VIDEO Cîmpeanu califică ilegală suspendarea prin adresă a Ministerului Sănătății a testării rapide în a 8-a zi pentru elevii care vor să revină la școală: S-a înlăturat acest neajuns. În școlile fără cabinet medical, testarea va fi mobilă organizată de DSP. Dacă sunt elevi care s-au testat oriunde altundeva vor putea prezenta rezultatul testului

6.133 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Silviu Matei – Agerpres Foto
Ministrul Educației a calificat drept ilegală suspendarea testării rapide a elevilor în a 8-a zi, decisă printr-o simplă adresă emisă de Ministerul Sănătății și obținută în cursul zilei de Edupedu.ro. “Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcționar al Ministerului Sănătății s-au adus completări unui ordin comun de ministru, lucru ilegal deoarece o adresă nu e un act administrativ de natura a aduce completări unui ordin de ministru”, a declarat Sorin Cîmpeanu. Oficialul a anunțat că în cursul zilei de astăzi a semnat alături de ministrul Sănătății o modificare a ordinului comun cu regulile de funcționare a școlilor, astfel încât testarea în ziua a 8-a a elevilor care vor să revină la școală să se poată realiza oriunde, iar rezultatul testului să fie luat în considerare.

Anunțul a fost făcut la ora 17:30, în cadrul unei declarații de presă susținute la sediul Ministerului Educației.

Sorin Cîmpeanu, cele mai importante declarații:
  • Tocmai s-a semnat o completare la ordinul comun al Ministerului Sănătății-Ministerului Educației, prin care am clarificat următoarele 3 situații.
  • Pentru a da posibilitatea revenirii în școală începând cu ziua 8 elevilor care doresc acest lucru, conform ordinului completat azi avem 3 situații posibile:
    • 1. în școlile cu cabinete medicale, obligativitatea testării în cabinete
    • 2. DSP va organiza testare mobilă, pentru elevii care solicită din școlile fără cabinete medicale
    • 3. Dacă sunt elevi care s-au testat oriunde altundeva, vor putea prezenta rezultatul testului
  • Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcționar al Ministerului Sănătății s-au adus completări unui ordin comun de ministru, lucru ilegal deoarece o adresă nu e un act administrativ de natură a aduce completări unui ordin de ministru. Este o instrucțiune a Ministerului Sănătății. S-a înlăturat acest neajuns și astăzi se va publica în Monitorul Oficial completarea la ordinul comun de ministru.
  • În ultima săptămână s-au vaccinat aproape 2500 de elevi; sunt peste 51.000 de vaccinați în grupa de vârstă 12-15 ani, 180.942 vaccinați între 16-19 ani.
  • Peste 17.000 de tineri s-au vaccinat în ultima săptămână, aproape 2.500 pe zi.
  • Am centralizat 290.000 de chestionare privind intenția de vaccinare, 7,5% sunt cu “da”, 15% sunt indeciși și 77,5% sunt cu “nu”.
  • În valoare absolută avem circa 22.000 cu “da”, 44.000 indeciși, 224.000 de răspunsuri negative cu privire la intenția de vaccinare.
  • Pentru cei 22.000 datele vor fi transmise către CNCAV azi pentru a se putea organiza echipe mobile de vaccinare.
  • Această oportunitate de vaccinare în școală va fi până la finalul lunii noiembrie.
  • Aproape 13.000 de elevi sunt infectați, 12.978 elevi și preșcolari, un plus de 4.500 în raport cu cei infectați acum o săptămână.
VIDEO Conferința de presă:

Amintim că Ministerul Sănătății a transmis o circulară în teritoriu în care scrie că testarea elevilor care vor să revină la școală în a 8-a zi, după ce au intrat în online din cauza cazurilor de coronavirus apărute în clasă, nu este „prevăzută în sarcina cabinetelor medicale școlare”.

Ce prevede circulara Ministerului Sănătății, obținută de Edupedu.ro:

„Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore fără ca această testare să fie prevăzută în sarcina cabinetelor medicale școlare.

Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.

În ordinul 5338/1082/2021 nu este prevăzută testarea cadrelor didactice/nedidactice simptomatice.

Sunt testați doar elevii asimptomatici în cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preșcolarilor sau elevilor simptomatici, precum și consimțământul elevului care a împlinit vârsta de 18 ani, în unitățile de învățământ se vor testa gratuit exclusiv copiii și elevii simptomatici, în conformitate cu prevederile Ordinului Comun ME/MS nr. 5338/1082/2021.”

Amintim, de asemenea, că în ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății se prevedea că elevii care vor să revină la școală după o săptămână de carantină, o pot face dacă prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid, care se putea face gratuit la cabinetul școlar.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Și cu elevii din mediile dezavantajate, care nu sunt în ani terminali și nu au acces la orele online cum rămâne? Lipsesc de pe agenda prezidențială #RomâniaEducată – acuză Consiliul Elevilor, care cere cumpărarea urgentă de echipamente pentru școala digitală

“Și cu elevii din mediile dezavantajate, care nu sunt în ani terminali și nu au acces la dispozitive pentru a beneficia de orele online cum rămâne? Știam că acei elevi…
Vezi articolul

9 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2024, după contestații. În total, 74 de elevi au obținut medii maxime. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

A crescut numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2024, după rezolvarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educației. Inițial erau 65 de medii de 10. După soluționarea contestațiilor, numărul lor a…
Vezi articolul

DOCUMENTE Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023, publicate de inspectoratele școlare. Părinții pot găsi în listă școala de care aparțin, conform domiciliului

Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 au fost publicate joi, 30 martie, de către inspectoratele școlare. Potrivit calendarului oficial, astăzi părinții află școala de care aparțin și numărul…
Vezi articolul

Surse: Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea ucrainenilor ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job de către adulți / Propunerea se discută în Guvern

Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni care sosesc în România ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job…
Vezi articolul