Clasamentul QS internațional al universităților, după domenii de studiu: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca are cele mai multe apariții, urmată de Universitatea București

6.141 de vizualizări
tarifele pentru cămin
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Universitățile românești se fac remarcate în special pe domeniul inginerie și tehnologie, potrivit clasamentului pe 2022, realizat de compania Quacquarelli Symonds din Marea Britanie, furnizoarea unora dintre cele mai cunoscute astfel de topuri. Lipsesc însă specializările Educație, Științe politice și Drept, la fel ca și anul trecut.

Clasamentul este împărțit pe cinci domenii de studiu, fiecare cu un clasament general. Aceste domenii sunt împărțite la rândul lor pe specializări, fiecare cu propriul clasament internațional, ce cuprinde sute de facultăți.

  • Clasamentele iau în considerare patru parametri: reputația academică, reputația angajatorilor, citări, Indexul H ce măsoară productivitatea și impactul lucrărilor publicate de cercetători. Detalii despre metodologie – aici

În total sunt cinci domenii și 51 de specializări. Aproape 60 de clasamente, cu mii de listări în total. Dintre acestea, României îi revin doar 32 de apariții cu totul, pe domenii și specializări.

Număr total de apariții ale Universităților românești:

  • Universitatea Politehnică București 5 apariții
  • Universitatea Tehnologică Cluj Napoca 3 apariții
  • Universitatea Babeș-Bolyai 11 apariții
  • Universitatea București 5 apariții
  • ASE București 1 apariție
  • Universitatea Gheoghe Asachi Iași 2 apariții
  • Universitatea Transilvania din Brașov 1 apariție
  • Universitatea Politehnică Timișoara 1 apariție
  • Universitatea Națională de Muzică București 1 apariție
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca 1 apariție
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca 1 apariție
Pe domenii:
I. Inginerie și Tehnologie
  • Universitatea Politehnică București loc 401-450
  • Universitatea Tehnică Cluj Napoca, loc 451-500 (din total de 502)

Specializări:

Inginerie Chimie:

  • Universitatea Babeș-Bolyai loc 301-350
  • Universitatea Politehnica București loc 351-400

Inginerie Electrică-Electronică:

  • Universitatea Politehnică București 301-350
  • Universitatea Tehnică din Cluj Napoca 351-400
  • Universitatea Gheoghe Asachi Iași loc 451-500

Inginerie Mecanică:

  • Universitatea Tehnică din Cluj loc 301-350
  • Universitatea Politehnică București 301-350
  • Universitatea Gheorghe Asachi Iași 401-450
  • Universitatea Transilvania din Brașov loc 451-500
  • Universitatea Politehnică Timișoara loc 451-500

Specializări fără prezență românească: Inginerie Civilă, Inginerie-Minerit, Inginerie-Petrol

II. Artă și Științe Umaniste:
  • Universitatea Babeș – Bolyai, loc 451-500
  • Universitatea București, loc 451-500

Specializări:

  • Studii lingvistice: Universitatea București loc 201 – 250
  • Limbi moderne: Universitatea Babeș-Bolyai (loc 251-300) și Universitatea București (loc 251-300).
  • Artele spectacolului Universitatea Națională de Muzică București 101-115 (anul trecut România nu avea prezență la această specializare)

Nici o prezență românească la specializările: Studii religioase, Arheologie, Arhitectură, Artă & Design, Istorie Clasică și Antică, Limbă și Literatură Engleză, Istorie, Filosofie

III. Științele vieții și Medicină – Niciuna în clasamentul general

Specializarea Agricultură-Silvicultură: 

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (251-300)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (351-400)

Specializarea Medicină:

  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (351-400)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (601-650)

Specializarea Psihologie:

  • Universitatea Babeș-Bolyai (251-300)

Nici o prezență românească la: Anatomie-Fiziologie, Biologie, Stomatologie, Asistență Medicală, Farmacie-Farmacologie, Științe Veterinare

IV. Științele Naturii
  • Universitatea Babeș – Bolyai, loc 451-500
  • Universitatea București, loc 451-500

Specializarea Chimie:

  • Universitatea București, loc 401-450
  • Universitatea Babeș – Bolyai, loc 601- 650

Specializarea Fizică și Astronomie: Universitatea din București (551-600)

Specializări fără prezență românească: Științele Pământului, Studii de Mediu, Geografie, Geologie, Geofizică, Știința materialelor

IV. Științe sociale și Management
  • Universitatea Babeș-Bolyai 401-450

Specializarea  Afaceri și Management:

  • Universitatea Babeș-Bolyai (351-400), ASE București (501-550)

Specializarea Economie și Econometrie: ASE București (351-400), Universitatea Babeș-Bolyai (451-500) 

Specializări fără prezență românească: Contabilitate-finanțe, Antropologie, Media și comunicare, Studiul dezvoltării, Educație, Managementul ospitalității, Drept, Managementul informației, Științe politice, Politici sociale și administrație, Sociologie, Sport, Statistică

Citește aici clasamentul de anul trecut.

Clasamentele globale sunt dominate de:
  1. Arte și Științe umaniste – 1. University of Oxford, 2. University of Cambridge Harvard University,
  2. Inginerie și Tehnologie – 1. Massachusetts Institute of Technology, 2. University of Cambridge 3. University of Oxford
  3. Științele vieții și medicină – 1. Harvard University, 2. University of Oxford . 3 John Hopkins
  4. Științele naturii – 1. Massachusetts Institute of Technology, 2. Harvard University, 3. University of Cambridge
  5. Științe sociale & Management – 1. Harvard University, 2. University of Oxford 3. The London School of Economics and Political Science

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: QS World University Rankings by Subject – Universitatea din București anunță că este prima la nivel național în 6 subdomenii de studii și singura universitate din România prezentă în subdomeniile „Lingvistică” și „Fizică și astronomie”
Citește și: QS World University Rankings by Subject – Academia de Studii Economice Bucureşti urcă în clasament în intervalul 351- 400 în subdomeniul Economie şi Econometrie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce alocă Guvernul bani din fondul de rezervă pentru Ministerul Educației și evită rectificarea bugetară. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Au rămas fără buget pentru cheltuielile de personal și cheltuielile de funcționare

Ministerul Educației nu are suficienți bani pentru plata salariilor angajaților din Educație și pentru funcționarea sistemului de învățământ, acesta este motivul invocat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru care Guvernul…
Vezi articolul

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, spune Ministrul Educației. Anisie anunță că există prevedere în lege pentru ca un profesor să fie concediat, dacă nu vrea să facă școală online

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, a declarat Ministrul Educației la conferința de presă de vineri,…
Vezi articolul

(Advertorial) Acord pentru implementarea unui sistem funcțional de colectare selectivă a deșeurilor în toate școlile din capitală: Inspectoratul Școlar București și Primăria Sectorului 6 pun bazele unui proiect pilot de colectare selectivă

ASAP România, Primăria Sectorului 6 al Capitalei și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au semnat astăzi un acord de parteneriat privind implementarea unui program pilot în cele 43 de școli…
Vezi articolul

N-am vrut să scot Săptămâna Verde și Școala Altfel pentru că ele reprezintă o apropiere de filosofia OECD, spune ministrul Educației: După ce am predat curriculum standard, nu mergem să ne plimbăm, ci să discutăm cum folosim în viața de zi cu zi ce am învățat

Ministrul Educației spune că nu vrea să scoată programele Săptămâna Verde și Școala Altfel din calendarul școlar pentru că „reprezintă o apropiere de filosofia OECD”, a spus Daniel David, miercuri,…
Vezi articolul

Am primit continuitate în luna aprilie, spune o profesoară: Dacă suntem lăsați la urmă, este un abuz / Kallós Zoltán, secretar de stat: Un astfel de profesor nu mai are acum o situație clară sau sigură. Puteți participa la ședințele de repartizare, în baza rezultatelor din anii anteriori de la titularizare sau dacă se organizează concurs la nivelul școlii

O profesoară a adus în atenție că profesorii cu acord de continuitate riscă să-și piardă posturile în contextul creșterii normei didactice de predare, a afirmat cadrul didactic la dezbaterea organizată marți,…
Vezi articolul

LISTĂ 379 de școli pot primi câte 300.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar, într-un nou apel PNRAS / Se finanțează masa la școală, excursii, burse, terapie psihologică și logopedică pentru elevi, dar și activități pentru părinți și comunitate

Ministerul Educației și Cercetării a publicat lista celor 379 de școli care pot primi maximum 300.000 de euro, pentru reducerea abandonului școlar, în apelul PNRAS Runda a II-a (seria a…
Vezi articolul