Cinci județe au cerut bani de la Guvern, din Fondul de rezervă, pentru unele plăți legate de educație / În Sibiu banii se vor folosi pentru plata burselor, iar în Mehedinți pentru plata facturilor la căldură în școli

810 vizualizări
Foto: gov.ro
Arad, Buzău, Constanța, Mehedinți și Sibiu au cerut bani Guvernului din Fondul de rezervă bugetară pentru a acoperi costuri legate de educație: burse, plata facturilor la energie în școli ori asigurarea transportului local și interjudețean rutier pentru elevi.

În Sibiu, consiliul local a cerut bani pentru a achita bursele elevilor. Amintim, mai mulți cititori ai EduPedu.ro au semnalat probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social. Termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii. Ministerul Educației a cerut inspectoratelor din țară o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară. – detalii aici

Potrivit unui proiect de hotărâre propus azi în ședința de Guvern, “se aprobă în total suma de 726.600 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022 și alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital”.

Unele consilii locale nu precizează în detaliu pentru ce folosesc banii, ci doar menționează “pentru unele unități administrativ-teritoriale, pentru plata cheltuielilor curente și de capital”, ceea ce poate include facturi privind căldura în școli, de exemplu. Sumele prevăzute în anexa Hotărârii nu precizează decât suma pe întregul județ.

Consiliul Județean Sibiu a cerut în total 12.400 mii de lei. O parte din bani este necesară pentru finanțarea burselor, continuarea programelor de care beneficiază copiii din învățământul preșcolar și elevii, se arată în motivație.

Consiliul Județean Arad a cerut 19.600 mii de lei în total, pentru diverse cheltuieli, dintre care și pentru asigurarea gratuității pentru transportul local și interjudețean rutier pentru elevi, bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special.

Consiliul Județean Buzău cere 25.200 mii de lei. O parte sunt pentru plata sumelor rezultate din hotărâri judecătorești definitive ce au avut ca obiect reabilitarea clădirii Liceului tehnologic “Victor Frunză”.

În județul Constanța, consiliul local a cerut în total 26.796 mii de lei. Pentru municipiul Medgidia o parte din bani sunt necesari pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de interes local finanțate din fonduri europene nerambursabile (spital, unități de învățământ etc.).

La nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin s-a cerut suma de 13.200 mii de lei. O parte din bani sunt pentru a se asigura începerea activității de furnizare a agentului termic în sezonul 2022- 2023. Alți bani sunt necesari pentru producerea și furnizarea energiei termice în locuințe, 7 grădinițe, 3 creșe cu program prelungit, 16 școli generale și 9 licee.


1 comment
  1. Daca doar aceste judete au cerut sume suplimentare pentru plata burselor, este clar ca judetul Olt, un judet rosu, are o mare durere in spate de copii care invata. Poate ca ii si deranjeaza, oamenii cu carte pe bune acestia nu voteza cum le zice primarul, nu?
    Autoritatile scolare din Olt cand au de gand sa plateasca bursele restante de anul trecut ale elevilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentant al părinților – Colegiul Gheorghe Șincai din București: La concursul de director, în sala de interviu s-au aflat permanent 10 persoane și totul a fost înregistrat. O doamnă prezentată ca monitor al Ministerului a intervenit repetat în activitatea comisiei

Un reprezentant al părinților de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, George Mocanu, care spune că a participat în calitate de observator la probele de interviu pentru postul de director la…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat pe fonduri europene în Ministerul Educației: Voucherele de 1500 de lei oferite acum de Guvernul Ciucă sunt prevăzute din oficiu în programul european pe educație, ca sprijin al Comisiei Europene pentru profesori. Nu este nicio promisiune a Guvernului

Voucherele de 1.500 lei pe an promise ieri profesorilor de către Guvernul Ciucă, în schimbul renunțării la greva prin care cadrele didactice solicită majorarea salariilor, „sunt prevăzute din oficiu în…
Vezi articolul