Copy-paste la Ministerul Educației: recomandările pentru elevi de corectare a greșelilor la simularea Evaluării Naționale 2025, transmise pentru modelul vechi de subiecte, cu o casetă de completat, în loc de încercuit varianta din grilă

18.389 de vizualizări
Subiectele grilă la EN VIII 2024 și 2025 / Foto: capturi model EN VIII
Recomandările pentru elevi pentru corectarea greșelilor la simularea de Evaluare Națională 2025, transmise recent de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), sunt greșite în ceea ce privește corectarea răspunsurilor la itemii cu răspuns fix. Noul model pentru EN VIII 2025 nu mai prevede ca elevii să scrie litera corespunzătoare răspunsului corect într-o căsuță, ci direct încercuirea acesteia.

Mai exact, potrivit indicațiilor trimise de ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru elevii de clasa a VIII-a, la proba de limba și literatura română de luni, 17 martie, „un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect”.

Însă modelul de subiect pentru EN VIII 2025 publicat de ministerul Educației în noiembrie 2024 prevede că itemii la care face referire precizarea nu mai prevăd o căsuță de completat ca până la sesiunea de EN VIII 2024 inclusiv. Iată modelul:

Subiectul de simulare EN VIII 2024 la Limba și literatura română:

Iată ce preciza ministerul Educației înainte de Evaluarea Națională (EN VIII) din iunie 2024: „La proba de limba şi literatura română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect”.

De remarcat că modificarea nu este una fundamentală, însă precizările referitoare la corectarea greșelilor sunt esențiale pentru elevi. Aceștia trebuie să știe clar cum să marcheze un răspuns pe care îl consideră greșit, ca să nu facă însemnări nerecunoscute sau recunoscute drept „semne” pentru evaluatori.

Pe de altă parte, elevii vor face ceea ce le indică profesorii asistenți înainte de a primi subiectele de examen și este important ca profesorii și elevii să primească informații conforme cu metodologia și procedurile în vigoare, nu pentru anii anteriori cum este în acest caz.

Calendar simulare EN VIII 2025: Pe 17 martie va fi susţinută proba la Limba şi Literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale 2025, pe 18 martie – proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 19 martie proba la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate doar elevilor, pe 31 martie.

Citește și:
Simularea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a începe luni, 17 martie, cu proba de Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor – modele de teste / Rezultatele vor fi comunicate în școală, pe 31 martie
Simulare Evaluarea Națională 2025. Ghid cu întrebări și răspunsuri pentru profesorii evaluatori, de la Ministerul Educației / Ce trebuie făcut dacă o lucrare nu este scanată complet?
Regulile pentru simularea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a 2025, publicate de Ministerul Educației și Cercetării / Corectarea unui răspuns greșit se face cu o linie orizontală
Ghidul profesorului asistent la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025: Caută fiecare elev după CNP pentru a minimiza riscul de a încărca lucrarea unui elev în contul altui elev / Cum se scanează lucrările elevilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020 “ar putea fi organizate în luna iulie” – a anunțat ministrul Educației. Programa de examen nu va cuprinde materia semestrului al II-lea / Au fost anulate evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și Bacalaureatul pentru olimpici

“Probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie”, în funcție de data la care se vor relua cursurile. Programa de examen…
Vezi articolul

Andronescu spune că majoritatea tinerilor cu BAC-ul picat din 2011 încoace au plecat „probabil” la lucru în afară. Dă vina pe Legea Educaţiei pentru deficitul de meserii creat de desfiinţarea şcolilor profesionale

Ministrul Educaţiei a pus pe seama Legii Educaţiei nr 1 din 2011 eşecul la Bacalaureat a „6-700 de mii de tineri” şi, potrivit Ecaterinei Andronescu, „majoritatea, fără niciun fel de…
Vezi articolul

Subiecte grilă BAC și Evaluarea Națională 2019 Președintele Federației de Părinți: Ministerul va amâna pentru anul viitor, cel mai probabil, testele grilă la examene

Subiectele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi amânate cel mai probabil, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache. Ministerul „ne-a chemat mâine la discuții”, împreună cu…
Vezi articolul