Tabletele pentru elevi, livrate parțial în 18 județe și complet în restul, anunță ministrul Educației la trei luni de la începutul anului școlar – termenul promis inițial / Livrarea nu înseamnă că dispozitivele au ajuns la copii, sesizează părinții

5.463 de vizualizări
Sursă foto: Monica Anisie/Facebook
„Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete”, a anunțat pe Facebook, luni seara, ministrul Educației, Monica Anisie, la trei luni de la începerea școlii. Guvernul Orban promisese că până la începutul noului an școlar, pe 14 septembrie 2020, 250.000 de tablete gratuite vor fi deja distribuite copiilor care nu-și permit achiziționarea de echipamente electronice pentru școala online.

Într-un final, Ministerul Educației a organizat nu mai puțin de trei runde de licitații prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC). Prima rundă a fost câștigată de Orange, a doua de Vodafone, iar ultima de ambele firme (Vodafone și Orange).

Contractul cadru pentru ultima licitație a fost semnat de ambele companii, însă contractul subsecvent de livrare a fost semnat cu Orange, iar compania anunță că a încheiat livrarea celor 58.800 de tablete, în mai puțin de o lună, în județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare și Sălaj.

„Astăzi s-a încheiat procesul de livrare a tabletelor în județele Argeș, Mureș, Ilfov, Brașov, Prahova, Harghita, Sibiu, Teleorman, Dâmbovița, Alba, Covasna, Călărași, Ialomița și Giurgiu, Neamț, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Cluj, Sălaj, Botoșani, Bacău, precum și în municipiul București. Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete, luând în considerare și procentele din județele în care livrarea continuă, conform datelor prezentate în grafică”, a scris Monica Anisie într-o postare pe Facebook, însoțită de o hartă.

Livrarea celor aproape 200 de mii de tablete înseamnă că acestea au ajuns în posesia inspectoratelor școlare județene și, în unele cazuri, a școlilor. Mai mulți părinți, dar și cadre didactice din județele “verzi”, prezentate cu livrare 100% de cptre ministru, au comentat la postarea oficialului și au atras atenția că nu au ajus tablete la copii.

Predarea tabletelor către elevi implică cereri depuse de părinți la școală, semnarea de către aceștia a unor contracte de comodat și abia apoi preluarea tabletei.

Distribuția încă nu s-a finalizat într-unele din cele mai sărace zone din țară, în județele din Moldova, cele din Oltenia, Dobrogea.

  • Suceava – 71,06%
  • Iași – 70,49%
  • Vaslui – 60,82%
  • Vrancea – 45,47%
  • Galați – 46,01%
  • Buzău – 45,03%
  • Brăila – 45,63%
  • Tulcea – 47,56%
  • Constanța – 46,41%
  • Arad – 46,36%
  • Timiș – 47,12%
  • Hunedoara – 46,39%
  • Caraș-Severin – 47,58%
  • Gorj – 43,34%
  • Vâlcea – 46,82%
  • Mehedinți – 44,47%
  • Dolj – 58,04%
  • Olt – 46,43%

În fundamentarea achiziției de tablete pentru elevi, din banii Guvernului, făcută de ONAC, Ministerul Educației a pus la dispoziție recensământul făcut în rândul elevilor și profesorilor privind dotarea cu dispozitive conectate la internet. În tabelul de mai jos sunt datele oficiale culese în luna mai 2020 prin Sinstemul Integral al ministerului, date care arată numărul elevilor fără niciun dispozitiv la acel moment, al celor care nu aveau acces la internet și al celor care aveau doar un telefon mobil drept dispozitiv. Doar pentru primele două categorii s-au cumpărat tablete.

Județele în care nu au fost livrate toate tabletele, potrivit Ministerului Educației, sunt marcate cu text îngroșat.

JudețeElevi fără dispozitivElevi fără acces la internetElevi care au doar telefon
BC157551580132793
IS148801582053543
MS9264872433459
BV8585906629302
SV8432891952788
DJ8197865045613
CT8103712142352
B7527658388600
OT7317600028599
BH7130679939238
NT7049687330902
VS7035764629792
AG6235604141454
GL6033621933744
BZ5753613329561
BT5689765727577
TM5622462137061
SM5560488220344
PH5444563445132
VN5317566125271
SB5284534324153
MH4929401019605
DB4766509635196
MM4679505029836
CL4621474519939
TR4362439920763
AR4290412029354
CJ4236428929922
IL3827384517713
SJ3763384414063
HR3428339214990
CS3189313020422
GR3184347118698
BR3112334420759
BN3065239924167
CV2986314011548
VL2922322725540
GJ2890300828158
IF2881292021932
AB2730304620408
HD2647274328377
TL2541262213487
Total2352592360331256155
Sursa datelor: Ministerul Educației SIIIR, mai 2020
Citește și:
Monica Anisie: De luni începe distribuția pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi
Ordonanța privind alocarea de fonduri externe nerambursabile pentru cumpărarea de tablete, dispozitive electronice pentru școala online, dezinfectanți și echipamente medicale – adoptată cu amendamente de Camera Deputaților
EXCLUSIV DOCUMENT Vodafone și Orange sunt câștigătorii ultimelor două loturi de tablete scoase la licitație de Ministerul Educației prin ONAC
EXCLUSIV Rezultatele celei de-a doua licitații pentru tabletele elevilor: Vodafone, singurul ofertant, a câștigat 4 loturi cu o ofertă totală de 64,8 milioane lei cu TVA
EXCLUSIV Șefa ONAC: Compania Orange a câștigat licitația de tabletele școlare pentru 3 din cele 9 loturi. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 8 septembrie. Pentru celelalte 6 loturi va fi reluată licitația

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Președintele Consiliului Național al Elevilor ar fi fost, de fapt, demis de către Adunarea generală după ce a fost acuzat că ar fi făcut un pact cu ministerul pe tema burselor școlare și că ar fi ascuns emailuri de restul conducerii executive a CNE. Silviu Morcan susține că s-a retras din toate structurile organizației și că „a fost o demisie din motive personale”

Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Silviu Morcan, ar fi fost demis de către Adunarea Generală a organizației pe care o conducea pentru că ar fi făcut „un…
Vezi articolul

Membrii PNL încep să primească funcții în companiile de stat. Printre primii serviți sunt Sebastian Burduja, șeful PNL Sector 1 și fiul unui bancher Bancorex, dar și șeful de cabinet al ministrului Educației

Secretariatul General al Guvernului, subordonat direct premierului Ludovic Orban, a făcut propuneri pentru noi membri în Consiliul de Supraveghere al companiei cu capital de stat Transelectrica. Printre propuneri se numără…
Vezi articolul

VIDEO Pentru prima dată elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale nu au fost nevoiți să mai dea Evaluarea Națională pentru a fi admiși la liceu / Cîmpeanu: Este vorba despre aproximativ 100 de elevi premiați internațional, la care se adaugă și cei cu premiul I național

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că circa 100 de elevi olimpici internaționali nu au mai fost nevoiți să susțină Evaluarea Națională în acest an, putând fi admiși la liceu…
Vezi articolul

Remus Pricopie, despre anchetarea lui Tudorel Toader pentru că a folosit biroul de rector pentru interviuri când era ministru: Pentru o persoană, considerată azi de unii „indezirabilă”, se studiază „cu lupa” standardele etice, în timp ce pentru cei care încalcă „de la o poștă” standardele etice și legale în vigoare se practică tăcerea

“Mă mir că „reclamantul” sau Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) al Ministerului Educației nu sesizează şi alte elemente privind legalitatea și dimensiunea etică a situațiilor de conflict de…
Vezi articolul