Consilierul prezidențial Sorin Costreie: Plata cu ora a profesorilor poate fi discutată. A fost una dintre marile cerințe ale sindicatelor și directorilor

3.041 de vizualizări
Sorin Costreie / Foto: Facebook.com - Universitatea din București
Sorin Costreie / Foto: Facebook.com – Universitatea din București
„Cred că se poate discuta despre plata cu ora și aceasta a fost una din marile cerințe pe care le-au avut sindicatele și directorii de licee”, a declarat consilierul prezidențial pentru educație Sorin Costreie, susținând la B1TV, pe 4 februarie, că aceasta este una dintre puținele măsuri care ar putea fi rediscutate într-un termen relativ scurt, în contextul protestelor profesorilor.

Despre greva anunțată în timpul simulării pentru examenele naționale, Sorin Costreie a spus că „pentru binele copiilor noștri sper să nu se ajungă acolo. Aceasta e un fel de bombă nucleară pe care o au colegii noștri din preuniversitar, dar vă dați seama că tot sistemul ar fi foarte influențat de astfel de măsuri”.

Educația, singurul domeniu vizat de constrângeri

Costreie spune că nemulțumirea profesorilor este explicabilă și indică mai multe cauze care au dus la ieșirea în stradă. Una dintre ele este statutul educației în politicile publice și lipsa de coerență a finanțării. „Este un domeniu care stă, în genere, la periferia interesului social. Pare aproape singurul domeniu vizat de constrângeri și atunci oamenii își pun problema solidarității sociale: de ce doar noi?”, a explicat acesta.

Neîncrederea în instituții și promisiunile nerespectate

Un alt factor major care alimentează protestele este neîncrederea acumulată în timp față de instituțiile statului. Sorin Costreie a amintit că prevederile legale privind finanțarea educației nu au fost respectate niciodată în mod real.

„Legea din 2011 spunea clar: 6% din buget pentru educație. Noi am avut în toți acești ani puțin peste 3%. Iar în contextul noii legi din 2023, situația s-a menținut. Oamenii nu mai au încredere: nici când e pus în lege, nu ai ceea ce spune acolo că ai”, a afirmat Costreie.

Lipsa unui ministru plin al Educației complică dialogul

Ar fi bine să vină un ministru care să negocieze bugetul. Măcar să fie la masă până se face bugetul”, a spus Sorin Costreie.

Întrebat dacă există șanse ca măsurile de austeritate contestate de profesori să fie retrase rapid, Sorin Costreie a fost rezervat. „Foarte repede, nu văd cum s-ar putea reveni la toate măsurile. Suntem în mijlocul anului școlar și universitar”, a declarat acesta, adăugând că unele ajustări ar putea fi discutate, precum plata cu ora, una dintre principalele revendicări ale sindicatelor. „Cred că se poate discuta despre plata cu ora și aceasta a fost una din marile cerințe pe care le-au avut sindicatele și directorii de licee”, a spus acesta.


11 comments
  1. discutată,nu rezolvată!!!
    reținem!!

  2. Ce îmi trebuie plata cu ora?Norma revenita la normal ca ați băgat în învățământ toți specialii și ați închis școlile speciale.
    Primii golani ai țării au decis :20 de ore ca știu ei mai bine doar au trecut și ei prin școală ca gașcă prin apă!Ce este asa greu sa stai cu curu’ pe scaun?

  3. Nu ,sa nu se mai discute,sa se termine prostia cu plata cu ora!Faceţi catedre și dati la calificați și nu mai finanțați mafia orelor cu plata!Ajunge!!Nu rămân ore pentru angajare dar aveți ore pentru plata cu ora.

  4. PCO..sau norma? PCO este pentru pensionarii din sistem. PCO pt necalificați?
    Hai sa reventi la norma la cei din sistem și după regândiți PCO.
    Aveți mulți profesori în sistem buni care nu își doresc PCO. vor doar să se ducă la ore și să le faca. bine. aveți unii care nu își fac orele…deloc..
    efectiv legea Bolojan a dat în cei care fac. cei care nu fac oricum nu le pasa.
    Eu zic că prioritatea sunt profesorii buni care ajung la ore.

  5. Iar incearca sa ne mintă.Cea mai mare priblema este morma de 20 de ore apoi cresterea nr de elevi la clasa,restul e oraf in ochi

  6. Norma de predare a fost siluită într-o manieră rușinoasă. Fără fundamentare științifică, fără respect pentru specificul național, fără respectarea coordonatelor europene. Un guvern care își permite asemenea abuzuri și nedreptăți ar trebui demis grabnic. Pedepsirea profesorilor pentru un deficit născut din pofta de privilegii a politicienilor, în condițiile în care bugetul legiferat al educației nu a fost niciodată asigurat, în condițiile în care profesorii sunt cenușăreasa sistemului bugetar de decenii bune, în condițiile în care politizarea sistemului educațional s-a desfășurat în condiții ilegale și imorale, ar trebui să fie văzută drept ceea ce este, o samavolnicie, o nedreptate absolută. Guvernul nu și-a plătit până astăzi obligațiile pe care le are în fața profesorilor, eșalonând și reeșalonând sine die datorii istorice. Guvernul nu a aplicat niciodată legea salarizării unitare, sistemul educațional fiind cel furat permanent. În aceste condiții, mărirea normelor a reprezentat cea mai ticăloasă decizie politică posibilă. A discuta despre valoarea orei la PCO, ignorând efectele negative ale măririi normelor, reprezintă obtuzitate, rea voință și o complicitate rușinoasă cu politicienii nedreptății.

      1. Aberante sunt iraționalitatea și imoralitatea guvernamentală, nu apologia dumneavoastră. Când ai datorii istorice în fața a sute de mii de oameni, a-i devaloriza (vezi toate mizeriile puse în cârca profesorilor, inclusiv deficitul bugetar), a-i împovăra (vezi mărirea normelor), a-i jupui (vezi nedecontarea cheltuielilor cu naveta, vezi reducerea veniturilor reale), a le disprețui specializările și știința de carte (punându-i, de azi pe mâine, să predea științe nestudiate, vezi profesorii de franceză puși să predea fizică și matematică) reprezintă cea mai ticăloasă politică. Și cine dă lecții de bună guvernare? Un politician care ne asigură tuturor cea mai mare inflație de pe continent, adică cel mai accelerat proces de sărăcire? Un politician care forțează falimentul tuturor afacerilor care încă mai rezistau prin acest stat putred de corupție? Un politician care protejează sinecurile mafiei politice lovind în mame, în bolnavi, în copii, în amărâți? Mulțumesc pentru comentariu. Am așteptarea să apostrofați din poziție de superioritate, nu din vinovăție.

  7. maestre, măsurile voastre au fost contestate încă de la început, dar ați tras de timp. brusc descoperiți că plata a 22 lei e o rușine și vă gândiți să modificați, probabil stresați de faptul că lumea e în stradă
    (…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 12.000 de elevi din România sub coordonarea a 668 de profesori de gimnaziu și de liceu au participat la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS / Lista celor 65 de SuperBebra de anul acesta, plus rezultatele pe categorii de vârstă (P)

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL/ ICDL în România. Anul acesta, Săptămâna BEBRAS s-a desfășurat la începutul acestei luni în…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Punctul de start în salarizare trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Sindicatele au în mine un vârf de lance în asta / Diferențierea sunt de acord să o facem, dar nu în zona de salarii, ci în zona de venituri

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că sindicatele „au în mine un vârf de lance” în ceea ce privește remunerarea profesorilor debutanți cu salariul minim brut pe economie.…
Vezi articolul

Să-i dai pe copii afară din oră, să aibă altul grija lor, asta e cea mai mare prostie, spune profesorul Constantin Lomaca, despre „camera de detenție” românească

Trimiterea elevilor într-o cameră de detenție în școli trebuie aplicată „cu cap”, a susținut Constantin Lomaca, profesor la Franconian International School, în cadrul unei dezbateri despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată online…
Vezi articolul

Normele de etică și deontologie universitară să nu poată fi completate prin Carta Universitară, printre propunerile sindicatului Alma Mater pentru proiectul legii Educației. Hadăr mai cere să nu fie taxată universitatea pentru greșelile rectorului și să primească două salarii la ieșirea la pensie și cei din universități

Normele de etică și de dentologie universitară să nu fie completate prin Carta Universitară, să existe doar în lege, modificarea prevederii legate de reducerea accesului la finanțare publică, în cazul…
Vezi articolul

Depășirea obstacolelor sociale și financiare ale elevilor pentru a progresa în educație este responsabilitatea învățătorilor – proiect profilul profesorului de învățământ primar

Învățătorii trebuie să ajute elevii să depășească obstacolele sociale și financiare, să se adapteze în colectiv și să creeze contexte de învățare practice, se menționează în profilul învățătorului. Acesta face…
Vezi articolul