Cîmpeanu: Universitățile au un procent de vaccinare anti-COVID a personalului peste media de 60% din învățământ. Rectorul UMF „Carol Davila”: Cursurile se vor desfășura din toamnă cu prezență fizică

789 de vizualizări
Foto: Facebook.com – ROVaccinare
Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare anti-COVID peste media sistemului de învăţământ (60%), a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la conferința de presă care a avut loc la Romexpo, unde se organizează examenul de admitere la medicină, în București. Ministrul a adăugat că în locul obligativităţii imunizării preferă organizarea de centre şi promovarea importanţei şi necesităţii vaccinării în rândul personalului angajat în sistem, transmite Agerpres. La rândul său, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila”, Viorel Jinga, a precizat că, din toamnă, cursurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică.

„Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste media, deja, cea mai ridicată a sistemului de învăţământ, 60% din personalul didactic auxiliar, didactic neauxiliar şi nedidactic, vaccinat. Faţă de acest procent, universităţile au un procent şi mai mare. Preferăm să organizăm centre de vaccinare şi să promovăm importanţa şi necesitatea vaccinării în raport cu obligativitatea vaccinării. Nu cred că este normal să impunem această condiţie, începând cu elevii şi studenţii. Avem alte persoane, angajaţi din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, care trebuie să se vaccineze pentru a da un exemplu elevilor şi studenţilor”, a declarat Cîmpeanu.

Rectorul UMF, Viorel Jinga, a precizat că la universitatea pe care o conduce, 89% dintre studenţi sunt vaccinaţi.

„Sigur că o să-i lămurim pe ceilalţi, poate până începe anul şcolar, anul universitar. Chiar şi celor de aici (candidaţilor la admiterea la UMFCD – n.r.) le-am pus un anunţ, dacă vor, alături este centrul de vaccinare, după ce-şi termină examenul să treacă pe acolo”, a declarat Jinga.

El a amintit că, potrivit celei mai recente decizii a Senatului universităţii, cursurile se vor desfăşura din toamnă cu prezenţă fizică, faţă în faţă.

„Evident, dacă apar alte modificări epidemiologice, vom lua, la momentul respectiv, o altă decizie, dacă va fi cazul. În general, la Consiliul Naţional al Rectorilor s-a mers pe ideea ca toate universităţile să încerce cât mai mult să îşi desfăşoare activitatea cu prezenţă fizică a studenţilor, începând cu 1 octombrie sau cu data la care începe anul universitar în universitatea respectivă”, a explicat Viorel Jinga. 

Citește și:
Admitere UMF „Carol Davila”. Peste 3.400 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare la universitatea de medicină. Cîmpeanu: Universitatea a semnat un acord cu banca Mondială pentru o finanțare de 24 milioane de euro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii, studenții, pensionarii și veteranii, lăsați fără reducere la bilete și abonamentele de transport rutier județean privat – printre efectele unei OUG pe care Guvernul a aprobat-o marti

Un proiect de Ordonanță de Urgență care scoate transportul rutier intra-județean privat, dintre localitățile aceluiași județ, din sfera serviciului public și îl transformă în serviciu comercial, a fost aprobat pe…
Vezi articolul

Universitățile americane după un an din al doilea mandat Trump: impactul tăierilor a fost mai redus decât se estima în șocul inițial, dar pagubele sunt serioase, iar nesiguranța are efecte majore – analiză Times Higher Education

Multe dintre cele mai dure tăieri anunțate de Administrația SUA în ceea ce privește universitățile în primele luni din cel de-al doilea mandat Donald Trump, au fost în mare parte…
Vezi articolul

Evaluarea psihologică a unui profesor, explicată de președintele Colegiului Psihologilor din România: Se face un screening cu privire la aptitudinea pentru a profesa

Edmond Cracsner, președintele Colegiului Psihologilor din România, spune că evaluarea psihologică a profesorilor este periodică, anuală, potrivit legii Educației: „În evaluarea aceasta psihologică sunt multiple aspecte ce sunt inventariate, aspecte…
Vezi articolul

Răspândirea tulpinii indiene în școlile din Marea Britanie, păstrată sub tăcere de Guvernul Johnson pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai – susține Observer

Guvernul Johnson ar fi blocat publicarea datelor referitoare la răspândirea tulpinii indiene în școli, pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai, susține publicația…
Vezi articolul