Profesori peste vârsta de pensionare 2025-2026. Inspectoratele școlare județene (ISJ) și Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) au publicat listele cu cadrele didactice titulare menținute în activitate până la 70 de ani.
Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit Legii învățământului preuniversitar (LIP) nr. 198/2023 și metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, cadrele didactice au avut termen pe 8-23 ianuarie 2025 să facă o cerere pe care să o depună la secretariatul unității de învățământ, conform calendarului oficial.
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Bacău, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Bacău (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Bihor, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Bihor (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Botoșani, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Botoșani (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul București, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISMB (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Buzău, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Buzău (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Cluj, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Cluj (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Gorj, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Gorj (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Prahova, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Prahova (sursa)
- Lista profesorilor menținuți în activitate peste vârsta de pensionare în județul Timiș, în anul școlar 2025-2026, publicată de ISJ Timiș (sursa)
Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, cadrele didactice au avut termen pe 8-23 ianuarie 2025 să facă o cerere pe care să o depună la secretariatul unității de învățământ, conform calendarului oficial.
În luna februarie 2024, Edupedu.ro a scris că 300 de profesori din București care sunt peste vârsta de pensionare rămân titulari în anul școlar 2024-2025, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Spre deosebire de anul trecut, creșterea este de aproape 40%. Pentru anul școlar 2023-2024 au fost aprobate 217 cereri.
O analiză Edupedu.ro din noiembrie 2024 pe datele primite de la inspectoratele școlare județene (ISJ) / al Municipiului București (ISMB) arată o creștere cu 33% a numărului de profesori care au vârsta de pensionare și se află în activitate în ultimii 5 ani. În București, dacă în septembrie 2020 predau 156 de profesori aflați în această situație, din septembrie 2024 sunt la catedră aproape de două ori mai mulți, adică 302.
Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023
Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.
Potrivit metodologiei de mobilitate, condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2024, sunt:
a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 3 luni, 32 de ani şi 8 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Este nevoie de personal în învățământ…Decât suplinitori necalificați, mai bine titulari ,,trecuți de termen”…
Și referitor la examenul de titularizare:au fost și sunt posturi titularizabile, dar, din păcate, nu pot fi ocupate de cei cu note sub 5…
Sunt cadru didactic, mai am până la vârsta de pensionare, am făcut și câteva inspecții, la cei tineri…Concluzia?
Mai bine titular cu nota 5-anul 2001 (nu puteai fi titular cu nota sub 6/mediul rural, și sub 7 -mediul urban)…
Cine încă poate munci la catedră, onorabil, poate rămâne, eu-un titular ,cu nota de titularizare peste 7, prefer să eliberez postul titularizabil celui care va fi demn…
O zi bună!
Dupà varsta de 50 de ani esti terminat deja! Asta dacà ai fost adevărat profesor!! Dacà ai dormit la catedrà, poți face act de prezență și la 70 de ani! Hai sà ne batem joc de școală! Oricum e moartă!
unde sa mai fie posturi la titularizare daca in loc de 63 se sta până la 70?? și unii vor sta …au și pile grase și nici nu s au onorat că sa fie epuizați …unii la 65 sunt la fresh că alții la 48, deși au ore suplimentare la greu …ghici de ce!?
Sigur ca da ,sa ramana in sistem dar sa fie trecuti printr-un examen, de titularizare…..sa vedeti ca nici un sfert nu fac fata! S-au titularizat cu note de 5 in anii trecuti, 2000-2001,si acum sunt buni dupa pensionare!Serios!…..habar nu au unii nici ce este ala un text argumentativ, sunt plafonati!Nu toti,nu este o regula dar in mare parte ,alleluia!