Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) anunță organizarea concursului pentru ocuparea a 60 de posturi de profesor de sprijin și itinerant, 1 post de profesor logoped și 3 posturi de consilier școlar în unități de învățământ din Capitală. Lista completă a școlilor și grădinițelor unde sunt disponibile posturile a fost publicată pe site-ul instituției.
- Amintim că Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat pe 24 septembrie că „am avut foarte multe posturi scoase la concurs, în zona de consiliere – și profesori de sprijin pentru copiii cu CES, și consilieri școlari pe latură de psihologie. N-au fost posturi ocupate”.
Se pot înscrie la concurs absolvenții cu diplomă ai învățământului superior, postliceal sau mediu care au înscrise pe diplomă/diplome specializarea/specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor respective conform Centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, conform CMBRAE.
Concursul se va desfășura conform următorului grafic:
- Înregistrarea cererilor la secretariatul unității – 01.10.2025 – 02.10.2025, între orele 10.00 – 14.00
- Afișarea listei candidaților admiși pentru susținerea probelor de concurs – 03.10.2025
- Proba orală/practică/inspecție specială la clasă – 06.10.2025 – 09.10.2025
- Proba scrisă – 10.10.2025
- Afișarea rezultatelor – 13.10.2025
- Depunerea contestațiilor – 13.10.2025
- Afișarea rezultatelor finale și repartizarea candidaților – 14.10.2025
Documentele necesare pentru înscrierea la concurs
La cererea de înscriere la concurs vor fi atașate următoarele documente:
- Copii de pe acte de studii, foaia matricolă și certificat profesional (ultimul pentru absolvenții liceului pedagogic);
1’) Absolvenții care au susținut examenul de licență/absolvire în 2025 vor prezenta copia adeverinței de la instituția de învățământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susținut examenul de licență, media de absolvire a facultății/școlii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii și faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat și promovat modulul pedagogic; - Copii de pe certificatele de obținere a gradelor didactice;
- Copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care și-au schimbat numele);
- Copia Deciziei inspectoratului școlar sau a întreprinderii de întrerupere a activității (dacă este cazul);
- Copie de pe fila din buletinul sau cartea de identitate cu domiciliul;
- Adeverința din care să rezulte vechimea efectivă în învățământ (dacă este cazul);
- Copie de pe carnetul de muncă și/sau copia filei corespunzătoare din registrul general de evidență a salariaților;
- Avizul medical din care să rezulte că este apt(ă) pentru a preda în învățământ;
- Declarație pe proprie răspundere că nu desfășor activități incompatibile cu demnitatea funcției didactice și nu am fost îndepărtat din învățământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
- Certificat de cazier judiciar;
- Certificatul/adeverința de integritate comportamentală.
Concursul se va desfășura conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor/testărilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin OME nr. 6170/2024 și a Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025–2026, aprobată prin OME nr. 7495/2024.
Cine nu poate participa la concurs, precizări CMBRAE
La concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar de stat în care s-au vacantat posturi didactice/catedre pe parcursul anului școlar pot participa persoane care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor și o conduită morală conformă deontologiei profesionale și nu au dreptul să participe persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) nu prezintă un document medical emis de un medic specializat de medicina muncii sau de un cabinet de medicina muncii, care atestă că sunt apte pentru prestarea activității didactice;
b) au fost condamnate penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului; hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c) au fost sancționate, pe parcursul anului școlar curent sau în ultimii 6 (șase) ani școlari încheiați, cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;
d) au fost eliminate pentru fraudă sau tentativă de fraudă în cadrul concursului național/județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar pentru anul școlar curent.
Proba scrisă se susține în specializarea/specializările postului/catedrei, conform Centralizatorului, după programele valabile, specifice pentru concurs.
Nu au dreptul să participe la concurs persoanele care au fost înlăturate din învățământ printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, persoanele care nu prezintă un document medical din care să reiasă faptul că nu există incompatibilități din ordin medical cu funcția didactică, precum și persoanele care au fost eliminate pentru fraudă sau tentativă de fraudă în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025.
Lista școlilor, grădinițelor și liceelor din București unde sunt disponibile posturile de profesor de sprijin și itinerant, profesor logoped și consilier școlar





Anunț Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE)
Informații de context despre elevii cu cerințe educaționale speciale și profesorii itineranți și de sprijin
- Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal, a arătat Edupedu.ro într-o analiză din aprilie 2024 – grafic.
- În anul școlar 2023-2024 au fost 1852 de profesori de sprijin la 51.784 de elevi din învățământul de masă, adică un profesor de sprijin la 28 de elevi, în medie. Dacă raportăm numărul profesorilor de sprijin la numărul total al elevilor cu CES din învățământul de masă și cel special (71.324), avem 38 de elevi la un profesor de sprijin.
- În același timp, profesorii de la clasele unde sunt elevi cu CES au nevoie de ajutor și formare. „După ce un elev cu cerințe educaționale speciale obține certificatul de orientare școlară și profesională, ajunge în școala de masă, unde cadrele didactice întreabă: «Ok, eu acum ce fac? Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine și eu trebuie să găsesc metode pentru a continua»”, a declarat Lizetta Mihăilă, coordonator profesori itineranți și de sprijin, în cadrul unei conferințe organizate de de Casa Corpului Didactic București în parteneriat cu CMBRAE, în 2024.
- Ministrul Daniel David: Profesorii care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu au salariul mai mare, dar primesc punctaj pentru gradațiile de merit / Distincțiile și premiile pentru profesori prevăzute de legea învățământului
Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.