Arhiepiscopia Romano-Catolică: Nu avem cunoştinţă de probleme structurale la clădirea internatului din Odorhei / Deca: Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Era în sarcina celor care sunt proprietari sau care o administrează

431 de vizualizări
Internat Odorheiu Secuiesc / Foto: ISU Harghita
Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, în proprietatea căreia se află clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit parţial luni, afirmă că nu are cunoştinţă ca imobilul să fi avut probleme structurale şi că nici utilizatorii acestuia nu ar fi semnalat nereguli în acest sens, transmite Agerpres.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au menţionat într-un comunicat de presă că ansamblul de clădiri, respectiv două şcoli şi un internat, care a fost naţionalizat în 1948, a fost retrocedat Arhiepiscopiei în 2004. De atunci, complexul de clădiri a fost închiriat în scopuri educaţionale de către municipalitatea din Odorheiu Secuiesc, iar Arhiepiscopia a folosit aproape toată chiria primită pentru cele mai urgente lucrări de restaurare a clădirilor, notează agenția de presă citată.

Potrivit comunicatului de presă, pentru lucrările de reabilitare şi întreţinere, „Arhiepiscopia a depus eforturi pentru a strânge mai multe milioane de euro”. Reabilitarea a două dintre clădirile complexului au fost finalizate, iar cea a internatului urma să înceapă anul viitor.

„Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia este şocată şi întristată la aflarea veştii tragediei de la Odorheiu Secuiesc (…). Nu avem cunoştinţă de probleme structurale în clădire şi nici utilizatorii clădirii nu au semnalat până acum vreo problemă. Intenţia de a efectua lucrări de refacere a gardului de împrejmuire şi porţii de acces şi ale reţelelor de instalaţii în apropierea clădirii ne este cunoscută. Arhiepiscopia a demarat o anchetă internă şi doreşte ca experţii să clarifice cât mai curând posibil cauza prăbuşirii clădirii”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a Arhiepiscopiei din Alba Iulia, potrivit Agerpres.

În comunicat se menţionează că arhiepiscopul Kovacs Gergely s-a deplasat la faţa locului în seara tragediei şi a participat în cursul zilei de marţi la discuţii cu autorităţile, atât pentru a stabili responsabilitatea, cât şi pentru a oferi sprijin elevilor, familiilor acestora, profesorilor şi celor afectaţi. În cursul după-amiezii de marţi, acesta le-a vizitat pe cele două eleve care sunt tratate la spitalul din Odorheiu Secuiesc.

Amintim că peretele internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a părbușit luni, tragedie în urma căreia un elev de 17 ani din Lupeni a murit, iar trei adolescente au fost rănite, una dintre acestea aflându-se în stare gravă la spitalul din Târgu Mureş.

Administratorul firmei care executa lucrări la fundaţia internatului liceului a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita, precizează Agerpres.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în urmă cu o zi că acele clădiri ale Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc „aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, ele sunt închiriate pentru a se desfășura activitățile educaționale și pentru scop internat, așa cum era clădirea care s-a prăbușit, asta înseamnă că responsabilitatea pentru punerea în siguranță este partajată între proprietar și cei care o administrează. Riscul seismic nu a fost expertizat”.

Citește și:
Ligia Deca: Responsabilitatea pentru punerea în siguranță a elevilor din internatul de la Odorheiu Secuiesc este partajată între proprietar și cei care o administrează. Clădirile liceului aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia și sunt închiriate pentru a se desfășura activitățile educaționale și pentru scop internat
Directorul Liceului din Odorheiu Secuiesc, cu o zi înainte de prăbușirea internatului cu 97 de elevi cazați: „În timpul ploilor abundente, apa curge prin fereastra sălii de mese”
Ligia Deca a ajuns la Liceul Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit luni, și alte trei eleve sunt internate în spital / Marcel Ciolacu: Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă, categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție
Constructorul care lucra la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste elevi: Nu ştiam că sunt copii înăuntru. Noi de afară am pus că nu intră nimeni
Prefectul judeţului Harghita: Elevii de la internatul din Odorheiul Secuiesc au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. Am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi; se va face o expertiză a clădirii
BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă
Kelemen Hunor, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc: Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, aici trebuie căutați responsabilii
La internatul din Odorheiu Secuiesc unde un elev a murit erau cazați 97 de elevi de la mai multe licee / O parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să fugă din camere. Dacă se întâmpla la ora 17 când începeau activitățile era mai grav, spune șeful ISJ Harghita
Ședință de urgență la Ministerul Educației, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc, de prăbușirea unui cămin de liceu. Ligia Deca: Autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă
Klaus Iohannis: Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați
Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple
Val de comentarii critice la adresa „România educată”, la postarea președintelui Klaus Iohannis în care acesta cere elucidarea cauzelor tragediei de la liceul din Odorheiu Secuiesc
Primul mesaj al conducerii Liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc, nu face nicio referire la faptul că administrația școlii a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul și Parlamentul să reanalizeze „urgent” Codul Ocupațiilor din România, care recunoaște ocupații antiștiințifice precum astrologia sau numerologia, “prin care se introduc apoi mascat o serie de «terapii»” – avertismentul Asociației Psihologilor din România

Guvernul Româniai ar trebui să reanalizeze „urgent” ocupații precum cea de ‘consilier de cuplu”, ce poate ascunde practica profesiei de psiholog de către persoane nepregătite, dar și să reanalizeze ocupațiile…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre corectarea digitalizată la BAC 2023 – sesiunea de toamnă: Se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație

Ministrul Educației, Ligia Deca, transmite că „se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație, în vederea…
Vezi articolul

Școlile, liceele și universitățile de stat și private vor putea primi între 200.000 de euro și un milion de euro ca să realizeze stagii de practică pentru elevi și studenți. Ministerul Proiectelor Europene va lansa apelul pe 18 august / Mai mulți bani pentru zonele dezavantajate

Patru apeluri de proiecte în valoare totală de 171,34 milioane de euro vor fi deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi…
Vezi articolul