Concursurile și testările pentru suplinitori nu se vor mai susține la nivelul municipiului București, potrivit ISMB Sector 3: După 4 septembrie pentru posturile rămase disponibile se organizează concurs/testare la nivel de școală

12.952 de vizualizări
Titularizarea
Foto: © Photosvit | Dreamstime.com
Pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul municipiului București nu se mai susțin concursurile/testările pentru suplinitori, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sector 3. Conform sursei citate, „după data de 4 septembrie pentru posturile rămase disponibile se organizează concurs/testare la nivel de unitate, acolo unde aceste posturi au rămas neocupate.”
  • Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

„La nivelul municipiului București nu se va susține concurs/testare. După data de 4 septembrie pentru posturile rămase disponibile se organizează concurs/testare la nivel de unitate, acolo unde aceste posturi au rămas neocupate. Dosarele se depun direct la unitate”, informează Inspectoratul Școlar al Municipiului București Sector 3.

În zilele de 26 și 27 august sunt repartizați candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național de Titularizare 2025 și profesorii titulari prin detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.

În perioada 20-22 august, profesorii care au avut nevoie de completarea normei didactice de predare au putut participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare.

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.

Conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026, pentru concursurile/testările la nivel de județ, dosarele se depun în perioada 28-29 august.

Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026 poate fi consultată mai jos:

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Photosvit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Lista actualizată a posturilor vacante-rezervate, pentru anul școlar 2025-2026, a fost publicată de unele inspectorate școlare – documente
Ministerul Educației: Creșterea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari
Din toamnă, aproximativ 1,4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării / Sunt vizate peste 2.400 de cadre didactice titulare – calcul estimativ


3 comments
  1. Este aceeasi situatie de cel putin 3 ani. Nu este o noutate. Fiecare scoala organizeaza concurs local, dupa ce trimite anuntul la ISMB.

  2. O carte relevantă pentru vremurile pe care le trăim, „Să facem un gimnaz”. Merită citită de către toți profesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesaj confuz al rectorului de la Suceava, Mihai Dimian, în cărți pentru a fi ministru al Educației: Încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să fie membri ai partidelor politice, pentru că partidele au nevoie de resurse umane de calitate. Însă politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România și afectează negativ sistemul educaţional

Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, lansează un mesaj confuz cu privire la opinia sa despre înscrierea profesorilor în partidele politice. Într-un text publicat ca reacție la informațiile publicate și…
Vezi articolul

Corectarea de la examenele Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi digitalizată în toată țara, spune secretarul de stat Sorin Ion. Profesorii evaluatori vor fi formați în luna mai, iar „o lucrare dată în Iași poate fi corectată de un profesor de la Constanța și unul de la Timișoara” / Ministerul vrea să achiziționeze o platformă pentru corectarea digitalizată

Lucrările scrise ale elevilor care participă la Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi corectate digitalizat în toată țara, potrivit lui Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia săptămâna trecută. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului,…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, după întâlnirea cu Ilie Bolojan și Daniel David, de la Guvern: Răspunsul e invariabil același – nu-și permite țara. Dacă țara nu-și permite un popor educat, să facem pușcării

Întâlnirea de luni dintre premierul Ilie Bolojan, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și liderii federațiilor sindicale din educație s-a încheiat cu mesaje divergente. În timp ce Guvernul a vorbit…
Vezi articolul