Cea mai apropiată pereche de găuri negre supermasive de până acum, observată de două telescoape ale NASA. Ele „dansează” în mijlocul unor galaxii aflate în ciocnire

93 de vizualizări
Foto: NASA/ESA/Joseph Olmsted (STScI)
Două telescoape spațiale ale NASA au identificat cea mai apropiată pereche de găuri negre supermasive de până acum. Cele două, aflate la o distanță de numai 300 de ani-lumină una de cealaltă, au fost observate în lungimi de undă diferite cu ajutorul Chandra X-ray Observatory și al telescopului spațial Hubble, transmite BBC.

Sursa citată precizează că, în timp ce găurile negre sunt invizibile în golul întunecat al spațiului, cele două observate strălucesc puternic deoarece gazul și praful din care se hrănesc sunt în accelerare și încălzite la temperaturi ridicate. Ambele obiecte cerești, care se învârt unul în jurul celuilalt, sunt cunoscute drept nuclee galactice active.

  • Nucleele galactice active sunt, astfel, găuri negre supermasive care eliberează jeturi luminoase de materie și vânturi puternice care pot modela galaxiile în care se află.

Găurile negre au fost descoperite întâmplător de astronomi atunci când observațiile Hubble au evidențiat trei vârfuri de lumină strălucitoare în gazul incandescent al unei galaxii. Ei și-au publicat descoperirea luni în The Astrophysical Journal.

Acest duo de găuri negre este cea mai apropiată pereche observată în lumină vizibilă și în raze X. Deși alte perechi de găuri negre au mai fost observate, acestea sunt de obicei mult mai îndepărtate, mai scrie BBC. Astronomii au descoperit aceste găuri negre „dansând” una în jurul celeilalte în centrul unei perechi de galaxii aflate în coliziune, numită MCG-03-34-64, care se află la 800 de milioane de ani lumină distanță.

„Nu ne așteptam să vedem așa ceva”, a declarat autorul principal al studiului, Anna Trindade Falcão, cercetător postdoctoral la Centrul pentru Astrofizică – Harvard & Smithsonian din Cambridge, Massachusetts. Ea a completat: „Această priveliște nu este un eveniment obișnuit în universul apropiat și ne-a spus că se întâmplă altceva în interiorul galaxiei”.

Astronomii susțin că ambele găuri negre supermasive au servit cândva drept centre ale galaxiilor lor respective, însă o fuziune a adus cele două obiecte mult mai aproape unul de celălalt. În cele din urmă, spirala lor apropiată va duce la o fuziune în aproximativ 100 de milioane de ani, potrivit NASA, provocând o eliberare energetică de unde gravitaționale, sau ondulații în țesătura spațiului și a timpului, conform sursei citate.

  • Unde gravitaționale de acest tip, create de coliziunile găurilor negre supermasive ar putea fi detectate în viitor de LISA, misiunea Laser Interferometer Space Antenna condusă de Agenția Spațială Europeană (ESA), a cărei lansare este prevăzută pentru mijlocul anilor 2030.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Carti si documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”, transmite Agerpres. Fii parte din…
Vezi articolul

Drept la replică

În urma articolului publicat miercuri, 11 septembrie, de Edupedu.ro, privind avertismentul Ministerului Educației care combate o informație falsă apărută pe grupul Federației Părinților, privind contractul educațional semnat de părinți la…
Vezi articolul

Modificările legate de bursele studențești, prin raportarea lor la salariul minim net, în locul celui brut, sunt „temporare”, spune ministrul David / El afirmă că va încerca să găsească soluții „pentru a compensa această scădere” în următorii 3 ani

Modificările introduse în privința burselor studențești prin legea Bolojan, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, sunt „temporare”, a afirmat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a…
Vezi articolul

Trei studente la Universitatea de Medicină din Cluj au făcut o aplicație pentru pacienții cu Crohn și medicii lor / ”Unii dintre ei au probleme în construirea unei rutine pentru că nu-și dau seama ce aliment le face rău”

Alexandra Pascu, Alexia Petrovai și Roxana Petruț, studente în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, îndrumate de dr. Radu Fărcaș, asistent universitar, au dezvoltat…
Vezi articolul