Colegiul Național „Gheorghe Șincai” intră de astăzi în scenariul roșu

1.650 de vizualizări
Foto: captură – Google Maps
Încă un liceu mare din București a trecut la scenariul 3 în care se face școală doar online. Colegiul Național „Gheorghe Șincai” a intrat de vineri în scenariul roșu, după ce trei elevi au fost confirmați cu coronavirus, a declarat pentru Edupedu.ro Silvia Mușătoiu, fost directoare a liceului.

Tot astăzi, Consiliul de Administrație al Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București se reunește pentru a decide condițiile de intrare în scenariul roșu, după ce joi seara a fost confirmat încă un caz de coronavirus în rândul elevilor, care trece peste pragul maxim admis pentru a rămâne în scenariul galben, potrivit surselor Edupedu.ro. Astfel, cel mai probabil, de luni liceul va trece în scenariul roșu.

Și Colegiul Național Tudor Vianu din Capitală, unde predă limba Română și este diriginte ministrul Educației, Monica Anisie, a trecut joi în scenariul roșu după ce au fost confirmate patru cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor.

Joi dimineață, în Capitală erau 36 de școli și grădinițe în scenariul roșu, adică peste 23.271 de elevi înregistrați în luna mai 2020, potrivit datelor de la Ministerul Educației. Aceștia fac școală online, potrivit reglementărilor în vigoare.

Cele mai recente date oficiale arată că numărul preșcolarilor și elevilor din învăţământul de masă este de 249.790, potrivit Inspectoratului Școlar București. Asta înseamnă că aproape 1 din 10 elevi din Capitală învață online (9,3%) – fără a-i lua în calcul pe cei din scenariul galben care învață online cu schimbul.

Sursă foto: Google maps


1 comment
  1. Dna PNL-istă Mușătoiu a devenit purtătorul de cuvânt al CN Șincai. Succesuri!

    Am câteva zile mințea că nu este nici un caz și că Baluță cel Rău are ceva cu liceul, că nu a semnat dânsa nu-ș ce acte fiindcă nu se făceau reparațiile cu firmele PNL și se făceau cu cele agreate de primarul PSD. O adevărată luptătoare această doamnă! Si dăi, si luptă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorii de școli, inspectorii școlari și ceilalți șefi de la instituțiile de stat – puși să declare că s-au încadrat în cheltuielile aprobate pentru anul 2024, în anul cu cel mai mare deficit bugetar de la pandemie încoace

Ministerul Educației le-a cerut tuturor șefilor de instituții publice din subordine să depună declarații pe propria răspundere privind încadrarea în cheltuielile aprobate pentru anul 2024, conform unui document oficial semnat…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

VIDEO Avem o urgență de tip demografic, susține Ligia Deca: Dacă trendul actual se păstrează, populația României ar putea scădea sub 16 milioane de locuitori în anul 2050. Nu ne putem permite să pierdem niciun copil

Nu ne putem permite să pierdem niciun copil, ne dorim ca fiecare dintre ei să devină cetățeni activi, a declarat Ligia Deca, consilierul președintelui Iohannis pe Educație, la prima ședință…
Vezi articolul

BREAKING Curtea Constituțională a respins cu unanimitate, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei / Nicușor Dan a invocat lipsa de claritate a noţiunii de legionar şi de fascist (surse)

UPDATE: Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media. Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”,…
Vezi articolul