Cheltuielile pentru un trai decent ale unei familii au crescut cu 15% față de anul 2022 / Una dintre cele mai mici sume revine educației, recreerii și culturii

182 de vizualizări
Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com
Cheltuielile minime pentru familiile cu 2 copii atât din mediul urban, cât și din cel rural au crescut cu aproximativ 15% față de suma stabilită în luna iunie a anului 2022, potrivit deciziei privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, publicată în Monitorul Oficial. Astfel, o familie din mediul urban are nevoie de 3.761 de lei pentru un trai decent, în comparație cu 3.258 de lei, așa cum a fost estimat anterior. Familiile din mediul rural au nevoie de cel puțin 3.036 de lei, valoare în creștere cu aproape 400 de lei față de anul 2022. Unele dintre cele mai mici cheltuieli sunt alocate educației, recreerii și sportului – în jur de 80 de lei. În anul 2022, 325, respectiv 210 lei erau sumele estimate ca fiind suficiente.

Cheltuielile de consum pentru o familie cu 2 copii valorează 3.761 de lei, se arată în structura cheltuielilor elaborată de Comisia de Insolvență la Nivel Central.

Valoarea coșului minim lunar este cu 15% mai mare decât cea stabilită în iunie 2022. La acel moment, o familie cu 2 copii din mediul urban ar fi avut nevoie de 3.258 de lei pentru un trai rezonabil.

Cele mai mari cheltuieli sunt cele pentru produse alimentare și băuturi nonalcoolice. 41,1% din valoarea totala a coșului minim, adică 1.545,77 lei, ar acoperi costurile mâncării pentru o familie formată din 4 membri.

Coșul minim stabilit în vara anului 2022 prevedea cheltuieli în valoare de 1.339,04 lei pentru produsele alimentare și 175,93 lei pentru băuturile nonalcoolice.

Urmează utilitățile, cu un procent de 15,6% din totalul cheltuielilor unei familii. 586,72 lei ar reveni facturilor pentru apă, electricitate, gaze, abonament radio, TV, internet și telefonie.

Aceste costuri ocupau 15,6% și în structura anterioară a cheltuielilor.

Pe locul al III-lea sunt plasate cheltuielile de transport – 8,3%. Concret, 312,16 lei pentru toți cei 4 membri ai familiei.

În anul 2022, locul al III-lea revenea educației, recreerii și culturii, cu un total de 325,80 lei (10% din cheltuieli). Acum, doar 78,98 lei (2,1%) revin acestor cheltuieli.

Structura cheltuielilor totale de consum pentru o familie cu 2 copii din mediul urban:

În ceea ce privește cheltuielile lunare ale unei familii cu 2 copii din mediul rural, acestea au fost estimate la 3.036 de lei. Valoare coșului minim a crescut, așadar, cu 404 lei față de anul 2022.

Pentru un trai decent, o familie din mediul rural poate cheltui în jur de 1.153,68 lei pentru alimente.

Costurile facturilor ar putea fi acoperite cu doar 376 de lei, potrivit structurii cheltuielilor totale de consum, iar 300 de lei ar fi suficienți pentru ca toți membrii familiei să își cumpere articole vestimentare (în comparație cu aproximativ 200 de lei, care i-ar ajunge unei familii care locuiește la oraș pentru îmbrăcăminte și încălțăminte).

2,7% din valoarea coșului minim total, adică aproape 82 de lei pot fi cheltuiți pentru educație, recreere și cultură.

Coșul minim lunar pentru o familie cu 2 copii din mediul rural:

„Comisia de Insolvență la Nivel Central a stabilit valorile cheltuielilor din cadrul coșului minim lunar de consum pentru familiile din mediul urban și rural, ținând cont de rata inflației, respectiv indicele prețurilor de consum din luna mai 2024 raportat la luna iunie 2022”, se mai precizează în documentul oficial.

DOCUMENT Decizie privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil:

Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii pot participa în perioada 17 septembrie – 6 octombrie la prima ediție a concursului „Școala mea verde”, organizat de Teach for Romania / Cinci echipe vor câștiga între 2.000 și 2.500 de euro

Elevii și profesorii pot participa în perioada 17 septembrie – 6 octombrie la prima ediție a concursului „Școala mea verde”, organizat de Teach for Romania, potrivit unui comunicat primit pe…
Vezi articolul

Gafă a consilierului Premierului Ciucă pe Educație, după ce a citit mesajul de 4 pagini al prim-ministrului României la un eveniment pentru profesori: Am făcut exact ce uram în școală, să citesc referate

Consilierul premierului Ciucă pe Educație, Sorin Costreie, a citit mesajul de 4 pagini al prim-ministrului Nicolae Ciucă, la Gala SuperTeach 2022, eveniment organizat cu ocazia Zilei Copilului. După ce a terminat…
Vezi articolul