Criterii de departajare netransparente la Olimpiada de Limba română pentru minorități în județul Caraș-Severin și presiuni asupra profesorilor, acuză unul dintre părinții elevilor participanți / Inspectoratul școlar județean cercetează cazul

1.411 vizualizări
Foto: © Zestmarina | Dreamstime.com
Criterii de departajare netransparente la etapa județeană a Olimpiadei de Limba română pentru minorități, în județul Caraș-Severin, acuză unul dintre părinții elevilor participanți. Doi elevi au obținut punctaje de calificare similare la etapa județeană din 16 martie, după ce unul din aceștia a depus contestație, însă criteriile de departajare pentru ca doar unul din ei să se califice la etapa națională n-ar fi fost afișate și nici explicate participantului, se arată într-o sesizare primită pe adresa redacției.

Potrivit reprezentanților inspectoratului școlar județean (ISJ) Caraș-Severin, instituția verifică cazul și a convocat marți după-amiază, 26 martie, profesorii de limba și literatura română implicați în organizarea competiției pentru a da declarații. De asemenea, instituția susține că nu ar fi fost făcute niciun fel de presiuni și că a trebuit să dea un punct de vedere Ministerului Educației, la cererea ME – detalii, mai jos în articol.

Mai mult, asupra profesorului coordonator al elevului care a depus contestație, și în urma căreia a primit încă 10 puncte, s-ar fi făcut presiuni din partea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Caraș Severin pentru că a cerut să verifice lucrările și să o consulte pe cea a elevei sale pentru a o îndruma dacă să facă sau nu contestație.

„Am făcut solicitare de contestație conform procedurii, deși pe site-ul inspectoratului școlar nu am găsit vreun model, că nu se publică din câte văd, am făcut după modelul de la Olimpiada de Fizică”, spune părintele pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului.

După contestație, elevul primește 10 puncte în plus, la egalitate cu elevul care se calificase încă de la rezultatele inițiale pe locul I pe județ. O diferență enormă de punctaj după recorectare pe care părintele o reclamă și pentru olimpiada de fizică, unde elevul a participat și, după contestații, a primit în plus 4 puncte, o cincime din punctajul total acordat la probă.

O suspiciune a fost ridicată părintelui și atunci când unul dintre profesorii care a corectat lucrările i-ar fi spus că nu a verificat lucrările de la gimnaziu, pe care le-ar fi corectat celălalt evaluator din perechea sa, ci doar pe cele de liceu. „M-am întrebat, atunci cum au semnat borderourile de corectare, înseamnă că au făcut la fel și la liceu. Înseamnă că au copiat notele de la unul la altul”.

„Ceilalți profesori au spus că nu au ce să facă, pentru că este urcat artificial punctajul celuilalt elev, contestația vizând doar lucrarea noastră. Nu pot face ei analize comparative”, a mai declarat părintele pentru Edupedu.ro.

ISJ Caraș-Severin, punct de vedere cerut de la Minister. „Nu știm să se fi făcut presiuni”

Potrivit reprezentanților inspectoratului școlar județean (ISJ) Caraș-Severin, instituția verifică cazul și a convocat marți după-amiază, 26 martie, profesorii de limba și literatura română implicați în organizarea competiției pentru a da declarații.

Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, inspectorul școlar de management Ion Moatăr, ISJ va oferi un punct de vedere Ministerului Educației (ME), la cererea ME. În ceea ce privește anumite presiuni făcute asupra profesorului coordonator al elevului care a obținut tot locul I pe județ la egalitate cu elevul calificat inițial singur la națională, ISJ Caraș-Severin spune că „nu știe să se fi făcut presiuni asupra vreunui coleg profesor”.

Potrivit lui Moatăr, inspectoratul școlar cercetează situația contestațiilor la olimpiada de limba și literatura română pentru minorități și „așteptăm să obținem un loc în plus pentru că și celălalt elev de pe primul loc este unul bine pregătit și cu rezultate la etapele anterioare”.

Deocamdată este încă neclar dacă județul Caraș-Severin poate să trimită pe cei doi elevi la etapa următoare. Regulamentul permite acest lucru, având în vedere că nu toate județele au participanți la această olimpiadă dedicată elevilor aparținând minorităților naționale – detalii mai jos.

  • Edupedu.ro a solicitat Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin lucrările anonimizate ale elevilor, borderourile de notare, precum și criteriile de departajare stabilite de comisia județeană, pentru punctaje egale la Olimpiada de Limba română pentru minorități (OLLRM). În momentul primirii acestora, le vom publica.

Revenind la acuzațiile legate de corectarea lucrărilor și posibila copiere a borderourilor, practica este răspândită, potrivit mai multor profesori care au explicat pentru Edupedu.ro că de multe ori evaluatorii se cunosc între ei, fiind din același județ, și ajung la o înțelegere în ceea ce privește corectatul lucrărilor, pentru a termina în timp util ori, în alte cazuri, pentru a corecta lucrările în funcție de presiuni făcute de inspectorii școlari de specialitate.

Practica este încurajată și de faptul că profesorii nu sunt de obicei plătiți pentru munca de la olimpiade, „ceea ce vulnerabilizează și mai mult maniera de corectare și grija față de excelență”, spune un alt profesor.

„Celălalt elev, chiar dacă amândoi au punctaje egale, se va califica la olimpiada națională. Nu ni s-au comunicat criteriile de departajare. Se iau pe rând, de obicei, subiectele I, II, III. Nu au fost afișate nicăieri”, mai spune părintele sub protecția anonimatului, care acuză o lipsă de transparență din partea Inspectoratului școlar.

„Probabil, nedorind să acorde un punctaj mai mare, după caz, pentru a nu trezi suspiciuni legate de cele 10 puncte, care sunt foarte multe, o zecime din punctajul total – când de obicei la contestații se obțin până în 3 – 3,5 puncte, să zicem – au dorit să lase situația așa, la egalitate, calificând în același timp celălalt elev”, a mai explicat părintele pentru Edupedu.ro.

„După ce am început să sun la Inspectorat”, asupra profesorului coordonator al elevului, care a văzut lucrarea și a confirmat diferența nejustificată dintre cele două corectări, s-ar fi făcut presiuni să nu divulge informații din concurs.

„Ni s-a spus direct că celălalt elev va merge la etapa națională, în regulă, dar ce îl departajează? Că mergem pe un regulament. Nu ne-au spus. Atunci, dacă nu ne spuneți, înțelegem că egalitatea este totală și merg amândoi elevii mai departe, cu suplimentare de locuri”.

Conform regulamentului specific de organizare a Olimpiadei de Limba și literatura română pentru minorități (OLLRM), „la etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, Comisia de organizare, evaluare și de soluţionare a contestaţiilor stabilește criteriile specifice de departajare în cazul egalității de puncte între candidații aflați pe primul loc în vederea calificării la etapa națională și le afișează”, scrie la articolul 5, alineatul 7.

Art. 6 (1) La etapa naţională a Olimpiadei, participă câte un elev/an de studiu/secțiune din fiecare județ/sector al municipiului București în care s-au organizat olimpiade, primul în ierarhia clasei la care a concurat, cu respectarea punctajului minim prevăzut de regulament.

(2) În plus, fiind o olimpiadă la care etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti nu se organizează în toate judeţele şi sectoarele municipiului Bucureşti, la etapa naţională se va atribui un număr de locuri suplimentare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute conform clasamentului naţional realizat după finalizarea etapei judeţene/a sectoarelor municipiului Bucureşti şi calificarea participanţilor pe locurile prevăzute la alin. (1), până la un număr maxim de locuri suplimentare calculate cu formula: 13 x numărul de judeţe şi sectoare ale municipiului Bucureşti în care se organizează olimpiada/47, valoare rotunjită superior.

(3) Pentru elevii care au obţinut medii/punctaje egale şi ocupă poziţii în clasament care le conferă o potenţială calificare pe locurile suplimentare, nu se face departajare, chiar dacă se depăşeşte numărul de locuri suplimentare atribuite conform Metodologiei-cadru”, mai prevede același regulament.

Foto: © Zestmarina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la Olimpiada de Securitate de Cibernetică pentru liceu, au fost descalificați de pe podium de ISMB pentru că nu sunt încă în clasa prevăzută de regulament / Organizatorii au hotărât să îi lase la etapa națională, dar în afara concursului
Ping-pong cu elevii olimpici și profesorii. Secretarul de stat Lixandru anunță inspectoratele școlare cu jumătate de zi înainte că elevii înscriși la Olimpiada de Limba engleză, de sâmbătă, pot participa și la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, care are loc în aceeași zi / Profesorii susțin că listele cu participanții sunt finalizate de o săptămână – surse
BREAKING Toți elevii de clasele primare, tăiați de Ministerul Educației de la olimpiadele școlare județene prin mesaje transmise inspectorilor, după ce în ultimii ani au putut participa – surse / Cei mai mulți elevi au susținut deja etapele pe școală și locale
Acces limitat la olimpiadele școlare în Arad. Inspectoratul școlar a impus număr de elevi care să se califice la etapa pe județ și o listă de școli care să primească locuri în plus – cazul olimpiadei de română

3 comments
  1. la caras severin e o mafie și niște incompetenți ca pe niciunde altundeva… acolo, dacă face cineva o sesizare serioasă, o să-i aresteze pe toți!!! numai hoți

  2. Nici in judetul Arad nu e mai transparent. Sa nu mai precizam de modul discriminatoriu in care s-a facut selectia in judetul Arad, dar mai ales de modul in care s-au acordat notele. Dar probabil ca nimeni nu spune nimic, fiindca si contestatiile se fac cu usile inchise. Sunt foarte curioasa ce s-ar intampla daca contestatiile ar fi corectate de o alta comisie din afara, care nu ar avea interese sa se califice anumiti elevi din anumite scoli.
    Felicitari parintilor care au luat initiativa, fiindca profesorii tac si indura ca sa nu se trezeasca cu inspectii tematice pe nepusa masa. Ce conteaza acesti copii care isi dedica timpul liber pentru a invata? Daca pot profita de pe urma lor cu o diploma la dosarul de gradatie bine, daca nu, sunt lasati in plata Domnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere publică pe Legile Educației, cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”

Dezbaterea publică pe Legile Educației este cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Este inacceptabil ca ministra Educației să ascundă de cetățeni legi cu impact major asupra tuturor copiilor, profesorilor și părinților”.…
Vezi articolul