Cine Remember aduce un nou proiect cu tematică cinematografică pentru liceeni, despre locurile natale și culturale / Înscrieri până pe 15 martie

1.365 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Proiectul Descoperirea lăcașelor culturale românești în viziunea liceenilor, organizat de fundația Cine Remember, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, își propune să creeze o legătură strânsă între elevi din diverse zone ale țării și între obiectivele cu valență culturală din regiunea în care locuiesc. Parcursul acestuia constă în adunarea, procesarea și discutarea materialelor foto-video, iar finalitatea este realizarea unui întreg, după conceptul propus de tineri, sub îndrumarea unor profesioniști din domeniu.

Fundația își propune astfel să implice elevii pentru realizarea unui filmuleț de 3-5 minute cu imagini / videoclipuri surprinse de ei la diversele obiective culturale regionale, respectiv locuri în care au locuit și s-au afirmat personalități de seamă ale țării noastre.

Desfășurare și organizare

Din cauza situației globale dificile, toată activitatea se desfășoară online în acest an.

Elevii se vor duce la monumentul istoric ales de ei, din zona lor, și vor face fotografii și/sau filmări (cu telefonul mobil; dacă un elev are cameră de fotografiat și/sau filmat, o poate folosi). Urmează ca materialul sa fie trimis către coordonatori, pentru a putea fi montat și sonorizat.

Vor fi și invitați speciali (profesioniști în arta cinematografică) la întâlnirile online cu participanții, pentru a-i îndruma cu informații precum: stagiile de realizare a unui film, cum se scrie un scenariu și alte elemente / etape din ansamblul de montaj video.

Când filmulețele vor fi finalizate, va avea loc o întâlnire finală – online – pentru feedback.

La urmă, aceste materiale foto-video vor fi stocate pe DVD-uri/Stick-uri USB și pe platforma online – www.cineremember.ro. DVD-uri/Stick-uri vor fi distribuite gratuit la toate unitățile de învățământ participante.

„Participarea efectivă la realizarea materialelor audio-vizuale le va dezvolta elevilor spontaneitatea, rapiditatea reacțiilor, dezvoltarea capacității de învățare și receptare a noilor informații prin tehnici cinematografice; va fi stimulat caracterul participativ, lucrul în echipă și, nu în ultimul rând, li se va oferi sprijin în depășirea blocajelor frecvent întâlnite în etapa adolescenței.

Totodată, prin acest proiect se va urmări motivarea elevilor de liceu de a-și dezvolta abordările interdisciplinare, dar și descoperirea pasiunii pentru fotografie și video. Prioritățile țărilor europene și, implicit ale țării noastre, se referă cu predilecție la educația tinerei generații.”, precizează organizatorii.

Înscriere

Înscrierea este gratuită. Fișa de înscriere este disponibilă aici. Aceasta trebuie completată și trimisă până pe 15 martie 2021 la adresa cine@cineremember.ro.

Date de contact pentru detalii suplimentare

Anca Dimitriu – Coordonator proiect (+40 729 879 638)
E-Mail: cine@cineremember.ro

Despre Cine Remember

Fundația Cine Remember a luat naștere în anul 2008 din inițiativa unui grup de profesioniști cu experiență în arta cinematografică. Scopul declarat este promovarea filmului românesc și a noilor generații de cineaști, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Ghidul unui copil nou venit în România, program care poate fi folosit și de profesori. Cum au ajuns câțiva tineri români să fie mentori pentru copii imigranți – interviu cu Rodica Novac, project manager Terre des hommes Romania
Platforma “YTM” pentru îndrumarea în carieră, pusă la dispoziție de Universitatea de Vest din Timișoara – test de orientare vocațională și consiliere
Interviu Lidia Mîrzac, profesor de limba română: Elevii trebuie să aștepte cu interes următoarea oră, ca sultanul care așteaptă o nouă poveste a Șeherezadei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Neputința ministrei Educației, Ligia Deca, de a le acorda elevilor de clasa a V-a burse de merit, așa cum prevede legea Educației, care va intra în vigoare pe 3 septembrie / În urmă cu un an, ministra promitea: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”

La aproape un an de când Ministerul Educației a fost amendat de CNCD pentru că elevii de clasa a V-a nu pot primi bursă de merit, deși legea prevede că…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Pentru sporul de condiții vătămătoare dat profesorilor, ministra Educației a decis ca aplicația de salarizare să fie deblocată doar unde există sentințe – document / În martie, reprezentanții Ministerului Educației susțineau în mod mincinos că aplicația de salarizare a permis mereu plata acestui spor

În privința sporului de condiții vătămătoare, aplicația de salarizare a personalului din Învățământ va fi deblocată doar pentru salariații unde există sentințe, potrivit unui ordin de ministru. Este vorba de…
Vezi articolul

Vicepremierul Kelemen Hunor: În privința infrastructurii școlare, situația de pe teren e dezastruoasă, trebuie să spunem măcar în acest cadru mai restrâns / Nu putem rezolva nici în cinci ani, trebuie o perspectivă mai lungă

“Așa cum vedem în acest moment, situația de pe teren e dezastruoasă, trebuie să spunem măcar în acest cerc, în acest cadru mai restrâns”, a spus joi vicepremierul Kelemen Hunor,…
Vezi articolul

Guvernul cenzurează masiv transcriptul briefingului de presă în care jurnaliștii întrebau despre criticile Ministerului Justiției la adresa notei de informare a ministrului Ligia Deca. Pasaje întregi cu întrebări esențiale și răspunsuri confuze ale purtătorului de cuvânt au fost eliminate

O parte semnificativă din transcriptul briefingului de presă de la finalul ședinței de guvern de ieri, 8 august, în care jurnaliștii au ridicat problema criticilor aduse de Ministerul Justiției la…
Vezi articolul