DOCUMENT Elevii cu CES pot susține pe calculator proba de Limba română de la Evaluarea Națională 2022, potrivit unei note a Ministerului Educației

5.602 vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Candidații cu cerințe educaționale speciale (CES) pot susține proba de Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2022 în format digital, pe calculator, laptop, tabletă pe care a fost descărcat un program de vizualizare a formatului *pdf., de exemplu Adobe Reader, după cum se arată într-o notă trimisă inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.

Amintim că aplicația Adobe Acrobat va fi folosită pentru elevii cu CES, ca soluție pentru problemele semnalate de părinți după simularea la Evaluarea Națională, potrivit unui anunț al Federației Națională a Părinților – Edupart. Mai multe detalii aici.

„Candidații vor putea astfel să răspundă cerințelor prin inserarea de litere/numere, text în formatul *pdf al variantei de subiect.”, conform documentului menționat anterior.

Condiţiile de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe, prin adaptarea procedurilor în funcţie de particularităţile individuale, sunt asigurate de către Comisia din unitatea de învățământ, după cum este menționat la articolul 31 din Ordinul 4.801/2010.

Iată ce adaptări sunt menționate la art. 31 alin. (2) din ordinul 4.801/2010:

  • „asigurarea posibilităţii de comunicare prin utilizarea sistemului Braille la elevii nevăzători, respectiv a limbajului mimico-gestual la elevii cu deficienţe de auz (inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat);
  • mărirea cu cel mult o oră a timpului destinat efectuării lucrării scrise de către elevii cu deficienţe motorii sau neuro-motorii, care îi împiedică să scrie normal, sau de către cei cu deficienţe vizuale grave;
  • asigurarea scrisului cu caractere mărite la elevii ambliopi;
  • transmiterea prin dictare, la elevii cu anumite deficienţe, a informaţiilor corespunzătoare subiectelor afişate/prezentate vizual;
  • realizarea lucrării pentru Evaluarea Naţională prin dictarea conţinutului acesteia, de către elevul cu deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă. Se interzice profesorului asistent să corecteze sau să intervină în dictarea realizată de elev.”

Nota privind desfășurarea probei de Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2022:

Mai amintim că Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a publicat în luna februarie procedura de înscriere la examenele naționale a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). La art.19 alin. (3) de la această procedură apare că pot fi aprobate de Comisiile județene / a municipiului București de Organizare a Evaluării Naționale și alte măsuri pentru adoptarea condițiilor de susținere a probelor de examen pentru elevii cu deficiențe, la solicitarea comisiilor din unitățile de învățământ.

Calendarul admiterii candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă:

4 – 5 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

7 iulie 2022: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

  • Amintim: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în februarie 2020 că elevii cu cerințe educaționale speciale trebuie să aibă locuri speciale în licee, școli profesionale și universități, la admitere, pe modelul celor alocate rromilor și copiilor din Republica Moldova. Hotărârea a fost luată după ce forul a fost sesizat de către Ana Dragu, psiholog clinician și președintele Asociației Autism Europa Bistrița.
  • În luna iunie a anului 2020, Monica Anisie, ministrul Educației la acea vreme, a emis Ordinul care a reglementat pentru prima dată, la admiterea la liceu 2020, locuri distincte pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) din școlile de masă și școlile speciale, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ.
Citește și:
Aplicația Adobe Acrobat va fi folosită pentru elevii cu CES, ca soluție pentru problemele semnalate de părinți după simularea la Evaluarea Națională, anunță Federația părinților – Edupart
Admitere liceu 2022 pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) din București: Locuri disponibile în învățământul de masă, în funcție de specializare / Calendar admitere
Evaluare Națională și Bacalaureat 2022 pentru elevii cu CES. Regulile pentru înscrierea la examenele naționale a copiilor cu deficiențe de vedere, de auz și tulburări de neurodezvoltare

Foto: 36932729 © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis trebuie să intervină în conflictul dintre profesori și Guvern – avertizează liderul sindical din educație Marius Nistor, care spune că președintele a refuzat până acum dialogul. Ultima grevă de proporții din educație a avut loc în 2005

Greva anunțată de toate sindicatele din educație începând cu data de 22 mai 2023 este fără precedent în ultimii 18 ani. „Ultima grevă de proporții a avut loc în anul…
Vezi articolul

Mădălina Turza a fost înlocuită la conducerea Autorității pentru persoane cu dizabilități, copii și adopții cu fosta deputată PNL Florica Cherecheș, semnatară a amendamentului prin care educația sexuală în școli a fost înlocuită cu educația sanitară condiționată de acordul părinților

Maria Mădălina Turza, activistă pentru drepturile omului, mama unei fetițe cu sindrom Down, a fost înlocuită la conducerea Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții cu fosta…
Vezi articolul

După 9 ani de școală, un elev din 4 nu reușește să ia nota 5 la matematică, la Evaluarea Națională 2023 / Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu: Ca să iei nota 4, cel mai greu exercițiu era să poți calcula două treimi din 12

La proba de matematică de la Evaluarea Națională 2023, peste 24% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la examen, nu au obținut nota 5, potrivit rezultatelor anunțate…
Vezi articolul
Adrian Streinu Cercel / Foto: Salvati Delta

Epidemie de gripă în România – Ce trebuie să facă părinții cu copiii, recomandările specialiștilor: fără mers în malluri, nu strănutați în mâna, apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectantul

România este în epidemie de gripă, iar în școli s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri numai săptămâna aceasta, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Oficialul a avertizat că părinții trebuie…
Vezi articolul