Consiliul Național al Elevilor, despre restructurarea ARACIP: Actul de evaluare a calității din școli nu va mai fi unul autonom și obiectiv, ci va depinde exclusiv de credințele unor membri cu niciun fel de expertiză în sfera ARACIP

1.052 de vizualizări
Foto: CNE
Consiliul Național al Elevilor “se opune cu fermitate modificărilor aduse asupra structurii organizatorice a ARACIP în această formă”, transmite organizația într-un comunicat de presă, ca răspuns la proiectul de hotărâre de guvern care vizează restructurarea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Consiliul subliniază că proiectul “se vrea a fi unul reformator pentru această instituţie, cu toate că modificările propuse nu au un asemenea efect”, în contextul în care, notează Consiliul, “din cei 20 de membri ai forului care va lua cele mai importante decizii referitoare la acreditarea şi autorizarea unităţilor de învăţământ, doar 4 sunt angajaţi ai ARACIP, experţi în evaluarea calităţii”.

Reprezentanții elevilor consideră că “atribuţiile independente ale ARACIP sunt considerabil limitate, prin faptul că actul de evaluare a calităţii din unităţile de învăţământ nu va mai fi unul autonom şi obiectiv, bazat pe anumite standarde, ci va depinde exclusiv de credinţele şi opiniile personale ale unor membri care nu au niciun fel de expertiză în sfera în care ARACIP activează”.

Declarațiile vin în contextul în care Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar va fi reorganizată, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere recent de Ministerul Educației. Actul normativ schimbă din temelie actuala structură a conducerii Agenției care acreditează, autorizează și evaluează toate școlile și grădinițele din România, private și de stat. Potrivit acestuia, Consiliul Agenției, organismul de conducere, cel care aprobă hotărârile prin care sunt acreditate școlile, va fi format din 20 de reprezentanți, din care doar 4 sunt specialiști în domeniul de expertiză al agenției.

Redam comunicatul integral al CNE:

Calitatea educaţiei din România – sub semnul întrebării

În ultimele zile, Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern care aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, un proiect care se vrea a fi unul reformator pentru această instituţie, cu toate că modificările propuse nu au un asemenea efect.

În fapt, proiectul de hotărâre vizează restructurarea organizaţională a ARACIP şi reconfigurarea Consiliului ARACIP, din care vor face parte funcţionari din mai multe ministere, reprezentanţi ai părinţilor şi profesorilor, dar şi ai autorităţilor locale. Totuşi, remarcăm faptul că, din cei 20 de membri ai forului care va lua cele mai importante decizii referitoare la acreditarea şi autorizarea unităţilor de învăţământ, doar 4 sunt angajaţi ai ARACIP, experţi în evaluarea calităţii. Astfel, considerăm că atribuţiile independente ale ARACIP sunt considerabil limitate, prin faptul că actul de evaluare a calităţii din unităţile de învăţământ nu va mai fi unul autonom şi obiectiv, bazat pe anumite standarde, ci va depinde exclusiv de credinţele şi opiniile personale ale unor membri care nu au niciun fel de expertiză în sfera în care ARACIP activează.

Participarea tuturor factorilor implicaţi, însemnând reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale şi ai societăţii civile ar trebui să se regăsească în Comisia consultativă a ARACIP, nicidecum în forul care ia cele mai importante decizii pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar. Pentru ca instituţia să fie cu adevărat reformată, este absolut necesar ca Ministerul Educaţiei să înţeleagă necesitatea conservării autonomiei ARACIP, dar şi să propună o serie de măsuri complementare, precum actualizarea standardelor de calitate şi suplimentarea numărului de posturi de experţi în evaluarea şi asigurarea calităţii.

Astfel, Consiliul Naţional al Elevilor se opune cu fermitate modificărilor aduse asupra structurii organizatorice a ARACIP în această formă, întrucât prerogativele sale nu ar trebui să depindă în niciun fel de terţi fără activitate în domeniu, ci ar trebui să rămână un act independent şi obiectiv, respectând misiunea asumată încă de la înfiinţarea instituţiei.

“‘Reforma’ ARACIP este, din nefericire, doar o limitare evidentă a misiunii ARACIP, care va avea consecinţe grave în întregul sistem educaţional. Prin proiectul lansat în consultare publică, pare că se doreşte ca atribuţiile acestei instituţii să fie subminate, lăsând cele mai importante decizii în mâinile unor persoane fără expertiză în domeniul educaţiei. O astfel de reconfigurare a ARACIP reprezintă un vădit blocaj în asigurarea calităţii învăţământului românesc”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.”

Care este componența propusă a Consiliului ARACIP, în proiectul de hotărâre de guvern:

Consiliul ARACIP este format dintr-un președinte cu drept de vot și 20 membri, după cum
urmează:

a) patru experți din cadrul departamentelor ARACIP de acreditare și evaluare externă a calității;
b) patru reprezentanți ai Ministerului Educației, cadre didactice și/sau inspectori școlari de specialitate;
c) un reprezentant desemnat de Asociației Consiliilor Județene;
d) câte un reprezentant al celor două sindicate reprezentative din învățământul preuniversitar;
e) un reprezentant al Ministerului Finanțelor;
f) un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
g) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;
h) un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale;
i) un reprezentant din partea Secretariatului de Stat pentru Culte;
j) un reprezentant al minorităților naționale din partea Departamentului pentru Relații
Interetnice;
k) un reprezentant al Asociației Școlilor Particulare;
l) un reprezentant din cadrul organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem de educație din altă țară;
m) un reprezentant al asociațiilor de părinți;

Foto: CNE

Citește pe larg:
DOCUMENT Desființarea mascată a ARACIP, agenția care acreditează școlile, prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern: Conducerea instituției va fi preluată de un consiliu în care sunt doar 4 specialiști în evaluarea școlilor, restul până la 20 fiind reprezentanți MAI, MAPN, ai cultelor, de la Finanțe și Dezvoltare, sindicaliști, părinți și școli private
Președinta ARACIP și-a dat demisia după o lună de la numire. Alina Paraschiv acuză apariția unui proiect de hotărâre de guvern cu „schimbări fundamentale” ale Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, dar fără nicio legătură cu reformele discutate și „care nu respectă nici măcar viziunea România Educată”

3 comments
  1. Dragi mei voi probabil nu știți ce fraude și la ce nivel a ajuns corupție in aceasta agenție . Din cauza calitatea pe care o standerizeaza sistemul de învățământ românesc a rămas fără calitate , in România sunt scoli autorizate de aceste agenție care funcționează doar pe hârtie , iar școlile care funcționează cu adevărat le opresc cererile , ii blochează toate demersurile și așa mai departe ….. cu toate ca mereu iau in considerare părerea elevilor , dar anumite decizi au nevoie de oameni maturi cu experiența in domeniul respectiv , aceasta consiliul elevilor dacă stam sa ne gândim la toate problemele la care s-au plâns găsim ca din cauza lipsa de calitatea in învățământ național am ajuns la problemele care l-au supărat așa singurul responsabil este acea agenție frauduloasa care urmărește doar interesul ei . Deci dacă cineva vrea sa blocheze activitatea unei scoli este foarte ușor merge și plătește la ARACIP iar ARACIP in rândul lor blochează orce cerere depusă de Scoala respectiva fără motive întemeiate , un alt exemplu de fraudele lor , la scoli care nu îndeplinesc condițiile de acreditare , le acreditează ARACIP dar primește procentul lui .
    Așa ca copiii va rog sa va gândiți la tabletele , la orele de studii , la programe Scolare , la cum arată Scoala voastră , la profesorii voștri , la orientare si consiliere voastre legat de carierei , la transport , la locuri disponibile la buget la facultățile pentru absolvenți , la cum este mai bine organizarea examenul de Bac. Și lăsați lucrurile care va depășește pentru oamen cu mai multă experiența . Manipulare elevilor este un simptom care îl folosește mai mulți bugetari in sistemul de învățământ

  2. Ceea ce doreste Consiliul National al Elevilor pare sa fie doar rezultatul unor manipulari subtile exercitate probabil de angajatii si putinii simpatizanti ai ARACIP …. Desi au fost informati, reprezentantii CNE care au formulat aceste revendicari continua sa ignore faptul ca ARACIP are grave si multiple deficiente de conceptie si integrare in mediul nostru educational… Practic, ARACIP si ARACIS (cu ROF-urile lor aprobate prin HGR) functioneaza pe baza OG 75-2005 (privind asigurarea calitatii educatiei) aprobata prin Legea 87/2006, care este departe de-a fi ceea ce trebuia … Oricine este lucid si onest, are gandire carteziana/ logica si nu se preteaza la mimetisme, simulacre, uzurpari si inselatorii ar fi putut sa vada (dincolo de cauzele “vanturate” in massmedia si social media dupa controalele efectuate relativ recent la ARACIS si mesajele alarmiste ale ministrului Campeanu privind situatia institutiei) cateva REALITATI DURE generate de OG 75-2005 (L87/2006) privind asigurarea calitatii educatiei, o lege plina de erori conceptuale, confuzii, prejudecati si lacune (dar care a fost promulgata de fostul presedinte Traian Basescu desi a fost avertizat sa nu o faca!):
    1.UE/ CE nu a solicitat/ impus infiintarea ARACIP (ca in cazul ARACIS – prin conferintele ministrilor educatiei din statele membre, pana in 2003) – deci ARACIP NU TREBUIA SA EXISTE, ea fiind doar initiativa si ambitia autorilor OG 75-2005, atat pentru a putea controla ce se intampla in scolile noastre (mai ales private) cat si pentru … a da lectii (!!!) decidentilor si scolilor din UE/ CE…
    2.ARACIP nu are echivalent in alte state membre ale UE/ CE intrucat asigurarea calitatii educatiei este necesara doar in universitati.
    3.Recomandarile ministrilor educatiei din E16 au inclus preluarea unor standarde si modele de asigurare a calitatii aplicate de decenii in mediul de afaceri (PDCA, ISO 9000, EFQM, etc.) dar care au fost respinse ab initio de autorii OG75-2005 pe considerentul ca mediul de afaceri este preocupat doar de vanzari, cifra de afaceri si profit, iar in educatie acestea nu …. conteaza!
    4.”Modelul bazat pe Leviathan” introdus de autorii OG 75-2005 (din Stiintele politice ale sec.XIX !!!) ca model de asigurare a calitatii educatiei (!!) in Romania este irelevant, ineficace si inutil – situatie recunoscuta, dar abia dupa un deceniu, chiar de unii autori ai OG 75-2005 care au cerut, alaturi de multi altii, abrogarea L87-2006 de aprobare a OG 75-2005… Dar decidentii actuali habar nu au ce inseamna toate acestea si se bazeaza pe frecventele justificari FALSE ale sefilor din ARACIP si ARACIS conform carora “Asa vrea Comisia Europeana (CE)!!!!”
    5.”Asigurarea calitatii” este doar o componenta a Managementului calitatii (si nu un slogan politicianist exotic, ignorat de utilizatori si destinat doar impresionarii auditoriului !!!) – care, la randul lui, nu poate fi obtinut de facto fara un Sistem de management al calitatii (SMC) conform standardelor internationale aferente. Atat Managementul calitatii cat si SMC au fost complet ignorate de autorii OUG 75-2005, ceea ce se explica partial prin diletantismul lor…
    6. In 16 ani de aplicare a OG 75-2005, ARACIP si ARACIS au generat doar un AMPLU SIMULACRU de asigurare a calitatii educatiei (uzurpand conceptul si declansand o monstruoasa, costisitoare dar inutila birocratie, pe baza vechiului principiu scump birocratilor din lumea intreaga “ORICE DOCUMENT ESTE O DOVADA/ PROBA A UNUI FAPT”! Dar sumele cheltuite de scoli si universitati pentru plata functionarilor ARACIP si ARACIS nu au determinat generarea si cresterea INCREDERII in capacitatea lor de-a satisface cerintele beneficiarilor lor (angajatori, absolventi, studenti, elevi, parinti) – care initial nici nu au fost acceptati ca atare!!! – acesta fiind de fapt SCOPUL asigurarii calitatii educatiei. Oricine poate constata ca acesta nu a fost realizat…
    Cu SIMULACRE, IGNORANTA, SUFICIENTA, AROGANTA – unde vom ajunge oare??
    Solutia este deci chiar DESFIINTAREA ARACIP daca niciun decident actual nu este in stare sa aprecieze cat de nociva este OG 75-2005 pentru a o modifica RADICAL, cu abrogarea L87/2006!

  3. Cel putin jumatate din cei 20 de membrii nu au de a face cu evaluarea si certificarea calitatii, asa ca ar fi un organism eminamente neprofesionist, care in nici un caz nu ar face bine, ci rau!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii vaccinați din clasa a VI-a nu pot reveni cu prezență fizică la școală din cauza unei reglementări din ordinul comun, spun părinții. Sorin Ion: La prima modificare a ordinului comun, săptămâna viitoare, voi propune să luăm în considerare petițiile

Copiii de 12 ani vaccinați, dar care sunt în clasa a VI-a, nu se pot întoarce cu prezență fizică la școală fiindcă în ordinul comun scrie că doar de la…
Vezi articolul

Scandalul admiterii schimbate. Monica Anisie: Andronescu vrea să-și „șteargă eticheta de groparul învățământului profesional”

Ecaterina Andronescu este preocupată să-și șteargă „eticheta de ,groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional”, spune Monica Anisie, fost secretar…
Vezi articolul

Program național de mentorat a educatorilor, burse de studiu pentru elevii din liceele pedagogice și standarde de calitate în educația timpurie, într-un apel de peste 20 de milioane de euro, pentru Ministerul Educației și ARACIP, în dezbatere publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică un proiect de 21 de milioane de  euro pentru Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul…
Vezi articolul

Un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț / Categoriile de produse eligibile pentru cei 1.500 de lei / Cardurile sunt valabile doar în magazinele fizice

Marile lanțuri de magazine, deocamdată cele de electronice și electrocasnice, au început să facă campanii de marketing pentru primele de carieră didactică. Unul dintre acestea, de exemplu, oferă mai multe…
Vezi articolul