numește ipoteza reciclării neuronale și spune că o parte din circuitele vizuale deja specializate pentru recunoașterea obiectelor se respecializează pentru recunoașterea cuvintelor atunci când învățăm să citim. De exemplu, aria despre care am vorbit mai devreme. Aș menționa aici un lucru care mie mi s-a părut interesant, că e nevoie de destul de puțin exercițiu, de câteva ore de exerciții, ca să vezi o schimbare semnificativă în activitatea acestei arii.

Andrei Miu: Practic, ce zice ipoteza aceasta este că aria pentru forma vizuală a cuvintelor ar fi o arie vizuală de asociație care s-a specializat într-o anumită măsură pentru citit, odată cu alfabetizarea, cu învățarea cititului și scrisului, ceea ce atrage atenția asupra neuroplasticității extraordinare, mai ales din perioada de dezvoltare. Ce se întâmplă cu cei care nu învață să citească? Ce se întâmplă cu aria vizuală pentru forma cuvintelor la acești oameni?

Simina Pițur: Sunt studii care sugerează că în cazul persoanelor care nu au învățat niciodată să citească, această arie se specializează pentru altceva, de exemplu, pentru recunoașterea fețelor. Deci, experiența clar influențează felul în care această arie s-a specializat. 

Felul în care putem să testăm cum modifică procesul de alfabetizare creierul ar fi fie prin a compara persoane care au învățat să citească cu persoane care nu au învățat să citească, fie prin studii longitudinale în care urmărim copiii care învață să citească pe parcursul mai multor ani și facem măsurători care arată cum se modifică creierul pe măsură ce învață să citească. Unele studii arată că primii prezintă o activitate mai crescută în aria vizuală pentru forma cuvintelor când citesc.

Fasciculul arcuat e mai bine mielinizat la cei care au învățat să citească decât la cei care nu au învățat să citească. E vorba de un fascicul care leagă arii din lobul frontal de arii din lobul temporal implicate în procesarea limbajului. De asemenea, cei care au învățat să citească au un volum mai crescut de substanță cenușie în mai multe arii din lobul temporal și parietal, despre care se crede că ar susține conversia grafeme-foneme cu alte cuvinte dintre semn și sunet. 

Sunt câteva studii care sugerează că alfabetizarea ar schimba și relația pe care o avem cu limbajul vorbit sau felul în care procesăm limbajul vorbit. O să dau câteva exemple. La indivizii care au învățat să citească, în comparație cu cei care nu au învățat să citească, s-a observat o activare aproape de două ori mai crescută într-o structură numită planul temporal, o structură care se crede că ar fi implicată în ceva ce în engleză se numește phonological awareness. Probabil că am traduce ca conștiință fonologică. Este abilitatea de a distinge între sunete similare. De exemplu, între ma și na. 

Într-adevăr, indivizii care nu au învățat niciodată să citească au performanțe mai scăzute în sarcini care le cer să facă astfel de discriminări. Este posibil ca această conștiință fonologică să ne ajute să învățăm să citim atunci când începem să învățăm să citim, dar faptul că învățăm să citim să ne facă mai buni în a discrimina și sunetele pe care le auzim în limbajul vorbit. Încă un lucru interesant ar fi că gradul de activare al planului temporal la copii corelează și cu mărimea vocabularului și cu memoria verbală. E o corelație, deci nu putem să facem inferențe cauzale, dar e un rezultat la care cred că merită să ne să ne gândim.

Dacă ar fi să rezum totul într-o singură frază, aș zice așa: cititul este asociat cu modificări la nivelul creierului și stimulează dezvoltarea limbajului, inclusiv a limbajului vorbit.

Andrei Miu: Este o concluzie pe care pot să o aibă în minte părinții ca mine, motivul pentru care merită să-și încurajeze copiii să învețe să citească. Asta va stimula dezvoltarea ulterioară a limbajului și să încetăm să vedem cititul ca pe ceva ce îl pregătește pe copil pentru școală și care îl face să fie în rând cu alți copii. E mult mai mult de atât. E un produs cultural uman care pare să fi influențat felul în care creierul nostru a ajuns să se schimbe”. 

• “Podcastul de Neuroștiințe” este realizat de profesorul universitar de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală Andrei Miu, Departamentul de Psihologie al UBB Cluj-Napoca, și Simina Pițur, doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Psihologie Cognitivă Aplicată a aceleiași universități, absolventă a programului masteral de psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie al UBB. 

Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.