Conferință de presă solicitată Ligiei Deca de jurnaliștii acreditați pe Educație, după ce în cele 280 de zile de la preluarea actualului mandat ministra nu a mai organizat un asemenea eveniment

980 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Mai mulți jurnaliști din presa centrală, acreditați la Ministerul Educației, susțin inițiativa corespondentului PROTV, Adriana Stere, prin care aceasta a solicitat luni, 18 martie, ministrului Educației, Ligia Deca, organizarea unei conferințe de presă. Ar fi prima astfel de conferință din actualul mandat, început pe 15 iunie 2023. Cea mai recentă conferință organizată la Ministerul Educației, de Ligia Deca, cu presa acreditată pe acest domeniu, a avut loc în urmă cu 290 de zile, pe 2 iunie 2023.

Invitația jurnalistică de a organia o conferință de presă a fost făcută pe grupul de presă cu presa acreditată, al Ministerului Educației.

„Vreau sa lansez către dna ministru invitația de a ne primi la o conferință de presă, ca nici nu mai țin minte când a fost ultima… Se întâmplă niște lucruri în Educație, câteva sute de mii de copii și părinți se agită, iar de la șefa ministerului nu se aude nimic. Asta, după o mulțime de comunicate în februarie, cu întâlniri și vizite pe afară. Dar de ce e în țară cine se ocupă? Să fie totul anunțat, fără alergătură pe holuri și apariții anunțate când s-a încheiat tot”, a fost mesajul Adrianei Stere.

Mai mulți jurnaliști care reprezintă redacții centrale de presă au apreciat mesajul și și-au anunțat susținerea pentru demers. Edupedu.ro susține demersul Adrianei Stere.

Până la ora publicării acestui articol, nu a existat nicio reacție din partea reprezentanților Ministerului Educației.

Menționăm că la cel mai recent eveniment pe Educație, prezentarea unui raport făcut de OCDE cu finanțare de la Comisia Europeană, pe reforma educației în România – salarizarea profesorilor pe bază de performanță, presa nu a fost invitată.

Edupedu.ro a semnalat faptul că raportul care „conține recomandări privind implementarea reformelor adoptate anul trecut prin noua lege a învățământului preuniversitar, conform viziunii strategice «România Educată»”, a fost anunțat de Ministerul Educației cu doar 15 minute înainte de evenimentul de prezentare a documentului.

Presa nu a fost invitată la conferință, ci doar îndreptată, cu foarte puțin timp înainte, să urmărească o transmisie pe Facebook. Reporterilor Edupedu.ro care au venit să asiste fizic, dat fiind interesul public ridicat în legătură cu acest subiect, persoane implicate în organizare le-au transmis inițial că nu este permis accesul presei. La întrebările reporterilor cu privire la identitatea celor care au impus această interdicție, persoanele respective au revenit asupra deciziei și au hotărât să permită prezența jurnaliștilor la conferința organizată de Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Ministerul Educației.

Ligia Deca a avut trei conferințe de presă la sediul Ministerului Educației în primul mandat de ministru al Educației, în Guvernul Ciucă: prima – la 10 zile de la preluarea mandatului, a doua – la prezentarea proiectelor de legi ale Educației și a treia – în perioada grevei generale a profesorilor din mai-iunie 2023. Nicio conferință de presă nu a mai fost organizată în actualul mandat, din Guvernul Ciolacu.

Ligia Deca este ministrul Educației din 3 octombrie 2022.


3 comments
  1. Daca tot e conferinta de presa, macar adresati-i dnei ministru, domnilor si doamnelor jurnalisti, niste intrebari in AJUTORul invatamantului romanesc.
    Probabil ca nu va mai exista o astfel de „oportunitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă japoneză anunțată de elevii din 6 județe, care cer demisia Ligiei Deca pentru „tăierea transportului elevilor din 19 judeţe”. Asociațiile anunță că atacă în instanță Hotărârea de Guvern care blochează gratuitatea transportului elevilor spre școli

Liceeni din șase județe au intrat în grevă japoneză de astăzi, 9 ianuarie, până pe 15 ianuarie, acuzând Ministerul Educaţiei că blochează gratuitatea transportului pentru elevi, transmite Agerpres. Asociaţia Elevilor…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul

Ce alte țări europene închid școlile: Letonia, care aplică o carantină extinsă timp de o lună, plus, parțial, Bulgaria, statul european cu cea mai slabă rată a vaccinării, unde e preferată opțiunea online la nivel de localitate

Închiderea școlilor a fost până acum o opțiune eliminată din calcul de țările europene, în fața celui mai nou val al pandemiei Covid-19. Luată în considerație la București, sub forma…
Vezi articolul

UPDATE Poliția s-a autosesizat după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare. Este vorba despre Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj

UPDATE: Centrul de examinare de unde s-au scurs subiectele este Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj. Poliția s-a autosesizat. Inspectoratul școlar face verificări la centrul de examinare cu numărul 2773,…
Vezi articolul