Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădinița se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță. Cei care vin din străinătate sau nu au frecventat grădinița, din aceeași categorie de vârstă, trebuie să susțină o evaluare a dezvoltării – surse

56.095 de vizualizări
Foto: © Inara Prusakova | Dreamstime.com
Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2022 și care au frecventat grădinița se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de grădiniță, potrivit unui document în lucru obținut de Edupedu.ro. Menționăm că această prevedere s-a aplicat și anul trecut, după ce a fost eliminată evaluarea psihosomatică pentru copiii care au mers la grădiniță.
  • DISCLAIMER Precizăm că acesta este un document în lucru și poate suferi modificări până la publicarea în Monitorul Oficial.

Articolul 6 alineatul (1) al documentului în lucru prevede că acești copii pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este unul corespunzător: Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător”.

Cei care au frecventat grădinița și fac 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 pot fi înscriși la școală pe baza unei recomandări eliberate de grădiniță: „În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Metodologie  poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”

Situația nu este aceeași pentru copiii care nu au mers la grădinița sau pentru cei care acum s-au întors din străinătate. Astfel, ei vor fi evaluați de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar.

  • Amintim că într-un alt document consultat de Edupedu.ro este precizat că pe 29 martie 2022 se va posta pe site-ul CJRAE/CMBRAE modelul de cerere – tip (Anexa nr. 2) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv, și care nu au frecventat grădinița, s-au întors din străinătate.
  • Evaluarea dezvoltării copiilor din categoria menționată anterior are loc în perioada 30 martie – 8 aprilie 2022.

În acest caz, părinții copiilor care trebuie să fie evaluați depun/transmit prin e-mail sau prin poștă, la CJRAE/CMBRAE, cererea-tip în care se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a copilului.

„Perioada de desfășurare a activității de evaluare a dezvoltării copiilor, efectuată de CJRAE/CMBRAE, precum și adresele acestor instituții la care se desfășoară evaluarea sunt afișate la avizierul și pe site-ul unităților de învățământ, CJRAE/CMBRAE și al inspectoratului școlar. Activitatea va fi realizată în intervalul orar 10,00-18,00, în baza unei programări telefonice, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat în funcție de solicitări”, se arată în documentul consultat de Edupedu.ro.

Rezultatul evaluării nu poate fi contestat și are caracter confidențial: „Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/ tutorelui legal instituit/ reprezentantului legal care a solicitat evaluarea”.

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, potrivit sursei citate.

Citește și:
SURSE Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare 2022: Pe 11 aprilie încep înscrierile 

Foto: © Inara Prusakova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


12 comments
  1. Bună ziua, mai vin cu încă o întrebare dacă copilul meu face 5 ani în octombrie poate sa fie în gupa mare? Dacă împlinește 5 numai în octombrie

  2. Bună ziua, am o întrebare fetita mea anul viitor în 21 octombrie împlinește vârstă de 6 ani, pot sa o înscriu în grupa 0. Anul viitor.

  3. Stimată doamnă, vă mulțumesc pentru răspuns. Copilul a “furat” aceste întrebuințări de la sora ei mai mare și ne cere să o înscriem la școală. Îmi pare rău că dragii noștri aleși nu s-au gândit și la varianta copiilor ce nu împlinesc vârsta de 6 ani după data de 31 Decembrie. Și in altă ordine de idei ,oricum se va plictisi in clasa 1.

  4. Buna ziua,

    Daca copilul este perfect dezvoltat( citeste silabisit si face calcule elementare) dar face 6 ani abia in februarie 2024 , nu poate fi inscris la grupa 0 ?

    Multumesc

    1. Buna ziua. Nu exista reglementare in acest sens. Se inscriu la grupa pregatitoare doar copiii care implinesc 6 ani pana la 31 dec 2023. Copilul dvs va merge la scoala in septembrie 2024. Nu le rapiti copilaria ca eventual in clasa 1 copilul dvs sa se plictiseasca in timpul orelor deoarece stie deja sa citeasca si sa scrie “pt ca ii invatati de acasa la varste foarte fragede”. Mi-e greu sa cred ca dvs ati mers la scoala mai devreme de 7 ani….

  5. Buna ziua,

    Copilul meu implineste 6 ani abia in luna februarie dar vorbeste perfect de la 3 ani ,
    Deja cunoaste literele si citeste silabisit.
    Cum as putea sa o inscriu in grupa 0?

    Multumesc.

  6. Buna seara. Prin intermediul psihologului respectiv psihiatrului. Am mers la o evaluare a copilului si s a facut amanarea scolara din motive de dezvoltare intarziata a limbajului. Asta a fost tot. Ne-au eliberat doua fise si pe acelea le-am depus la inspectorat. Multumesc.

  7. Bună ziua!
    Cei care împlinesc 6 ani în luna mai 2021, dar nu sunt încă dezvoltați corespunzător înscrierii în clasa pregătitoare ce trebuie sa facă?
    Cum se pot reinscrie in grupa mare la grădiniță?

    1. In aceeasi situatie suntem si noi. Copilul implineste 6 ani in aprilie 2022, dar dezvoltarea acestuia nu este corespunzatoarea cu inscrierea la scoala. Ce se poate face in acest caz? Pot intra si acesti copii la evaluare?

  8. Buna ziua !
    Cei care au frecventat gradinita si implinesc 6 ani in 20 septembrie necesita evaluare psihosomatica ? Deci, anul trecut s-a scos pentru cei care au frecventat gradinita? Pe Edupedeu voi scrieti ceva pe siteul Ministerului scrie ca necesita evaluare pentru cei care implinesc 6 ani dupa 1 septembrie

    1. Maria, nu stiu de unde ati scos informatia precum ca pe site-ul Ministerului se scrie cu totul altceva. Pe Edu nici macar nu a fost publicat nimic referitor la inscrierea la clasa pregatitoare 2022-2023. Datele nu sunt actualizate, cuprind informatii pentru anul scolar 2021-2022, an scolar in curs si nu urmatorul. Fie luati de bun ce scrie Edupedu acum, fie aveti posibilitatea sa asteptati informatiile de pe site-ul oficial al Ministerului. Oricum, scolile si gradinitele nu lucreaza dupa cum scrie Edupedu, ci cu legea publicata oficial. Asa ca faceti cum vi se spune de la gradinita/scoala, ca ei sigur stiu ce fac, ghidandu-se dupa legea oficiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reguli de înscriere la clasa pregătitoare 2024. Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august pot cere amânarea înscrierii cu maximum un an, “în cazuri justificate” – proiect

Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până în data de 31 august pot cere în scris amânarea înscrierii la clasa pregătitoare cu maximum un an, “în cazuri justificate”, prevede proiectul…
Vezi articolul