Componența CNATDCU pentru mandatul 2020-2024 a fost modificată: istoricul Ioan Bolovan a fost schimbat atât în Consiliul general, cât și la conducerea panelului de Științe umaniste / Motivul plecării: “supraîncărcarea cu alte sarcini”

865 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Componența Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul 2020-2024, a fost modificată, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Istoricul Ioan Bolovan, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și cercetător la Academia Română, a fost înlocuit atât în Consiliul general al forului, cât și la conducerea panelului de Științe umaniste. Contactat de Edupedu.ro, acesta a declarat că s-a retras din motive ce țin de supraîncărcare, având în vedere activitățile pe care le are în cadrul Academiei Române.

Este vorba despre un ordin ce modifică Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.676/2020, prin care a fost stabilită componența nominală a CNATDCU pentru perioada 2020-2024.

Concret, la anexa nr. 1, Ioan Bolovan (Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca) din tabelul „Componența nominală a Consiliului general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020—2024” a fost înlocuit de Romiță Iucu (Universitatea din București). Romiță Iucu este președinte al Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București și reprezentant al consorțiului Universitaria.

Ioan Bolovan era președintele panelului de „Științe umaniste”, unde în locul lui a fost desemnată Rodica Zafiu (Universitatea din București). Rodica Zafiu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

Contactat de Edupedu.ro, Ioan Bolovan a precizat că motivul plecării sale este “supraîncărcarea cu alte sarcini pe care le am la nivelul Academiei [Române], în cadrul secției de istorie”.

Potrivit lui Ioan Bolovan:

  • “Motivul oficial al demisiei este supraîncărcarea cu alte sarcini pe care le am la nivelul Academiei, în cadrul secției de istorie. Coordonez unele proiecte la nivel național, alte proiecte internaționale și nu mai am disponibilitate. Am acceptat atunci foarte greu președinția Panelului 5 – Științe umaniste și membru în Consiliul general. A fost mult de lucru, volum mare de muncă, am încercat să mă achit de obligații în onorabil și nu cred că va putea cineva din conducerea CNATDCU să-mi reproșeze că nu mi-am făcut datoria. Pur și simplu este o o muncă foarte cronofagă. Și atunci nu pot, fiind mai tânăr, să spunem, la Academie, anume din 2018 – întotdeauna sunt multe sarcini care trebuie asumate de cei mai tineri, de cei mai proaspăt intrați. Plus celelalte obligații care le am la Cluj nu mi-au mai îngăduit să am timpul necesar.”

Ioan Bolovan a fost numit membru corespondent al Academiei Române din 2018. Potrivit instituției, el este director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, președinte al comisiei mixte de istorie româno-maghiară.

Ordinul prevede că mandatul persoanelor menționate mai sus încetează la expirarea mandatului 2020-2024 al membrilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Foto: Captură ordin
Despre CNATDCU

Conform Regulamentului din 23 iunie 2020, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare este un organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Educației.

Art. 3 – „Pot fi membri ai CNATDCU cadre didactice și cercetători, având cel puțin titlul de conferențiar sau de cercetător științific II ori titluri echivalente obținute în străinătate, membri ai Academiei Române și ai unor instituții de cultură, numiți de ministrul educației și cercetării pentru întreaga durată a mandatului CNATDCU.”

Art. 10 stabilește că structurile din componența CNATDCU sunt:

  • a) Consiliul general;
  • b) paneluri, câte unul pe fiecare domeniu fundamental;
  • c) comisii de specialitate;
  • d) comisii de lucru, numite pe durată determinată de președintele CNATDCU, de președintele panelului sau de președintele comisiei de specialitate, după caz, pentru sarcini specifice, inclusiv pentru soluționarea contestațiilor și sesizărilor privind nerespectarea standardelor de etică profesională, inclusiv existența plagiatului.

(2) Comisiile de lucru prevăzute la alin. (1) lit. d) care au în componență experți externi se numesc pe durată determinată prin ordin al ministrului educației și cercetării, la propunerea președintelui CNATDCU, a președintelui panelului sau a președintelui comisiei de specialitate, după caz.”

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerile Consorțiului Universitaria pentru Guvern: revizuirea finanțării universităților, bani pentru cercetare, creație și sport, sistem mai bun de acreditare, clasificarea universităților după misiune și anvergură, monitorizarea parcursului profesional al absolvenților

Revizuirea sistemului de finanțare a universităților, finanțarea cercetării, creației și sportului în învățământul superior, îmbunătățirea sistemului de acreditare, echitate în reprezentarea studenților, profesorilor și universităților în consultări și decizii ce…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul

OFICIAL Pentru profesorii și angajații din Învățământ, indemnizația de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază. Indemnizația se acordă în cazul în care salariul lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este până la 8.000 lei inclusiv

Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Conform documentului, indemnizația…
Vezi articolul

Daria-Maria Bălan, singura elevă din Vâlcea cu media 10 la BAC 2024: Faptul că am fost constantă în acest proces de învățare m-a ajutat să am certitudinea că pot parcurge toată materia până la examen

Singura medie de 10 la BAC 204 din județul Vâlcea (n. red înainte de soluționarea contestațiilor) a fost obținută de Daria-Maria Bălan, absolventă a Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”…
Vezi articolul