Interviu Lidia Mîrzac, profesor de limba română: Elevii trebuie să aștepte cu interes următoarea oră, ca sultanul care așteaptă o nouă poveste a Șeherezadei

9.987 de vizualizări
Foto: Facebook.com/Lidia Mirzac
Elevii trebuie să aștepte cu interes următoarea oră, ca sultanul care așteaptă o nouă poveste a Șeherezadei, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro Lidia Mîrzac profesoară de limba și literatura română la Colegiul Silvic „Bucovina”, din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Interviul a fost luat de Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, județul Prahova.

„O oră de română, de matematică, de biologie, dacă nu te învață nimic despre tine și despre viața ta, e doar o oră pierdută”, declară profesoara care ne-a spus că din trei clase de liceu la care a predat și care anul acesta au dat Bacalaureatul, din cei 73 de elevi pe care i-a îndrumat, doar doi au picat proba de limba română. Iar performanța sa și a colegelor profesoare care predau limba română la Colegiul Silvic „Bucovina” este una extraordinară.

Dacă „la testul inițial mediile pe clasă au fost 4.10/ 4.32/ 5.05 (vorbesc de mediile la română), cu 37 de note între 1 și 4.99 și nicio notă de 9. La bacalaureat, mediile pe clasă au fost 6.93/ 7.72/ 8.33, cu 26 de note între 9 și 9.90, și doar două note sub 5”, a explicat pentru Edupedu.ro Lidia Mîrzac.

Ștefan Lefter: Când ați debutat în profesia de cadru didactic? Ce v-a motivat și care au fost dorințele profesionale de început de drum?

Lidia Mîrzac, profesor: „O! E mult, foarte mult de atunci! În septembrie se fac 32 de ani sau, parafrazând ceea ce le spuneam odată elevilor, într-un interviu pentru revista școlii, eu am văzut magnoliile înflorind de 30 de ori la geamul clasei în care descopeream împreună cu ei „corola de minuni a lumii”. Anul acesta este primul an în care nu le-am văzut floarea din clasă, pentru că pandemia mi-a luat și bucuria asta.  În vremea pandemiei, nici floarea de magnolie nu mai e ce a fost!

Ce m-a motivat? Nu știu. Știu doar că din totdeauna am vrut să fiu profesoară. Zâmbesc când îmi amintesc cât de țanțoș am pășit în 1988 în Școala Generala Nr.1, Albești Botoșani (acolo am primit repartiție la terminarea facultății), mândră că sunt profesoară. Credeam și cred și acum că meseria mea e cea mai importantă meserie din lume; credeam și cred și acum (cu riscul de a părea  trufașă) că noi, profesorii, suntem niște mici Creatori, care construim Omul „după chipul și asemănarea” noastră. (Ați observat vreodată asemănarea dintre colectivul de elevi și diriginte?) Cum altfel să te simți când știi că părinții și-au adus cu încredere la tine boțul lor de aur, ca tu să-l șlefuiești și să-l faci să strălucească!

După momentul de mândrie, a apărut panica, pentru că am înțeles, așa cum a înțeles personajul Ioanei Pârvulescu din „Prevestirea”, că, rostit de un profesor „cuvântul face”, dă rod, așa cum dau rod semințele „și ies din ele firișoare verzi”. Și tot ca personajul Ioanei Pârvulescu am început să mă frământ și să îmi pun întrebări care se repetă la fiecare 15 septembrie, de 31 de ani încoace: „Cine sunt eu ca să am dreptul să schimb prin cuvinte lumea? Dacă cumva fac rău cu ele, crezând că fac bine? Dacă strâmb chiar eu lumea, crezând că o îndrept?” Grea meserie! Grea povară pentru umerii mei!  Teama și întrebările acestea sunt în mine de 31 de ani și îmi tropăie în creier de câte ori intru în clasa a 9-a , la început de an și 2-3 minute mă uit în tăcere la cei din fața mea, încercând să-i ghicesc din priviri. E un joc interesant. De foarte putine ori a dat greș!

Ce aspirații am avut? Ce-am visat? Mărturisesc că niciodată nu mi-am propus ca după 4 ani elevii mei să fie tobă de Arghezi, de Blaga sau de Camil Petrescu. Nu!

Inițial, mi-am dorit, cu suficiența tânărului profesor neexperimentat, sa-i învăț cât mai multe pe elevii mei, astfel încât să nu se rătăcească prin jungla vieții Nu să știe „particularitățile de construcție” a lui Harap-Alb sau a lui Ghiță, ci să înțeleagă că, dacă ești pregătit, dacă valorifici zestrea genetică și sfaturile tatălui, poți ajunge „împărat”, prin forțe proprii; să înțeleagă că a-ți plânge de milă și a ridica din umeri („ce să-mi fac, dacă așa m-a lăsat Dumnezeu”) nu e o atitudine de învingător și că oamenii pot deveni răi și atunci vor fi distruși de propriile schelete ascunse în dulap. Nu! Important nu mi s-a părut să-i învăț structura și compoziția poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, ci doar să le atrag atenția că există o corolă de minuni, pe care nu o pot vedea decât dacă se umplu din cap până în picioare de sentimente: „căci eu iubesc”. Important nu mi s-a părut să îi învăț de ce poezia lui Arghezi este modernă, ci că omul modern e cel care se revoltă, care nu se lasă doborât de „aripile de plumb”, ci găsește soluții – chiar „mâna stângă”, dacă aceasta e singura șansă de a transforma urâtul în frumos.

Curând am înțeles însă că școala nu este despre ce îi învățăm pe alții, ci despre ce învățăm unii de la alții. Si am început să învăț de la elevii mei cum să fiu profesoară. Încă mai învăț.

Ștefan Lefter: Cum s-a desfășurat lucrul alături de elevi, mai ales online? Prin ce metode ați atras elevii spre materia și literatura de bacalaureat?

Lidia Mîrzac, profesor: Anul ăsta a fost, cu adevărat, un an altfel. Ne-am trezit dintr-o dată într-o nebunie care ne-a speriat, dar care ne-a adus ceva pe care scoala normala nu ni-l putea aduce. În izolarea noastră ne-am apropiat mai mult, pentru că ne vedeam dincolo de ecran ochii încă somnoroși, fața nemachiată, cafeaua aburindă, pisica sau câinele care tocmai în timpul orei doreau să ni se cuibărească în brațe (pentru că noi n-am avut, așa cum am citit, „Regulament pentru lecțiile online” :D). N-a fost ușor, dar a fost o experiență.

Prin ce metode i-am atras spre materia de bacalaureat? E greu de spus, pentru că metodele au fost diferite, în funcție de temă, de clasă, de momentul evoluției relației dintre noi.

Ștefan Lefter: Cum s-a conturat procesul și relația profesor-elev dintre dumneavoastră și copiii de la clasă în aceste vremuri? (Cu siguranță, este un lucru continuu de 4 ani, nu doar un semestru, într-adevăr; dar acesta a fost mai provocator.) Ați întâmpinat dificultăți de la distanță?

Lidia Mîrzac, profesor: Da, relația profesor-elev s-a conturat în timp și a parcurs mai multe etape. Copiii mi-au  mărturisit, la ultima oră de română, ora destăinuirilor, că în clasa a 9-a le era frică de mine, de intransigența mea, de doiul pe care îl pun, de faptul că las corigenți (sunt din ce în ce mai rari profesorii care lasă corigenți, dar eu sunt de modă veche!), de faptul că „cer prea mult”. Li se părea prea mult să știe să citească, să înțeleagă un text și să-și exprime, argumentat, un punct de vedere. Da, e ușor pentru noi, dar pentru unii dintre ei, care nu știau să citească, părea un lucru imposibil. Imposibil mi se părea și mie să îi învăț să citească și de aceea am găsit soluția salvatoare; am apelat la ajutorul unei învățătoare căreia îi mulțumesc. (Mulțumesc, Getuța Zlevoacă!). Apoi relația evoluează, avem încredere unii în alții, căpătăm încredere în noi înșine și în clasa a 12-a… ne iubim. În perioada pandemiei, relația dintre noi a devenit și mai puternică, pentru că am intrat unii în casele celorlalți. Am comunicat permanent, am plâns și ne-am plâns, am făcut modele de bacalaureat, dar și petrecere în pijama, pe Zoom,  cu fetele de la 12 G, sau petrecere pentru Cristiana din 12 E, ca să îi sărbătorim aniversarea.

Dificultăți? Nu. Aud mereu de elevii care nu au avut acces la internet sau la telefoane, tablete, laptopuri. Poate au fost asemenea cazuri, dar din cei in jur de 250 de elevi cu care lucrez eu, am avut doar 2 cazuri care nu au avut acces permanent, repet, PERMANENT, la internet. Cred că sunt o norocoasă, pentru că sunt într-o școală în care directorul școlii s-a preocupat ca elevii să aibă toate condițiile. De vreo 5 ani, școala, elevii, părinții, profesorii au acces la platforma Adservio. Mai mult decât atât, dna director, Alina Cuciurean, a oferit elevilor, pentru această perioadă, tablete, calculatoare și a luat legătura personal cu primăriile pentru a-i ajuta pe elevi să aibă semnal de internet. Când toți ne dorim, se poate!

Am avut câțiva elevi (vreo 5 din 250) care nu au intrat niciodată la lecțiile online, dar nu pentru că nu au avut posibilitatea, ci pentru că știau că nu li se pun absențe și nu le putem pune note pe activitatea online.

Ștefan Lefter: Cum ar trebui să decurgă o oră/ un curs de română la liceu pentru a face orele interactive/ implicate/ cu dezbateri și idei?

Lidia Mîrzac, profesor: Nu știu  cum ar trebui să decurgă o oră de română, pentru că orele de română sunt foarte diferite. Ceea ce știu cu certitudine e că la sfârșitul orei, tânărul  din bancă trebuie să considere că ora aceea nu a fost pierdută și să aștepte cu interes ora următoare de română. Să fie așa, ca sultanul care așteaptă o nouă poveste a Șeherezadei. O oră de română, de matematică, de biologie, dacă nu te învață nimic despre tine și despre viața ta, e doar o oră pierdută. Încerc permanent să leg totul de viață, de ceea ce contează și de ceea ce îi interesează. De aceea mi se par mai importante discuțiile despre viață pe care le declanșează un text literar, decât analiza elementelor de structură, de compoziție și de limbaj (astea le facem pentru bacalaureat, nu pentru noi). De exemplu, romane ca „Ion”, „Ultima noapte…”  aprind discuții despre identitatea de gen, despre condiția femeii, despre violența domestică. Vorbim despre încălcarea drepturilor, facem procese literare, dezbateri, studii de caz. La „Enigma Otiliei” au  sesizat misoginismul lui   G. Călinescu, iar la „Povestea lui Harap-Alb” am rescris scene din perspective diferite pentru a descoperi cât e de important emițătorul unui mesaj și de ce trebuie să știm cime spune, de ce spune, cui spune. Ne-am jucat de-a jurnaliștii și am făcut trei redacții patronate de „moguli”- Craiul, Spânul și o redacție independentă și am transformat în informație de ziar scena de la fântână. Nu știți ce a ieșit!

Orele de română sunt de multe ori neconvenționale: facem proiecte (https://www.youtube.com/watch?v=P6wgrSORnSM&t=293s, https://www.youtube.com/watch?v=xtn9vIKpkIY),  facem filme după anumite scene din romane – elevii își aleg scenele, ei scriu scenariul, ei filmează – (https://www.youtube.com/watch?v=IteZqdjybPk. https://www.youtube.com/watch?v=4bQMn7lfFv4 ),  punem în scenă „ O scrisoare pierdută”  (https://www.youtube.com/watch?v=lZ7Fom4K-XU ),  în clasa a 11-a suntem când daci (https://www.youtube.com/watch?v=Ctgu5msL-5E&t=3s),  când romani (https://www.youtube.com/watch?v=b1_CU25var4&t=54s ), ne jucăm și învățăm.

Pentru bacalaureat facem scheme simple și lucrăm diferențiat, urmărindu-le evoluția. Nu le pot cere tuturor să gândească singuri eseul de la subiectul al treilea, pentru că mulți dintre ei, văzând că nu pot, renunță să facă și ceea ce pot. Așa că, fiecare lucrează în ritmul lui, întreabă, se lămurește. Niciodată, de exemplu, nu am lucrat frontal  modele de bacalaureat. Fiecare lucrează singur, fără să se compare cu alții, și eu sunt acolo să îi ajut. Am făcut, apoi, ore de pregătire. Multe. Din clasa a 11-a, cel puțin două ore pe săptămână, inclusiv în perioada în care s-a lucrat online, ore în care elevii au fost împărțiți pe grupe, în funcție de ce știu, ce nu știu, ce pot, ce nu pot.

Ștefan Lefter: Spuneți-ne ceva despre generația pe care ați pregătit-o pentru examenul de bacalaureat.

Lidia Mîrzac, profesor: Generația aceasta a fost una ca toate celelalte:  copii frumoși, capabili să iubească, copii care nu au nevoie decât de încredere în ei înșiși, ca să devină niște învingători! Tocmai mi s-au umplut sufletul de bucurie și ochii de lacrimi: o fetiță crescută într-un centru de plasament, care nu visa niciodată să meargă la facultate, care nu credea că ia bacalaureatul, care își făcuse planuri să plece la muncă, pe care am convins-o că își poate schimba viața dacă vrea, a intrat la facultate la Cluj!

Ștefan Lefter: Elevii au fost foarte emoționați în ceea ce privește notele primite. Ce așteptări aveau?

Lidia Mîrzac, profesor: Da, notele primite i-au bucurat. Și cum să nu te bucuri când, de exemplu, la simulare, în clasa a 11-a ai luat 4.3, iar la bacalaureat 9.3 sau 4.6 – 9.15;  4.2 – 8.4;  5.2 – 9.3 și exemplele pot continua. Niciodată, mulți dintre ei nu au visat că vor trece de nota 6; de aceea au fost așa fericiți!

Ștefan Lefter: Ați primit un mesaj de felicitare din partea Ministrului Educației. Cum v-ați simțit?

Lidia Mîrzac, profesor: Da, am primit un mesaj public, de felicitare, din partea ministrului de la Educație, dar și un mesaj în privat, la care nu mă așteptam. E onorant și nu poți să nu te simți bine. I-am mulțumit sincer doamnei ministru și i-am împărtășit problemele cu care ne confruntăm noi, profesorii de limba română din liceele tehnologice. Doamna ministru se pare că a înțeles punctul meu de vedere și m-a asigurat că știe că sunt multe lucruri de făcut și că, în vara asta, cu ajutorul celor ce vor să se implice, poate vom începe să construim o școală cu adevărat „altfel”.

Ștefan Lefter: Progresul este mai mult decât remarcabil. Greu de obținut, dar foarte satisfăcător când are loc. Câți elevi ați avut în clasă? Cum se poate compara intrarea lor la liceu cu zborul de acum?

Fără îndoială, cel mai greu e să aduci un copil de la 2 la 5. Inițial nici tu nu crezi că se poate. Aceasta e cea mai grea muncă a unui profesor, muncă ce nu se vede, pentru că, nu e așa?, evaluarea noastră se face în funcție de rezultatele la olimpiade. Cum ar putea un profesor de română dintr-un liceu tehnologic să obțină punctaj, în fișa de evaluare, pentru rezultate la olimpiadă?

Am avut 3 clase, în total 73 de elevi, care au intrat în bacalaureat. Doi au picat româna cu 4.5, respectiv 4.3. Restul au fost învingătorii mei! Comparând rezultatele acestor elevi  de la testul inițial, din clasa a 9-a cu cele de la bacalaureat, vă pot spune că la testul inițial mediile  pe clasa au fost 4.10/ 4.32/ 5.05 (vorbesc de mediile la română), cu 37 de note între 1 și 4.99 și nicio notă de 9. La bacalaureat, mediile pe clasă au fost 6.93/ 7.72/ 8.33, cu 26 de note între 9 și 9.90, și doar două note sub 5. Evoluția acestor copii este rezultatul unui efort al întregului corp profesoral din școala noastră, al conducerii școlii, pentru că noi toți ne străduim să îi facem pe copii să aibă încredere în ei. De altfel, rezultatele la bacalaureat, la română, grație muncii colegelor mele (pentru că eu nu sunt o excepție în Colegiul Silvic „ Bucovina”), sunt excelente, procentul de promovare la această disciplină fiind peste 96 %. Totdeauna am colaborat  și am găsit cele mai bune soluții cu colegele mele Cristina Hopp, Ecaterina Dranca și Cristina Pitisciuc, cărora le mulțumesc, pentru că împreună facem tot: ne consultăm, căutăm soluții, gândim teste și fișe de lucru.

Ștefan Lefter: În ceea ce privește învățământul în general, ce părere aveți despre examenul de bacalaureat? Ce trebuie făcut, sau în ce mod trebuie abordat (din punct de vedere al conținutului) încât să reflecte o realitate actuală?

Lidia Mîrzac, profesor: Cred că examenul de bacalaureat ar trebui să țină cont de linia de start. Nu poți să dai aceleași subiecte la examen unor copii care nu au beneficiat de aceleași condiții, de același număr de ore de pregătire. Subiectele, la română, pentru elevii noștri, care au în cei patru ani de studiu 406 ore de română (în liceele tehnologice sunt multe săptămâni de practică și nu se pot da ore opționale din CDS, ca la liceele teoretice) sunt aceleași cu subiectele pe care le primesc elevii de la liceele teoretice care au, cei de la real, 576 de ore (am luat informațiile de pe modelele de planificare postare pe site-ul ministerului Educației și din Planurile cadru: 4 ore x 36 de săptămâni = 144 – în clasa a 9-a și (3+1- CDȘ) x 36, în clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a). Aud frecvent replica: toți trebuie să știe română. De acord! Atunci să le oferim tuturor aceleași condiții să învețe, același număr de ore, dacă dăm același examen.

În ceea ce privește conținutul, nu am o problemă cu structura subiectelor. Nu sunt de partea celor care spun că elevii trebuie să memoreze comentarii, pentru că nu cred că asta trebuie să facă. Elevii trebuie să știe să desfacă textul, să selecteze, să sintetizeze, în funcție de cerințe. Nu să memoreze, deși fie vorba între noi, și memoria trebuie lucrată, nu? Apropo! În școală s-a renunțat și la a memora poeziile! Cred ca e exagerat.

Cred, mai degrabă, că e o problemă la corectat, la evaluare. Cred că profesorii evaluatori trebuie să respecte baremul așa cum e el. Subiectivitatea e prea mare. Replici de tipul “mi-a plăcut mie și îi dau 10”, chiar dacă nu a respectat baremul, sau “nu-i dau punctaj maxim, pentru că n-a scris despre… (deși baremul nu îi cere) sau nu sunt de acord cu argumentul (deși e susținut foarte  bine), n-au ce căuta în evaluarea lucrărilor. La examen, evaluatorul e pus să noteze doar după barem. Atât. Nu e acolo să ne demonstreze cât e el de grozav. La română, acolo unde știu ce se întâmplă, există, la eseu, un plan, pentru că vorbim de eseu structurat. Ala trebuie dezvoltat. Atât! Nu e examen de creație, pentru că nu toți elevii sunt scriitori sau critici literari. Toți trebuie să demonstreze doar că sunt capabili să sintetizeze și să surprindă anumite particularități ale unui text. Am făcut, acum doi ani, un experiment, la un cerc pedagogic: toți profesorii (vreo 30) am corectat aceeași lucrare, după același barem. Diferența dintre note a fost enormă: profesorii din colegiile naționale au notat teza cu note foarte mici, iar cei din liceele tehnologice cu note mai mari. Teza era notată cu 7 și ceva, iar notele colegilor au fost intre  5.80 și  8.60. Inadmisibil. Cred că sunt obligatorii niște cursuri, niște formări pentru evaluatori.

Ștefan Lefter: Legat de școala online, cum ați aborda acest tip de învățare pe care, din câte se observă, îl impune situația? Cum se poate face o pregătire temeinică a profesorilor?

Lidia Mîrzac, profesor: Școala online este eficientă, doar în condiții extreme, în situații de urgență și viața ne-a demonstrat că există asemenea situații. Un profesor de matematică-informatică spunea însă că doar profesorii pot fi magici, computerele niciodată.

Pregătirea temeinică a profesorilor trebuie făcută prin cursuri obligatorii, gratuite, cursuri făcute cu responsabilitate, nu în perioada concediilor, ci atunci când aceștia sunt în activitate. Am înțeles că ne vor  fi puse la dispoziție o bibliotecă online, softuri educaționale și alte materiale. Am participat la un curs online organizat de Olimp Net unde am descoperit o aplicație foarte interesantă, mozaWeb. Repet însă: școala înseamnă mai mult decât informație și cum transmitem informația. Școala înseamnă energia aceea extraordinară care se simte în clasă și din care ne hrănim și noi, profesorii, și ei, elevii noștri. Doar această energie ne dă putere și încredere.

Ștefan Lefter: Ce ar trebui schimbat în educație? Avem vreo prioritate? Este programa, sunt locurile de învățare, pregătirea slabă a unor cadre didactice?

Lidia Mîrzac, profesor: Ce ar trebui schimbat în educație? Eu cred că prioritatea nr. 1 nu e programa, nici spațiul de învățare. Primul lucru pe care l-aș face, dacă aș avea putere, ar fi să reduc numărul de copii din clasă. Când în clasa întâi găsești 33 de copii, nu e greu să înțelegi de ce analfabetismul funcțional a atins cote îngrijorătoare și de ce elevii de liceu nu știu să citească și să scrie. La învățământul primar și la cel gimnazial, clasele ar trebui să fie de 15, maximum 18 elevi, iar la liceu cel mult 20 de elevi. Eu cred că 18 elevi într-o clasă e numărul ideal.

Apoi, problema nr. 2 e legată de pregătirea profesorilor, metodică și științifică. În facultate nu se mai face metodică, pedagogia și psihologia sunt, parcă, niște module opționale. Practica pedagogică cu toată grupa în spatele clasei, cu profesorul care te urmărește este esențială pentru formarea ta ca profesor. Examenul de definitivat e cel mai important examen și ar trebui tratat foarte serios. Am fost uimită să constat banalitatea subiectelor de la proba scrisă a examenului de definitivat. La literatură, subiectul poate fi făcut de un elev de clasa a 12-a care are media 9, iar la gramatică subiectul nu poate pune mari probleme unui elev foarte bun de clasa a 8-a. Examenul de gramatică de admitere la Facultatea de Drept din București este incomparabil ca dificultate și este dat de niște copii, nu de profesori. Și în aceste condiții vedem, la definitivat, note care nu ne fac cinste.

Dar asta e doar o părere. Nu sunt deținător al adevărului absolut. Sunt doar un profesor care mai are cinci ani până la pensie și care e al naibii de mândru că a avut șansa să facă vreme de câteva decenii cea minunată profesie din lume”.

Foto: Facebook.com/Lidia Mirzac

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like