Corpul de clădire al internatului Liceului ‘Tamási Áron’ din Odorheiu Secuiesc, unde în decembrie 2023 un perete s-a prăbuşit peste patru elevi și doi dintre elevi au murit va fi demolat integral, iar în locul acestuia va fi construită o clădire nouă, conform Agerpres.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de directorul economic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, părintele Veres Stelian, noua construcţie va avea o faţadă similară celei vechi, însă compartimentarea interioară va fi diferită. Restul clădirii va fi restaurat şi renovat pentru a putea funcţiona din nou ca internat al liceului.
‘În locul acestei părţi care se demolează, clar va fi o clădire nouă, bineînţeles că faţada va semăna cu cea veche, dar înăuntru vor fi împărţite altfel camerele. Dar restul clădirii va rămâne cum este şi până acum, doar că va fi restaurată şi renovată în aşa fel încât să fie folosită ca şi internatul şcolii Tamási Áron’, a explicat directorul economic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia.
El a mai arătat că finanţarea este asigurată de Arhiepiscopie, cu fonduri primite de la Guvernul ungar, care însă nu acoperă integral valoarea investiţiei, fiind căutate şi alte surse suplimentare de finanţare.
Valoarea totală a proiectului nu a fost încă stabilită, proiectul fiind încă în lucru.
Părintele Veres Stelian şi-a exprimat speranţa că lucrările de reconstrucţie vor începe în acest an.
La rândul său, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Szakács Pál István, a declarat pentru AGERPRES că autorizaţia de desfiinţare a fost emisă conform prevederilor legale, iar lucrările de demolare ar urma să se încheie până la 1 iunie.
‘În legătură cu lucrările care au început la corpul de clădire al internatului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, doresc să precizez că rolul administraţiei locale a fost acela de a asigura cadrul legal necesar desfăşurării intervenţiei. (…) Am avut o discuţie cu executantul lucrării, iar autorizaţia de desfiinţare a fost emisă conform prevederilor legale. Lucrările de demolare se desfăşoară manual, cu maximă atenţie, şi sunt programate să se încheie, conform graficului actual, până la data de 1 iunie. Ulterior, sperăm că va începe procesul de reconstrucţie. (…) Primăria a sprijinit şi va continua să sprijine demersurile care contribuie la realizarea unui internat sigur şi modern pentru elevi, în limitele competenţelor legale’, a transmis primarul Szakács Pál István.
În data de 18 decembrie 2023, un perete al internatului Liceului Tamási Áron, imobil aflat în proprietatea Bisericii Romano-Catolice, s-a prăbuşit peste patru elevi. Un băiat şi o fată, ambii cu vârsta de 17 ani, au murit, iar alte două eleve au fost rănite uşor.
