Codul de etică nu le interzice profesorilor și învățătoarelor să se implice în programul Școala după școală – directorul Consiliului Național de Etică

13.284 de vizualizări
Școli particulare - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală
Școala după școală – copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală
Programul Școala după școală poate fi organizat în continuare cu profesorii și învățătorii de la clasă, a declarat pentru Edupedu.ro directorul Consiliului Național de Etică. Interdicția meditațiilor cu elevii de la clasă, prevăzută de noul Cod de etică din preuniversitar, nu se traduce prin interzicerea implicării învățătoarelor în Școala după școală, a adăugat Gabriela Despan.

Școala după școală este un sistem de școlarizare, de supraveghere a copiilor, nu intră în regim de meditație”, a afirmat, pentru Edupedu.ro, Despan.

  • Ministerul Educației a publicat recent în Monitorul Oficial un Cod-cadru de etică al profesorilor din preuniversitar.
  • Realizat de Consiliul Național de Etică în învățământul preuniversitar, Codul prevede că profesorii au interdicția de a da meditații copiilor de la clasă și de a primi bani pentru serviciile educaționale oferite.
  • Ca urmare a noului Cod, în presă a apărut informația că învățătoarele și profesorii nu s-ar mai putea implica în programul Școala după școală

Contactată de Edupedu.ro, Gabriela Despan – directorul Consiliului Național de Etică în învățământul preuniversitar – a declarat că “nu se pune problema” ca acest Cod să le interzică profesorilor să desfășoare programul Școala după școală.

Programul Școala după școală se desfășoară în regim organizat și salarizat. Oamenii care predau la Școala după școală au contracte de muncă înregistrate și își plătesc contribuțiile, deci sunt salariați, iar elevii nu își plătesc profesorii, ci plătesc școala”, a explicat Gabriela Despan pentru Edupedu.ro.

Directorul Consiliului Național de Etică a precizat că, în timpul dezbaterii Codului, “au fost colegi care au ridicat această problemă”. Dar programul are “același regim ca în școlile private: părinții plătesc școlarizarea, nu pe profesori”, a continuat oficialul.

Potrivit acesteia, “Codul de etică este un set de norme, de principii care trebuie respectate de cadrele didactice, cadrele didactice auxiliare și de tot personalul din inspectoratele școlare, din Casa corpului didactic și toate aceste norme și reguli trebuie să ducă la un echilibru al activității din învățământ și la armonizarea acțiunilor profesorilor și părintilor, în beneficiul copiilor și al tinerilor”.

Codul de etică nu stabilește sancțiuni, ci numai relațiile de bună colaborare între profesori, între profesori și elevi, între profesori și părinți, între reprezentanții inspectoratelor școlare, între cei cu funcții de conducere și elevi”, a continuat Gabriela Despan.

Consiliul Național de Etică în învățământul preuniversitar este organismul consultativ al Ministerului Educației care a realizat Codul de etică al profesorilor din preuniversitar, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificări la Titularizare: Fișa de înscriere, publicată de inspectorate. Cererea de înscriere, schimbată în ultima zi cu o cerere din 25 iunie. Documentele depuse online au condiție de rezoluție minimă

Modificări la Titularizare în ultimul moment. Inspectoratele școlare județene au aufișat Fișa de înscriere la Titularizare, după ce Edupedu.ro a scris în această dimineață că acest document central al dosarului…
Vezi articolul

Subiecte greșite la simularea de Matematică la clasa a VIII-a, primite de copii din Bacău. Inspectoratul Școlar: Elevii au primit subiectele de anul trecut. Vor da o nouă simulare

Subiecte greșite au fost primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea examenului de Matematică în comuna Răchitoasa din județul Bacău, anunță deputatul PNL Tudorița Lungu, citată de Agerpres. Oficialii…
Vezi articolul