Ce va face Ministerul Educației dacă profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026: Demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție

2.649 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministerul Educației a transmis că în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”. Reacția Ministerului a fost transmisă pe grupul de presă, vineri, 6 martie, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist.

Întrebat de un jurnalist pe grupul de presă, „ce măsuri va lua ministrul, în caz că liderii sindicali anunță că rezultatele referendumului pentru membri sunt majoritar pentru boicotarea simulărilor?”, Ministerul Educației și Cercetării a spus că în prezent ministerul lucrează la organizarea simulărilor și că „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Răspunsul integral al Ministerului:

„În această perioadă, MEC derulează activitățile specifice organizării simulărilor examenelor naționale, pentru a facilita participarea la aceste activități pentru fiecare elev sau profesor care consideră că un astfel de exercițiu este util în pregătirea examenelor de la finalul acestui an școlar.

Ministerul Educației și Cercetării înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, însă, în același timp, își manifestă încrederea că toți cei implicați în organizarea și derularea acestor activități vor acționa în beneficiul copiilor.

Situația este dinamică, iar demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
CALENDARUL privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat – 2026:
  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 
  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 
  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării 
  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 
  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Informații de context

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare . Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.

Edupedu.ro a scris că aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026.

Marius Nistor a adus în atenție procedura Ministerului Educației și a transmis profesorilor „să nu cedeze presiunilor care sunt exercitate de minister, prin inspectoratele școlare și câteodată chiar prin conducerile unităților școlare”:

„De asta am dat drumul și la acea adresă către colegii noștri din unitățile școlare – să le aducem la cunoștință faptul că se merge pe boicotarea participării la simulările celor două examene naționale și să nu cedeze presiunilor care sunt exercitate de minister, prin inspectoratele școlare și câteodată chiar prin conducerile unităților școlare, presiuni care nu vizează altceva decât să îi oblige pe colegii noștri ca, în pofida semnăturilor date pe referendum, să participe la simulări.

Este o procedură care a fost elaborată din Ministerul Educației, înaintată către inspectoratele școlare, iar inspectoratele școlare au început să înainteze adrese către unitățile de învățământ, prin care le solicită să înainteze în termenul cel mai scurt toate documentele din care se rezulte participarea colegilor la simulări.”

Liderul sindical a transmis profesorilor să-și respecte semnăturile date în privința referendumului: „Le cer colegilor mei să-și respecte semnăturile date pe referendumul în cauză și să nu tacă, să spună exact ceea ce îi deranjează, să fie uniți și solidari”.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Citește și:
BREAKING Profesorii vor boicota simulările examenelor naționale 2026, anunță Marius Nistor, lider sindical, din datele centralizate până acum: Marea majoritate înclină către neparticipare la simulări


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabletele pentru elevi, livrate parțial în 18 județe și complet în restul, anunță ministrul Educației la trei luni de la începutul anului școlar – termenul promis inițial / Livrarea nu înseamnă că dispozitivele au ajuns la copii, sesizează părinții

„Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete”, a anunțat pe Facebook, luni seara, ministrul Educației, Monica Anisie, la trei luni de la începerea școlii. Guvernul…
Vezi articolul

OFICIAL Prevederea ca rectorii să poată rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare a fost eliminată din Metodologia alegerilor universitare. Nicio limitare explicită nu a fost pusă în loc

O prevedere din proiectul Metodologiei pentru alegerea structurilor și funcțiilor de conducere din universități, ce permitea ca rectorii să rămână în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare,…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Guvern și autorități, de la Consiliul Elevilor, Federația Părinților și sindicatele profesorilor: Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma școlile în adevărate focare de COVID-19

„Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma unitățile şi instituţiile de învăţământ în adevărate focare de multiplicare a infecţiilor cu COVID-19”, este solicitarea reprezentanților sistemului de Educație,…
Vezi articolul