Centrul Județean de Excelență Vâlcea așteaptă la înscriere elevi care vor sa se pregătească suplimentar pentru olimpiade la Limba română, Matematică, Istorie, Chimie și Robotică

910 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Cei mai buni elevi din judeţul Vâlcea care vor să se pregătească suplimentar pentru olimpiade şi concursuri şcolare sunt aşteptaţi să se înscrie până pe 1 februarie la cursurile ce vor fi organizate la Centrul Judeţean de Excelenţă în acest an, informează Agerpres.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea anunţă că vor fi 10 grupe a câte 15 elevi pentru disciplinele: limba şi literatura română (trei grupe), matematică (trei grupe), istorie (două grupe), chimie şi robotică.

Sunt aşteptaţi să se înscrie elevi din tot judeţul care au participări şi rezultate deosebite la concursuri şcolare şi cel puţin media 8,50 la disciplina pe care vor să o aprofundeze în cadrul Centrului de la profesori valoroşi din judeţ.

Înscrierea se va face online, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, urmând ca Inspectoratul Şcolar să stabilească şi să anunţe şi cum se vor desfăşura testările pentru admiterea la Centrul de Excelenţă din Râmnicu Vâlcea în acest an.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației și Cercetării: Nu știți câtă presiune directă vine pe mine, ca ministru, să nu suprapun diverse olimpiade, ca să poată participa copilul la câte 2-3 / Școala este despre dobândirea de competențe, olimpiada înseamnă excelență într-un domeniu, nu poți să fii excelent în toate domeniile

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a vorbit despre presiunea care există în contextul olimpiadelor școlare și a transmis un mesaj către părinți: „olimpiada înseamnă excelență într-un domeniu, nu poți…
Vezi articolul

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate în Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, considerate „risc pentru populație” de Organizația Mondială a Sănătății

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate prin Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, sunt contraindicate de Organizația Mondială a Sănătății și chiar de…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Comisia Europeană a lansat Consiliul European pentru Inovare, cu 10 miliarde de euro disponibili pentru dezvoltarea și extinderea “inovațiilor revoluționare” / Oportunități de finanțare în 2021

Comisia Europeană a lansat, joi, Consiliul European pentru Inovare (CEI), instituție ce beneficiază de un buget de peste 10 miliarde de euro în perioada 2021-2027 și destinat “dezvoltării și extinderii inovațiilor…
Vezi articolul

DOCUMENT Măsurile cerute de mediul de business și societatea civilă pentru viitoarea lege a educației / Aceste obiective „vor fi transpuse în legea educației prin norme imperative” – susține Alianța „O voce pentru educație”

Un document de 100 de propuneri de „politici”, care vizează toate capitolele de reformă stabilite de proiectul România educată, a fost lansat joi de alianța „O voce pentru educație”. Potrivit…
Vezi articolul