Cititul de dragul cititului poate contracara riscurile produse de sărăcie în dezvoltarea creierului, în copilărie – studiu

2.056 de vizualizări
Foto: Artist and zabiyakaPixabay
Cititul din plăcerea de a citi, o activitate ce presupune costuri mici, poate contracara unele dintre efectele negative pe care sărăcia le poate avea asupra dezvoltării creierului în copilărie, potrivit unui nou studiu al unui grup de cercetători în neuroștiințe de la universitățile Cambridge și Fudan, publicat de Cambridge University Press la sfârșitul lunii iunie.

Într-un articol de prezentare a studiului, publicat în The Conversation, aceștia arată că pentru dezvoltarea creierului copilăria timpurie este o perioadă-cheie, dar această dezvoltare poate fi afectată de sărăcie, conform studiilor de până acum: acestea au arătat că, pentru copii, sărăcia nu doar este un factor de risc pentru rezultatele școlare, ci este asociată și cu diverse diferențe în structura creierului, cu un nivel cognitiv mai redus, cu probleme de comportament sau cu diverse simptome ale unor afecțiuni mintale.

Între altele, arată autorii, pe baza diverselor studii existente:

  • Veniturile mai ridicate ale familiei, în copilărie, tind să fie asociate cu performanțe mai bune în evaluările de limbaj, cu memoria de lucru și cu alte procese
  • Bogăția a fost pusă de diverse studii în relație cu un nivel mai ridicat de substanță cenușie în părțile creierului care susțin dezvoltarea abilităților cognitive.
  • Gradul de asociere între nivelul avuției și nivelul cognitiv este cel mai ridicat în familiile care provin din mediile cele mai dezavantajate economic.
  • Un studiu a arătat că, dacă mamele din medii sărace au primit lunar cadouri în bani, starea de sănătate a creierului copiilor acestora s-a îmbunătățit.

Drept urmare, spun în articolul The Conversation autorii studiului citat, în condițiile în care toți copiii au nevoie de șanse egale în viață, sunt necesare măsuri pentru reducerea inegalităților și de îmbunătățire a rezultatelor. Studiul analizează, în context, efectele unei activități “low cost” – cititul de plăcere – în contracararea efectelor pe care sărăcia le are asupra dezvoltării creierului.

Pentru aceasta, ei au analizat datele culese într-un amplu proiect anterior de cercetare, pe o cohortă extinsă – 10.000 de copiii din SUA, cu vârste de 9-13 ani. Din grupul analizat, circa jumătate dintre copii au început să citească de timpuriu, în timp ce altă jumătate nu au citit deloc când erau mai mici sau au început să citească mult mai târziu decât ceilalți.

  • Pe baza analizei, cercetătorii au constatat o serie de beneficii ale cititului – rezultate mai bune în evaluările cognitive, rezultate mai bune la școală la vârsta copiilor din cohortă, legătură cu un nivel mai scăzut al problemelor de sănătate mintală și cu perioade mai scurte de timp petrecut pe dispozitive electronice.

Dincolo de toate acestea, studiul a constatat că cititul de dragul cititului, în copilăria timpurie, poate fi benefic indiferent de statutul socio-economic și indiferent de nivelul inițial de inteligență al copilului.

În plus, cercetarea a constatat că acei copii care au citit de plăcere când erau mai mici aveau zone de suprafață corticală extinse în regiuni ale creierului asociate semnificativ cu sănătate mintală și cogniția, lucru care, din nou, nu e corelat cu statutul socio-economic al copilului.

Pe baza acestor informații, autorii constată că cititul din plăcerea de a citi, când copiii sunt mici, ar putea contribui semnificativ la contracararea efectelor negative pe care sărăcia le are asupra creierului.

Studiul detaliat poate fi consultat aici.


1 comment
  1. Interesant (bine, nu e o noutate), si din ce am citit in studiu pare sa existe chiar o corelatie intre citit si mai putine probleme mentale/ de integrare (si, preferata mea, „we found a significant negative association of early Reading for Peasure with youth total screen time”.
    Totusi, nu stiu unde au gasit cercetatorii asa de multi copii atat de saraci care sa citeasca de placere de la varste mici, pentru ca in general in familiile extrem de sarace nu exista timp sau interes pentru citit, dat fiind ca parintii au slujbe epuizante, abrutizante si un nivel de cultura (si de alfabetizare!) redus. Asa ca nu are cine sa le inoculeze copiilor aceasta pasiune. Deci intr-un fel acest studiu pare sa transmita: daca nu aveti paine, mancati cozonac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Elevii nu vor mai învăța în trei schimburi, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Anul trecut, Cîmpeanu spunea că a eșuat să interzică școlilor, prin lege, să aibă cursuri în 3 schimburi

Școlile vor organiza cursuri în cel mult două schimburi, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Amintim că, în luna august, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că…
Vezi articolul

În programa de Istorie se acordă prea puțin timp Istoriei comunismului, spune o elevă de liceu / Alexia Mihon, de la Colegiul „Matei Basarab” din București: După ce am vizitat Memorialele Închisoarea Pitești și Sighet am început să conștientizez mai bine suferința celor care au trecut prin acele momente cumplite

„Consider că în programa de istorie se acordă prea puțin timp studierii despre regimul comunist din România și cred că se poate acorda mai mult timp pentru a aprofunda și…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre proiectele legilor Educației Deca: Legea educației este cea mai importantă lege a unei țări, o operație pe creierul deschis al unei națiuni. Are emitentul autoritatea morală în acest moment și autoritatea politică pentru a propune o astfel de lege?

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea Educației nr. 1/ 2011, spune că „principala atribuție a unei legi a Educației este să stabilească un…
Vezi articolul

Ultimul atac cibernetic cu ransomware în Spania foloseşte inteligenţa artificială/ Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat

Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a lucrat timp de 36 de ore pentru recuperarea datelor furate de la companiile infectate de cele mai recente programe malware.…
Vezi articolul

Directoarea Liceului Callatis din Mangalia unde se aplica “taxa pe xerox”, înlăturată. Inspectorul școlar județean: De mâine școala va avea o altă conducere, va fi organizat un audit

Pentru directoarea Liceului Callatis din Mangalia, Daniela Diaconu, “a încetat detașarea în interesul învățământului, cu aplicabilitate de mâine”, a declarat marți, pentru Edupedu.ro, inspectorul școlar general din Constanța, Sorin Mihai.…
Vezi articolul