Controale în toate școlile din județul Buzău pentru verificarea plății unor diferențe salariale. Se vor lua măsuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, potrivit informării

4.233 de vizualizări
Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Sunt anunțate controale în toate unitățile de învățământ din județul Buzău, în cursul anului 2022, potrivit unei adrese primite de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre adresa nr. 487/2022 ce a fost trimisă de Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Educației. Se vor face verificări în privința modalității în care s-a făcut plata unor diferențe salariale. Controlul mai vizează stabilirea plăților nelegale efectuate de unitățile școlare și luarea unor măsuri pentru recuperarea unor sume acordate necuvenit, conform sursei menționate anterior.

„Având în vedere adresa nr. 487/2022 transmisă de Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Educației, vă aducem la cunoștință că în cursul anului 2022, la nivelul județului Buzău, se va desfășura o misiune de audit ce va avea ca tematică:

Verificarea modului de calcul în care au fost calculate drepturile salariale reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământul preuniversitar, stabilirea plăților nelegale efectuate de unitățile școlare și luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit.

-Verificarea corectitudinii sumelor solicitate pentru plata diferențelor salariale potrivit Legii nr. 85/2016, precum și altor hotărâri judecătorești.

Până la data de 7 decembrie, școlile din Buzău trebuie să transmită Inspectoratului Școlar următoarele, potrivit documentului consultat:

  • „situația drepturilor de natură salarială ale personalului didactic căruia, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2016, nu i s-au acordat diferențele salariale, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011;
  • situația hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, în perioada 01.01.2019 – 31.12.2021;
  • situația altor hotărâri judecătorești (în afara sporurilor și tranșelor de vechime), în perioada 01.01.2019 – 31.12.2021.”
Foto: Captură ISJ Buzău

Informarea Inspectoratului Școlar Județean Buzău poate fi consultată mai jos:

Luna trecută, Ligia Deca a spus că a avut discuții cu organizațiile sindicale în privința majorării salariilor profesorilor, dar că procentul încă nu este stabilit: „Din discuțiile pe care le-am avut deja cu organizațiile sindicale, da, este în discuție o astfel de creștere, așa cum a existat în fiecare an”. – detalii aici

Informații de context

Legea 85 din 2016 este cea care stabilește modalitatea în care se face plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

La articolul 2 al legii de mai sus apare că personalului didactic din învăţământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu i s-au acordat diferenţele salariale, indiferent din ce motiv şi pe baza căror decizii, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, i se plătesc aceste drepturi eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

„a) în primul an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;

b) în al doilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;

c) în al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;

d) în al patrulea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;

e) în al cincilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.”

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
O creștere a salariilor profesorilor, de la 1 ianuarie 2023, discutată în Guvern cu sindicatele. Ligia Deca: Procentul este încă în discuție
DOCUMENT Salariul brut al unui șofer din Ministerul Educației este mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să-l aibă un profesor cu grad didactic II și 25 de ani vechime, potrivit grilei de salarizare
LISTĂ Salariile de bază ale profesorilor din 22 de țări europene au crescut, în medie, în pandemie, pentru toate ciclurile și categoriile de vechime – raport OCDE / Creșterea contrastează cu scăderea semnalată de un alt raport recent în cazul României

1 comment
  1. nu se mai satura de bani pt 3_4 ore pe zi
    nu numai că vor bani nemunciti dar vor și dobânda la ei
    copii insa, nu știu de ce pleacă de acasă și unde se duc
    majoritatea sunt semianalfabeți, needucați și concurează doar la îmbrăcăminte, telefoane etc!
    vai mama noastră!
    toate se reflectă în societate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Corpul de Control al Ministerului Educației face verificări la Colegiul Hasdeu din Buzău, la peste o lună de când directoarea și-a dat demisia pe motiv că Inspectoratul face presiuni asupra conducerii Liceului – surse

Corpul de Control al Ministerului Educației este în aceste zile în control la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările vin la peste o lună și jumătate…
Vezi articolul

Burse de merit și excelență 2024-2025. LISTĂ Premiile, concursurile și olimpiadele școlare sau sportive pentru care elevii primesc burse, trimise în școli printr-o adresă de Ministerul Educației / Au fost incluși elevii de la licee sportive

Lista premiilor, concursurilor școlare și olimpiadelor școlare sau sportive pentru care elevii primesc burse merit și excelență în anul școlar curent (2024-2025), pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut (2023-2024),…
Vezi articolul

OFICIAL Elevii din loturile olimpice pot fi pregătiți de centrele de excelență din fiecare județ, care pot primi bani și de la consiliile județene – regulament nou, aprobat de Ministerul Educației cu 4 luni întârziere

Ministerul Educației a emis recent un ordin care introduce două modificări în organizarea centrelor județene de excelență: acestea vor putea să pregătească elevii olimpici din loturile județene sau naționale și…
Vezi articolul

Regulile de predare online: Profesorii pot pune note și face evaluări fără să ceară acordul părinților, pun absențe elevilor care nu intră la cursuri / Inspectoratul: Profesorii nu sunt plătiți pentru orele online pe care nu le fac

Bucureștiul și alte zeci de orașe din România au intrat în Scenariul 3, roșu, în care toate unitățile de învățământ din preuniversitar, adică grădinițele, școlile primare, gimnaziale și liceele, precum…
Vezi articolul