Copiii sub 14 ani au voie să se joace și să se plimbe în aer liber, în Spania, începând de azi, timp de o oră pe zi

3.214 vizualizări
FOTO: pexels.com
Spania, țara europeană cu cel mai mare număr de contaminări, aproape 224.000, și al doilea cel mai mare număr de decese, a început relaxarea treptată a restricțiilor, deși starea de urgență se prelungește de astăzi până în 9 mai. Copiii cu vârste până la 14 ani au voie de azi să se joace afară timp de o oră, iar din 2 mai, dacă evoluția pandemiei este favorabilă, sunt permise activitățile sportive individuale și plimbările în aer liber pentru adulți, scrie Agenţia Rador.

După 42 de zile de izolare completă, copiii au voie să se joace și să se plimbe, începând de astăzi, în aer liber, timp de o oră pe zi. Este prima măsură de relaxare a restricțiilor în Spania, unde pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a aproape 23.000 de persoane, iar numărul celor contaminați este cel mai mare din Europa. A doua măsură de relaxare va fi aplicată de sâmbăta viitoare, 2 mai, când adulților li se va permite să facă plimbări sau activităţi sportive individuale în aer liber.

Citeşte articolul integral pe Rador.ro

În Spania sunt 6,3 milioane de copii cu vârste sun 14 ani, vizaţi de această măsură. Ieşirea din casă se poate face zilnic între orele 9 şi 21.

Au voie cu bicicleta, role şi skateboard-uri, dar nu au voie în parcuri şi la locuri de joacă, scrie BBC. În prezent, adulţii pot ieşi din case, singuri, pentru a merge la muncă – dacă în domeniul lor de activitate nu este posibilă telemunca – pentru a cumpăra alimente şi medicamente sau pentru a plimba câinele. Copiii sunt închişi în case din data de 14 martie, relata sâmbătă Digi24.ro.

În ultima perioadă, medici spanioli şi societatea civilă au lansat numeroase apeluri pentru ca autorităţile să-i lase pe copii afară din case, subliniind în special riscurile pentru sănătatea fizică şi psihică a rămânerii în izolare pentru perioade mari de timp.

Însă, chiar dacă vor putea ieşi din case începând de luni, copiii din Spania vor continua să fie supuşi unor reguli mult mai stricte decât în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, spre exemplu, unde minorii pot ieşi timp de o oră pe zi, alături de părinţi, pentru a se plimba în jurul casei.

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cele aproape 600 de mii de tichete educaționale de 500 lei pot fi date părinților / Fiecare școală își organizează propria procedură prin care dă cardurile cu bani, iar părinții pot fi anunțați prin diriginți și învățători

Procedura prin care cardurile educaționale de 500 de lei vor ajunge la părinți a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri seara. Ordinul comun semnat de ministrul Educației și ministrul Fondurilor…
Vezi articolul

Fiecare școală din București va decide dacă va face online orele de mâine sau dacă le va recupera în altă zi – a anunțat inspectorul școlar general din București, Florian Lixandru / Toate liceele, școlile, grădinițele și creșele vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi

Toate liceele, școlile gimnaziale și primare, precum și grădinițele și creșele vor fi închise mâine, 8 octombrie 2025, în București, a decis Comitetul pentru Situații de Urgență, ca urmare a…
Vezi articolul