De ce elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor din internatul din Odorheiu Secuiesc? „Fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta clădirea. Directorul liceului a spus că, dacă ajută, își dă demisia”, susține Ligia Deca

1.272 de vizualizări
Sursa: DSU
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, „fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea”, de aceea elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor la internatul din Odorheiu Secuiesc, într-un interviu pentru stirileprotv.ro. „În clădire erau 45-50 de copii care au reușit, cu excepția celor patru, să se autoevacueze”, a spus Ligia Deca. 

Întrebată despre situația directorului de la Liceul „Tamasi Aron”, Ligia Deca a declarat că l-a informat că va trimite corpul de control „să verifice tot ceea ce conducerea școlii a întreprins cu privire la lucrări”, însă nu i-a cerut demisia. 

Dumnealui a spus, era într-adevăr zguduit, că dacă ajută, el își dă demisia”, a adăugat Ligia Deca. 

În ceea ce privește responsabilii, Ligia Deca a susținut că „nu putem să ne uităm la o singură entitate, școala. Ministerul Educației nu poate să știe situația punctuală a tuturor celor 20.000 de clădiri, aproximativ cu destinație educațională. Ele sunt în administrarea autorităților publice locale și trebuie ca toți să ne ținem de ceea ce este în dreptul nostru. (…) 

Autoritățile publice locale nu sunt în subordinea administrației centrale, deci nici a Ministerului Educației. Noi nu putem să dispunem față de autoritățile publice locale să facă lucrurile respective.” 

Despre starea adolescentelor internate, Ligia Deca a spus ca cele două adolescente care sunt internate la spitalul din Odorheiu Secuiesc sunt într-o stare bună, aveau răni relativ ușoare. Adolescenta care este internată la Târgu Mureș este într-o stare mai gravă. „Ieri mi s-a transmis faptul că este încă în comă și există niște leziuni la coloană. Este încă într-o stare critică

Intervenția ministrului Educației, Ligia Deca, despre prăbușirea internatului de la Odorheiu Secuiesc

Reporter: Din datele pe care le aveți până în acest moment, pentru că au fost foarte multe discuții referitoare la existența sau nu a unui contract pentru desfășurarea lucrărilor, acele lucrări care se desfășurau erau legale?

Ligia Deca: Eu am putut să am doar discuții fără a intra în profunzimea documentelor. Asta vor face colegii de la corpul de control, care au și specialiști pe zona aceasta. Din discuțiile pe care le-am avut, liceul are trei clădiri, două sunt pentru săli de clasă și activități didactice. Cea de-a 3-a este internatul. Celelalte două clădiri au fost deja reabilitate și directorul școlii mi-a relatat faptul că și internatul urma să intre tot în proces de reabilitare anul viitor, iar lucrările care acum se efectuau, care erau lucrări de exterior, se desfășurau cu aceeași firmă cu care ei au desfășurat și lucrările de dinainte. Înțeleg că existau o serie întreagă de documente, dacă ele sunt sau nu suficiente, dacă ele sunt sau nu în conformitate cu prevederile legale vor stabili organele abilitate, deci trebuie să intre cei care au atribuții în acest sens. 

Reporter: Directorul ce v-a spus? Ultimele date erau că și-ar fi dat demisia, la inspectorat știm că nu era nicio demisie înregistrată

Ligia Deca: Nu am fost notificată de inspectorat că și-ar fi dat demisia. Ieri am întâlnit directorul, era extrem de zguduit. Am intrat în cancelarii, am vorbit cu cadrele didactice care țineau legătura cu părinții și cu copiii, am discutat cu consilierii școlari, am strâns consilierii care se află în Odorheiu Secuiesc și am rugat să sprijine. 

Ieri, de exemplu, au avut prima oră dirigenție pentru a încerca să proceseze și am rugat să contacteze consilierii școlari toți copiii care stăteau în internat și au fost preluați de către familii, trebuie să îi ajutăm să treacă peste traumă. I-am comunicat domnului director că vom trimite corpul de control și vom verifica tot ceea ce conducere a școlii a întreprins cu privire la lucrări. 

Dumnealui a spus, era într-adevăr zguduit, că, dacă ajută, el își dă demisia. 

Cred că trebuie să vedem unde sunt responsabilitățile, adică, cu toții suntem revoltați, cu toții știm că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple, dar cred că este important ca cei vinovați să suporte consecințele. 

Reporter: S-a tot ridicat și problema autorizațiilor ISU ale unităților de învățământ, o problemă de altfel discutată de mulți mulți ani, la care nici aici nu stăm foarte bine. 

Ligia Deca: Autorizațiile sunt în sarcina proprietarului clădirii. Proprietarul clădirilor este Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Alba Iulia. Primăria închiriază acele spații pe baza unui contract și practic le pune la dispoziția liceului. Așa cum spuneam și ieri, responsabilitatea cu privire la punerea în siguranță a clădirilor, în exploatarea lor ca spații educaționale este partajată conform prevederilor contractului. Deci, trebuie văzut exact cine trebuia să răspundă și de ce anume și văzut dacă s-au îndeplinit de atribuțiile lor. 

Mai mult decât atât, partea de avize este în dreptul proprietarului clădirilor. Deci trebuie să vedem acolo dacă clădirile trebuiau autorizate, pentru că legislația în ceea ce privește avizele ISU se întinde pe un anumit interval de ani si aici poate că este o discuție dacă clădirile care sunt foarte vechi nu ar trebui și ele expertizate ISU, pentru că în acest moment există o limită, după 1980 și se expertizează ISU, altfel, clădirile mai vechi doar dacă au intervenții constructive se supun avizării. 

Trebuie să vedem dacă s-au respectat toate prevederile în ceea ce privește lucrările desfășurate, pentru că din ce am înțeles, din ce au comunicat astăzi, a fost acolo o problemă de respectare a autorizației de construcție și trebuie să vedem dacă nu cumva, având în vedere fondul constructiv în care își desfășoară școlile activitatea, nu ar trebui să prioritizăm mai mult expertizarea pentru siguranța clădirilor în ceea ce înseamnă școlile sau alte clădiri publice de tip spitale. 

Avem în Parlament, de exemplu, o lege care prevede simplificarea procedurii de evaluare și includerea și a altor beneficiari, de exemplu a cultelor, în prevederile legii care vizează siguranța în ceea ce privește riscul seismic. Deci, trebuie să luăm act de faptul că avem în unele zone ale țării multe clădiri vechi în care se desfășoară activitatea școlilor, să oferim fondurile. Ceea ce am făcut anul acesta avem Programul național școli sigure și sănătoase, unde toate clădirile în risc seismic unu sau doi în care se desfășoară activitate educațională intră automat în reabilitare. Ei ne trimit notificarea cu expertiza, noi o trimitem la Ministerul Dezvoltării și automat intră pe procedură de hotărâre de Guvern cu alocare de fonduri. Dar asta înseamnă că autoritățile publice locale trebuie să expertizeze clădirile, trebuie să evalueze necesitatea expertizării și practic este un efort al comunității și sigur și al autorităților centrale pentru a furniza resursele. 

Nu putem să ne uităm la o singură entitate, școala. Ministerul Educației nu poate să știe situația punctuală a tuturor celor 20.000 de clădiri, aproximativ cu destinație educațională. Ele sunt în administrarea autorităților publice locale și trebuie ca toți să ne ținem de ceea ce este în dreptul nostru.

Reporter: S-a pus întrebarea de ce elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor? 

Ligia Deca: Aceasta este o întrebare foarte bună. Aștept și am solicitat și eu să înțeleg care ar fi trebuit să fie circuitul de notificare, pentru că firma are un contract cu o entitate. Pentru realizarea lucrărilor, acea entitate trebuia să notifice școala că se desfășoară lucrări și dacă aceste lucrări se pot sau nu desfășura cu copii în incintă. Ieri mi s-a relatat faptul că fiind lucrări de exterior nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea. 

Specialiștii care se pot uita pe autorizație se pot uita pe ceea ce s-a desfășurat și pe atribuțiile fiecărei entități în parte ne pot spune dacă acolo a fost sau nu o culpă din partea celor implicați, fie că vorbim de proprietar, fie că vorbim de firma care realiza lucrările, fie că vorbim de școală sau de primărie. 

Reporter: Știu că v-ați întâlnit și cu reprezentanții Arhiepiscopiei de acolo, ce mesaje ați primit?

Ligia Deca: Arhiepiscopia a fost prezentă la toate întâlnirile, a afirmat că a făcut eforturi pentru punerea în siguranță a tuturor clădirilor și pentru reabilitare. Ne-a relatat faptul că celelalte două clădiri au fost reabilitate cu fonduri pe care dumnealor le-au obținut. În mod evident, regretau incidentul. Nu știu și asta trebuie să detalieze cei care cercetează în ce măsură problemele constructive sau eventuale vicii ale clădirii au putut fi observate înainte de incident. 

Mie conducerea școlii mi-a spus că nu au existat semne înainte, că înainte de lucrarea aceea acel șanț săpat pe lângă peretele internatului, nu au existat crăpături în pereți sau semne care să-i conducă către concluzia că ar fi o problemă de siguranță în clădire. Din nou, procurorii vor audia pe toți cei vizați și vom vedea dacă au existat semne, nu au existat, dacă au existat martori care să spună altceva. 

Din nou, Ministerul Educației nu se poate substitui organelor care trebuie să facă această cercetare. Am trimis corpul de control pentru zona de responsabilitate inclusă în legea educației. Dacă vor fi documentate nerespectări ale legislației, vom lua toate măsurile și nimeni nu va scăpa de responsabilitate, dar și noi așteptăm rezultatul anchetei. 

Reporter: Ministerul Educației are în acest moment atribuțiile necesare, astfel încât să ceară autorităților publice locale, primăriilor să facă audit, nu neapărat la internatul din Odorheiu Secuiesc, la toate internatele, școlile. 

Ligia Deca: Autoritățile publice locale nu sunt în subordinea administrației centrale, deci nici a Ministerului Educației. Ceea ce noi facem, de câteva luni, este să publicăm o listă a tuturor clădirilor în care se desfășoară activități educaționale sau conexe, cum sunt internatele sau cantinele, împreună cu încadrarea lor în risc seismic. 

Ni s-a părut foarte important ca părinții și comunitatea să știe dacă o clădire în care funcționează o școală are sau nu risc seismic, aceste date se completează în sistemul informatic integrat de către școli și apoi noi, la anumite intervale, actualizăm lista pe website. 

Așa, de exemplu, s-a putut documenta faptul că această clădire a internatului apărea în evidențele noastre ca fiind neîncadrată, adică nu s-a făcut o evaluare de risc seismic. Noi asta putem face, putem să transparentizăm situația, noi nu putem să dispunem față de autoritățile publice locale să facă lucrurile respective. 

De aceea spuneam că este o responsabilitate comună și este o chestiune care ține de conștiința noastră, a fiecăruia. La Harghita, am discutat cu cei din Consiliul Județean care mi-au zis că vor lua la verificat toate lucrările de consolidare aflate în desfășurare în județ pentru a reverifica că totul este în ordine. Avem nevoie de responsabilitate, avem nevoie ca atât școala, cât și primăria, cât și alți proprietari ai clădirilor, cum sunt cultele, în anumite cazuri, în anumite zone ale țării, sa-si asume responsabilitatea asta și să ne asigurăm că niciun copil nu mai este pusă în pericol. 

Reporter: Care este starea adolescentelor internate? 

Ligia Deca: Ieri am putut merge să vizitez cele două adolescente care sunt internate la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Ele erau într-o stare bună, aveau răni relativ ușoare. Una dintre ele, am înțeles de la directorul medical, că este posibil să fie externată astăzi. 

Am discutat cu ele, mi-am exprimat tot sprijinul. Avem însă o adolescentă care este internată la Târgu Mureș, care este într-o stare mai gravă. Ieri mi s-a transmis faptul că este încă în comă și există niște leziuni la coloană. Este încă într-o stare critică, așteptăm vești. Sper ca fetița să se sănătoșească și din nou, îmi doresc ca să putem da tot ajutorul psihologic atât pentru fetițele care au fost rănite, cât și pentru colegii lor, pentru că în clădire erau 45-50 de copii care au reușit, în mare parte, cu excepția celor patru, să se autoevacueze și ei au nevoie de sprijinul nostru pentru a putea trece peste această traumă. 

Citește și:
Arhiepiscopia Romano-Catolică: Nu avem cunoştinţă de probleme structurale la clădirea internatului din Odorhei / Deca: Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Era în sarcina celor care sunt proprietari sau care o administrează
Primul mesaj al conducerii Liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc, nu face nicio referire la faptul că administrația școlii a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia
Cazul internatului din Odorheiu Secuiesc. Opt anchete, anunțate de autorități: cinci de Prefectura Harghita, trei de Ligia Deca
Directorul Liceului din Odorheiu Secuiesc, cu o zi înainte de prăbușirea internatului cu 97 de elevi cazați: „În timpul ploilor abundente, apa curge prin fereastra sălii de mese”
Constructorul care lucra la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste elevi: Nu ştiam că sunt copii înăuntru. Noi de afară am pus că nu intră nimeni

2 comments
  1. a dat guvernul 8000 de lei pt cele doua fete accidentate usor SI cate 10000 , pt baiatul decedat SI fata aflata in coma
    atata face o viata de om ptr ciolac.
    nu ai dat nici macar pensia speciala pe O LUNA. pt viata unui copil care a murit pentru ca statul nu oferă condiții elevilor. aici statul roman este principalul vinovat. ca SI cei din Odorheiu platesc impozite care statul roman . nu tre sa asigure biserica cazare , ca nu mai suntem pe timpul lui Creanga ..

    1. cand vom pricepe ca Scolile, spitalele si drumurile sunt in administarea Primariilor?
      V-ati dus toti reporterii peste ministru educatiei. Pe la Primar ati fost???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1: Solicit public autorităților franceze retragerea ordinului „Palmes académiques” acordat lui Sorin Cîmpeanu, pentru că nu este permis ca acest ordin să fie acordat pentru impostură și plagiat. Am anunțat și Agenţia Universitară a Francofoniei despre acest plagiat grosolan

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a cerut public autorităților franceze să-i retragă ordinul „Palmes académiques” ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, “pentru că nu este permis ca acest ordin să fie acordat…
Vezi articolul

Teza de doctorat a ministrului Bode: experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja – rectorul UBB Daniel David

“Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai se vor pronunța dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu…
Vezi articolul

Ministerul Educației solicită peste 9 miliarde de lei la rectificarea bugetară, adică o creștere cu 28% față de bugetul primit la începutul anului. Jumătate din bani sunt pentru salariile profesorilor și pentru bursele elevilor – surse

Ministerul Educației a solicitat peste 9,1 miliarde de lei la rectificarea bugetară, conform surselor Edupedu.ro. Față de cele 32,5 miliarde de lei primite la începutul anului de către Ministerul Educației…
Vezi articolul