Cele mai mari fiorduri din Groenlanda, cercetate într-o misiune științifică contracronometru. Specialist: Riscul constă în dispariția unui ecosistem complet

379 de vizualizări
Foto: © Lochstampfer | Dreamstime.com
Într-un peisaj dominat de munţi înzăpeziţi şi dealuri cu pământ roşiatic, velierul Kamak îşi croieşte drum printre aisbergurile din Scoresby Fjord din Groenlanda, având la bord mai mulţi oameni de ştiinţă care au venit în această regiune pentru a studia un ecosistem aflat în pericol, informează AFP, potrivit Agerpres.

Staţia de cercetări ştiinţifice din Summit Camp a înregistrat în vara acestui an cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor sale realizate la nivelul calotei glaciare din Groenlanda, accentuând sentimentul de urgenţă al cercetătorilor din această misiune, care caută informaţii despre efectele generate de schimbările climatice asupra fiordurilor.

„Riscul constă în dispariţia unui ecosistem complet”, a declarat Eric Marechal, unul dintre participanţii prezenţi la bordul velierului, director al departamentului de cercetare în cadrul CNRS din Franţa şi specialist în microalge care trăiesc în zăpadă şi gheaţă.

Blocat de gheaţă timp de 11 luni din 12, Scoresby Fjord, cel mai mare ansamblu de fiorduri din lume, îşi păstrează intacte o marte parte din misterele sale, potrivit sursei citate.

Pe lângă pericolul unor ciocniri cu aisberguri, care reprezintă pe alocuri până la jumătate din suprafaţa văii glaciare, participanţii la misiunea ştiinţifică sunt echipaţi şi pentru a face faţă prezenţei urşilor polari.

Merită tot efortul, spun ei.

„Schimbările climatice intră aici într-o fază intensă. Trebuie să documentăm acest lucru”, a subliniat şeful expediţiei, Vincent Hilare, directorul asociaţiei Greenlandia, care coordonează misiunea desfăşurată în luna august.

Misiunea se concentrează în special pe prelevarea de eşantioane de zăpadă şi de microorganisme marine.

Căldura soarelui din luna august a creat poteci în zăpada topită la marginile aisbergurilor, iar „vuietele” gheţarilor care domină fiordurile au umplut atmosfera.

Unele aisberguri par nişte monoliţi albăstrui sculptaţi şi mai înalţi decât Arcul de Triumf din Paris, alţii seamănă cu movile acoperite cu straturi de zăpadă care se prăbuşesc, notează Agerpres.

Nici măcar geografia locurilor nu este cunoscută cu exactitate şi riscul de a fi strivit între două blocuri gigantice de gheaţă este cât se poate de palpabil.

„Avem factorul meteorologic pe de-o parte şi, în acelaşi timp, avem hărţile (cu gheţuri) care nu sunt fiabile, există un mare decalaj între hărţi, deci aici avansăm prin tatonare pe linia sondei, în adâncime, iar apoi vine momentul descoperirii şi al adaptării”, a declarat căpitanul velierului, David Delample.

Singura prezenţă umană pe o rază de 500 de kilometri constă în satul Ittoqqortoormiit şi cei 300 de locuitori ai săi, afectaţi de efectele încălzirii climei.

La jumătatea lunii septembrie, accesul în fiord se va închide.

„Următoarea generaţie de oameni de ştiinţă va observa o topire masivă în Groenlanda. Trebuie să le lăsăm cât mai multe eşantioane”, a declarat Vincent Hilaire.

Foto: © Lochstampfer | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții trebuie să cheltuie banii de pe cardurile educaționale primite în anul școlar 2024-2025 până pe 31 august / Sumele neutilizate după aceasta dată vor fi retrase automat din conturi, anunță Ministerul Educației și Cercetării

Sumele virate pe cardurile educaționale pentru anul școlar 2024-2025, în valoare de 500 de lei, pot fi cheltuite până duminică, 31 august, anunță Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat. Astfel,…
Vezi articolul

Planul inspectorului școlar general din Dolj pentru „eficientizarea”, fără desființare de clase, a învățământului simultan: Elevi din mai multe structuri, respectând distanțe, vârsta elevilor, pot învăța într-o clasă de sine stătătoare / E o viziune pe termen lung

În învățământul simultan din județul Dolj învață în prezent 3.573 de elevi, în 71 de unități școlare, conform datelor primite de Edupedu.ro de la Inspectoratul Județean Dolj. Soluția propusă de…
Vezi articolul

Anchetă a Inspectoratului Școlar Satu Mare, după ce la Grădinița „Samus” copiii au fost îmbrăcați în uniforme comuniste și ar fi ascultat cântece patriotice în prima zi de școală / Poliția a deschis dosar penal: Au fost prezentate cărți cu omagii la adresa lui Ceaușescu / Educatoare: O activitate cu caracter educativ, prin joacă

Poliția a deschis dosar penal, după ce în spațiul public au apărut imagini cu festivitatea de deschidere de an școlar la o grădiniță din Satu Mare în care copiii au…
Vezi articolul