Cercetătorul Octavian Jurma critică anunțul ministrului Educației, care a spus că peste 77% dintre părinții chestionați nu vor ca elevii să fie vaccinați: „Astfel de statistici te dezarmează”

2.185 de vizualizări
Foto: Chestionar intenție de vaccinare
Astfel de statistici te dezarmează, a scris pe Facebook cercetătorul Octavian Jurma, după anunțul public al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, făcut în conferință de presă miercuri, că peste 77% dintre părinții elevilor de peste 12 ani, chestionați de instituție, nu doresc vaccinarea copiilor lor. Jurma susține că un asemenea mesaj poate fi interpretat drept „vrem infectare, nu vaccinare pentru noi și copiii noștri, strigă poporul! Iar autoritățile se grăbesc să le îndeplinească dorința”.
  • Octavian Jurma este cercetător specializat în neuroștiințe, cu studii postuniversitare în SUA, potrivit profilului său de LinkedIn. A devenit cunoscut prin proiecțiile sale asupra ratelor de infectare din timpul pandemiei și mai ales prin criticile aduse autorităților și modului de gestionare defectuoasă a situației pe care acestea l-au avut deseori în perioada ultimului an.
  • Jurma a fost dat ca referință în materie de prognoze și statistici independente realizate în contextul pandemiei, în două ieșiri publice, de către consilierul ministrului Educației, medicul Emilian Imbri.

Mesajul cercetătorului: „Vrem infectare, nu vaccinare pentru noi și copiii noștri, strigă poporul! Iar autoritățile se grăbesc să le îndeplinească dorința. Astfel de statistici te dezarmează și fac tot mai mulți români să se gândească serios la emigrare din motive de siguranță sanitară pentru ei și copiii lor. Oricât ai fi de individualist, nu poți să îți crești copiii în afara comunității, iar comunitatea a hotărât în majoritate să se infecteze cu boli care pot nenoroci pe viață un copil, inclusiv copilul tău. Cerem ajutorul BOR și al societății civile însă școala este acum un instrument de răspândire a știrilor false nu unul de combatere a lor. Până la urmă, faptul că un elev nu știe cât e lungimea Nilului e mai puțin grav decât faptul că nu știe ce face vaccinul pentru organismul său și societatea în care trăiește.

Eșecul campaniei de vaccinare este în primul rand un succes al campaniei de relaxare. În al doilea rând însă, este un eșec al programului România Educată care de altfel nici măcar nu a încercat să educe elevii în privința importanței vaccinului în istoria luptei noastre cu boli devastatoare chiar pentru ei, copiii noștri. Poate că un bun început ar fi să fim mai preocupați de ceea ce învață copiii în școală decât de prezența lor fizică în școală”.

Ministrul Educației a anunțat miercuri, în conferință de presă, că ministerul a centralizat 290.000 de chestionare privind intenția de vaccinare. Răspunsurile au fost: 7,5% cu “da”, 15% sunt indeciși și 77,5% sunt cu “nu”. „În valoare absolută avem cca 22.000 cu “da”, 44.000 indeciși, 224.000 de răspunsuri negative cu privire la intenția de vaccinare”, a spus Cîmpeanu, care a anunțat că „pentru cei 22.000 datele vor fi transmise către CNCAV azi pentru a se putea organiza echipe mobile de vaccinare”.

Despre formularele pentru intenția de vaccinare spunea în urmă cu puțin timp și colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, care transmitea că „Vaccinarea în școli nu trebuie să fie blocată din cauza faptului că nu există încă un aviz de la Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal”. Asta în condițiile în care ministrul Cîmpeanu susținea că vaccinarea nu se poate face pentru că ANPDCP nu ar fi avizat formularele de intenție de vaccinare.


7 comments
  1. Pe mine ma surprinde modul semidoct în care se fac statistici și apoi se dau rezultate irelevante. Întrebarea din chestionar nu se referea la intenția de vaccinare, ci la intenția de vaccinare LA ȘCOALĂ!!! O bună parte dintre cei chestionați doresc sa se vaccineze, unii au și inceput cu doza 1, dar NU LA ȘCOALĂ! Deci ceea ce a aflat ministerul de fapt din acest chestionar este ca, dintre cei care au răspuns (si nu ne-a spus ministerul care este procentul din totalul elevilor de peste 12 ani pentru care au existat răspunsuri!!), 77% nu doresc vaccinarea la școală! Dar concluzia a fost ca 77% din toti elevii peste 12 ani nu doresc vaccinarea, ceea ce e pur și simplu FALS! Este exact același tip de concluzie, că dacă 99% dintre elevii UNEI școli din București (recte părinții, de fapt) nu doresc testarea, asta e o cifra relevanta pentru toată țara, ceea ce, din nou, e FALS (a se citi sofisme generalizarii din manualul de clasa a IX-a de logică, argumentare și comunicare). Lucrurile sunt de fapt mult mai nuanțate și radical diferite de la școală la școală (uneori de la clasa la clasa!) și de la localitate la localitate. Dar Ministerul Educației nu a făcut de fapt niciun fel de sondaj profesionist pana în acest moment.

  2. Nu stiu cum a fost facuta aceasta statistica, deoarece sunt si parinte si cadru didactic. In calitate de parinte, din partea unitatii nu am primit chestionarul. Am aflat de acest chestionar de pe grupul wap al unitatii in care predau. Deci…o alta minciuna livrata pe tv

    1. Dezarmeaza sau nu, sunt reale. Toti parintii si elevii pe care ii cunosc, eu fiind profesor, nu sunt de acord cu vaccinarea. Toti. Deci 30 de procente….e un scor bun fata de realitatea din teren. Nici 20 la suta nu vor. Sa-si asume atunci. Statul iti da, dar nu-ti baga si-n traista. Daca erau pe bani se bateau la cozi.

      1. Eu sunt un parinte din categoria “indecis”. Eu si sotia suntem vaccinati, copilul de 16 ani, nu (inca). Am trecut toti prin boala acum 6 luni. Retinerea mea vine din insuficienta explicare a cazurilor de inflamare a miocardului. Nu am scotocit tot netul dar, din moment ce informatia nu a ajuns la mine (care deschid delevizorul, ma uit pe canalele de stiri, pe site-urile ziarelor etc.), nu cred ca a fost propagata suficient. Ieri am vazut pe burtiera unui canal tv ca dl Gheorghita a spus ca numarul de cazuri de acest fel e de 5,8 la un milion. E prima informatie de acest gen care a ajuns la mine, de o luna-doua de cand ne tot freaca sa ne vaccinam copiii. Nu era mai bine sa se publice acste informatii, deschis, nu sa fie tinute in sertar (de aceea sunt si o gramada de teorii): avem 5 cazuri la un milion de vaccinati, 3 s-au tratat cu ibuprofen, la doi n-a fost cazul de tratament, s-au recuperat complet in 2 zile etc. Daca nu se aude nimic, lumea incepe sa faca presupuneri. Si astfel se ajunge la cei 77%. Asta e, cand ai specialisti in sanatate dar nu si in comunicare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale a fost publicat în Monitor. Postlicealele Ministerului de Interne încep examenele în noiembrie 2019

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenților de învățământ profesional și tehnic preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial. Primele examene se susțin la școlile postliceale ale Ministerului…
Vezi articolul

Vlad Ristache, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Chimie, s-a gândit să fie profesor: Mi se pare că ai nevoie de un har, să explici o noțiune complicată într-un mod foarte simplu și să înțeleagă absolut toată lumea, la orice nivel ar fi elevii

Vlad Ristache, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Chimie în 2023, este în prezent student în anul I la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București…
Vezi articolul

Medicul român Radu Lupescu, decorat de președintele Franței pentru lupta anti-Covid: În România, e nevoie de formarea de asistenți medicali specializați pe anestezie, care cunosc cum să se ocupe de un pacient intubat

Pregătirea unui număr mai mare de medici anesteziști este una dintre soluțiile pentru combaterea deficitului sistemului sanitar care a fost prins pe nepregătite de pandemia de coronavirus, având prea puțini…
Vezi articolul