Cluj: Părinții și profesorii de la Colegiul Economic se opun fuziunii cu alt liceu, mult mai slab cotat

853 de vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com

Părinții și profesorii de la Colegiul Economic ‘’Iulian Pop” din Cluj-Napoca se opun unei propuneri venite de la Inspectoratul Școlar Județean, care vrea extinderea școlii, prin absorbția Colegiului Tehnic ‘’Napoca’’, fostul liceu MIU Clujana.

Atât cadrele didactice, cât și părinţii se plâng că măsura încurajează mediocritatea, având în vedere că între cele două școli există o diferență uriașă în ceea ce privește procentul de promovare la examenul de bacalaureat, transmite Ziua de Cluj.

Publicația prezintă și o petiție semnată de aproape 2.000 de persoane, în care semnatarii scriu că ”motivul declarat al acestei comasari este dezvoltarea Colegiului Economic, ceea ce ni se pare, cel puțin, o glumă. Noi, părinții elevilor Colegiului Iulian Pop, considerăm că dezvoltarea și susținerea performanței elevilor și liceului ar putea fi făcută prin creșterea numărului de clase (concurența pentru ocuparea locurilor în clasă a IX-a fiind notabilă), tradiția acestui liceu trebuie dusă mai departe, trebuie încurajată și susținută”.

Citește tot articolul pe ZiuadeCluj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să vă pregătim să utilizați etic și corect inteligența artificială în învățare, le-a transmis tinerilor ministrul Educației din Republica Moldova / Dan Perciun: Dacă vrem să facem față dezinformării trebuie să știm în creierul nostru niște adevăruri

Ministrul Educației din Republica Moldova spune că instituția este „în proces de explorare” privind cum poate fi folosită inteligența artificială în învățare. Întrebat de un tânăr dacă aceasta ar putea…
Vezi articolul

FOTO Primele imagini de la telescopul Euclid al Agenției Spațiale Europene, venite la o lună de la lansare / Cercetătorii vor primi anul acesta un volum de date comparabil cu cel adunat de telescopul Hubble în timp de 30 de ani

Primele imagini ale telescopului spațial Euclid lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA), misiune spațială la care participă și România prin Institutul de Științe Spațiale (ISS) și Agenția Spațială Română (ROSA),…
Vezi articolul

VIDEO Profesorilor le va fi interzis prin lege să facă meditații cu elevii de la clasă. Cîmpeanu: Prevederea ar putea intra în vigoare încă din anul școlar 2022-2023. Vom introduce obligația ca profesorii să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare

Ministrul Educației a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor. Sorin Cîmpeanu a spus la Digi24 că…
Vezi articolul

LIVE VIDEO La Chișinău a început Marea dictare națională, de ziua Limbii române / Maia Sandu: Aproape 10 mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind învățarea limbii române. Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română

500 de elevi, studenți, profesori dar și alți oameni participă la Marea dictare națională anunțată de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, pe data de 31 august, când este…
Vezi articolul