Creșele Sinaia și Ciobănașul, din Sectorul 2 al Capitalei, unde angajații au reclamat încălcări ale drepturilor de muncă prin transferul de la primărie la Ministerul Educației, amendate de ITM București / Inspectoratul refuză să precizeze valoarea amenzilor și ce nereguli s-au descoperit

8.669 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Inspectoratul Teritorial de muncă București (ITM)a amendat unitățile de învățământ care au preluat creșele Sinaia și Ciobănașul de la Primăria Sectorului 2 la Ministerul Educației, pentru nerespectarea legidlației și regulamentelor de muncă, potrivit unui răspuns transmis la solictarea Edupedu.ro. Situația de la cele două creșe a fost semnalată de angajații și reprezentanții acestora din sindicatul Acord.

Sindicatul a făcut două sesizări la ITM, acuzând lipsa de personal și lipsa noilor contractele de muncă, după ce creșele au fost preluate de Ministerul Educației. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a confirmat că a fost în control și “au fost aplicate sancțiuni contravenționale”, însă instituția a refuzat să precizeze valoarea sancțiunilor și neregulile descoperite la cele două creșe, Sinaia și Ciobănașul, invocând date care nu ar fi publice, potrivit legii 544/2022 privind liberul acces la informații.

  • În 23 ianuarie, Edupedu.ro a scris că sindicatul Acord a făcut două sesizări la ITM privind salarizarea angajaților dar și condițiile de muncă – lipsa de personal. –detalii aici
  • Cele 2 creșe, Sinaia și Ciobănașul, plus creșa Teiul Doamnei, au trecut în subordinea ministerului Educației la 1 ianuarie 2023, potrivit Hotărârii nr. 274 de Consiliul Local a sectorului 2 din luna august 2022. Aceasta stabilește următoarele: Creșa Sinaia să fie arondată Grădiniței nr. 276; Creșa Ciobănașul să fie arondată Grădiniței nr. 189; Creșa Teiul Doamnei să fie arondată Grădiniței nr. 233.
  • De precizat, Edupedu.ro a cerut un punct de vedere și de la ministerul muncii privind controlul efectuat la creșele Sinaia și Ciobănașul. Când vom primi un răspuns îl vom publica.

Inspectoratul teritorial de muncă București a transmis un răspuns la solicitarea Edupedu.ro privind urmările controlului la creșele Sinaia și Ciobănașul din sectorul 2, ambele preluate de ministerul Educației de la 1 ianuarie 2023. Amintim, sindicatul Acord care reprezintă angajați ai acestor creșe a făcut două sesizări la Inspectoratul teritorial de muncă București, una în decembrie anul trecut, și alta în ianuarie 2023. Prima era legată de faptul că angajații nu își primiseră noile contracte de muncă până în data de 23 ianuarie, și în a doua sesizare, acuza lipsa de personal și faptul că, din această cauză, îngrijitoarele și educatoarele muncesc peste program pentru a acoperi ambele ture. 

Inspectoratul teritorial de muncă ne-a transmis că au fost efectuate verificări (la peste o lună de la prima sesizare – n.red ) la cele două creșe și s-au constatat nereguli. Mai exact:

“Inspectoratul teritorial de muncă București a efectuat verificări la unitățile la care faceți referire în adresă, iar pentru nerespectarea dispozițiilor legale în domeniul relațiilor de muncă au fost aplicate sancțiuni contravenționale”.

Edupedu.ro a încercat să afle ce tipuri de nereguli s-au descoperit și ce înseamnă “nerespectarea dispozițiilor legale în domeniul relațiilor de muncă” de la inspectorul șef al ITM București, Constantin Bujor. Ni s-a răspuns că nu ne poate divulga aceste informații pentru că nu intră sub legea 544/2001 privind liberul acces la informații publice și ne-a redirecționat către site-ul instituției unde se precizează ce fel de informații poate oferi ITM București.

Din informațiile pe legea 544/2001 trecute pe site-ul ITM:

1)Se excepteazã de la accesul liber al cetãtenilor, prevãzut la art. 1, urmãtoarele informatii:

a)informatiile din domeniul apãrãrii nationale, sigurantei si ordinii publice, dacã fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii;

b)informatiile privind deliberãrile autoritãtilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale României, dacã fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;

c)informatiile privind activitãtile comerciale sau financiare, dacã publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;

d)informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e)informatiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacã se pericliteazã rezultatul anchetei, se dezvãluie surse confidentiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporalã, sãnãtatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfãsurare;

f)informatiile privind procedurile judiciare, dacã publicitatea acestora aduce atingere asigurãrii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricãreia dintre pãrtile implicate în proces;

g)informatiile a cãror publicare prejudiciazã mãsurile de protectie a tinerilor.

(2)Rãspunderea pentru aplicarea mãsurilor de protejare a informatiilor apartinând categoriilor prevãzute la alin. (1) revine persoanelor si autoritãtilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor publice abilitate prin lege sã asigure securitatea informatiilor.

Întrebările Edupedu.ro transmise către Inspectoratul Teritorial de muncă București nu se încadrează în nici una dintre situațiile de mai sus și au fost următoarele:

1. În sesizarea primită de ITM se semnalează faptul că se încalcă prevederile în vigoare, angajații fiind prea puțini muncesc câte 10 ore si nu sunt plătiți suplimentar. Câți angajați sunt în prezent de la 1 ianuarie 2023, câte îngrijitoare și câte educatoare în creșa Sinaia și în creșa Ciobănașului (rugăm să le precizați separat). Au fost demisii recente la aceste creșe? Câte persoane au plecat sau au fost demise? 


2. Câți copii sunt la fiecare grupă? Sunt încălcate normele privind siguranța copiilor în privința supravegherii, așa cum se semnalează în sesizare? Sunt prea puțini angajați pentru numărul de copii? Dacă da, ce măsuri trebuie să ia conducerea? 

3. Au primit angajații noile contracte de muncă valabile de la 1 ianuarie 2023? Dacă da, sunt mai mici salariile pentru că s-a schimbat încadrarea de la îngrijitor la infirmier? Sau educatori care nu au studiile necesare? Care este termenul legal până la care trebuie să primească contractul? 
4.Ce se întâmplă în situația în care li se schimbă încadrarea și li se micșorează salariul? Ce pot face angajații? Sunt obligați să semneze noile contracte? 
5. Ce măsuri ați dispus în urma controlului?  

De precizat, Edupedu.ro a cerut un punct de vedere și de la ministerul muncii privind controlul efectuat la creșele Sinaia și Ciobănașul. Când vom primi un răspuns îl vom publica.

De ce au trecut unele creșe la ministerul Educației

Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației, de la Direcțiile de asistență socială, și intrarea lor (la alegere) în subordinea Ministerului Educației s-a făcut pentru a include astfel creșele în sistemul de învățământ.

Potrivit articolului 27 din Legea Educației Naționale alin. (1^1) “Creșele fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și oferă copiilor antepreșcolari cu vârste cuprinse între 0 luni și 3 ani servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere.

Trecerea creșelor este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie.

O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației.

Inițial, creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis pentru Edupedu.ro. 

Între timp, situația s-a modificat. A apărut un nou tip de instituție de învățământ în România, cea “fondată” de primărie, după ce o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial (MO) prevede că autoritățile locale devin “personalități juridice fondatoare” în cazul creșelor care nu se arondează vreunei unități de învățământ din oraș. Detalii aici

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Trecerea creșelor Sinaia și Ciobănașul din sectorul 2 la ministerul Educației de la 1 ianuarie, doar pe hârtie. Angajații spun că nu au primit încă noile contracte de muncă și nu își cunosc salariul / Au fost sesizați inspectorii de protecție a muncii pentru neregulile din creșe
Inerția sindicatelor față de problemele angajaților din creșele preluate de Ministerul Educației. Cazul FSE ”Spiru Haret”: Pe partea de salarizare, în momentul de față, nu prea e nimic de făcut
Legea prin care primăriile devin fondatoarele creșelor nearondate vreunei grădinițe sau școli, publicată în Monitorul Oficial
Salarii scăzute cu 30%, în plină criză, pentru angajații creșelor din București care au trecut în subordinea Ministerului Educației / Angajații susțin că grădinițele care au preluat creșele ar fi fost obligate de Inspectoratul Școlar să angajeze infirmierele pe posturi mai prost plătite, de îngrijitoare
Tensiuni în creșele din Sectorul 2 al Capitalei transferate doar pe hârtie la Ministerul Educației, dar care își continuă activitatea fără ca angajații să-și știe salariul și funcția / Vlad Drinceanu, șeful Inspectoratului București: Salarizarea va fi conform legislației în vigoare / Lider sindical: sindicatul va ataca în instanță instituția, dacă se scad drepturi salariale
Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021

1 comment
  1. Haos la creșe !
    Sunt situații când educatoarele lucrează norma dubla (10 ore pe zi) și sunt plătite “în sort”, adică orele respective, deoarece depășesc maximum admis de Codul Muncii, sunt trecute pe statele altor educatoare, cărora li se aplică impozitele și taxele.
    Asta ca să eludeze legea in loc sa angajeze cadre didactice în număr corespunzător.
    Mă întreb, pentru vârsta 0 -1 an cum fac cu alăptatul, pentru că, din cate cunosc, creșe ale primăriilor care nu aveau fonduri suficiente pentru lapte, foloseau lapte praf îngroșat cu faina în alimentația sugarilor, chiar mici ! În acest caz, nu e mai bine ca bebelușul să rămână în îngrijirea mamei, care îl hrănește la san, decât să i se administreze faina in biberon in creșele statului ??
    Ministerul Educației are alocate și mai puține fonduri pentru hrana copiilor decât Primăriile, așa ca, este posibil sa se repete aceeași situație !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Andronescu s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională: M-am asigurat că nu au un grad de dificultate foarte ridicat. Aștept ca rezultatele să-i mulțumească pe elevi și pe părinți

Ministrul educației a declarat că s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională. Ecaterina Andronescu a spus într-un interviu pentru Kanal D că „s-a asigurat” că subiectele „nu au un…
Vezi articolul

UPDATE Profesorii de Limba română dezbat noille provocări ale învățării și evaluării din școli pe 13-14 aprilie, într-o serie de colocvii la care participă și Liviu Papadima, Rodica Zafiu, Florentina Sîmihăian

Profesorii de Limba și literatura română din țară pot urmări gratuit online seria de întâlniri dedicată didacticii limbii române și organizată de Asociația Națională a Profesorilor de Limba română „Ioana…
Vezi articolul
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică are loc online, în luna februarie 2022. “Părinții să nu-și închipuie că olimpiada este totul și ea decide copiii care sunt inteligenți și care nu“ – interviu cu profesorul Radu Gologan

Etapa locală a Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică are loc online, în luna februarie 2022, potrivit unui anunț al Societății de Științe Matematice din România. Profesorul Radu Gologan a spus, pentru…
Vezi articolul