Criteriile pe baza cărora oamenii își aleg președintele, din perspectiva psihologului Mircea Miclea: Modul în care semeni cu acel candidat, caracteristicile pe care el le are și tu le valorizezi și emoția pe care ți-o inspiră / Partidele nu mai pot prosti oameni doar pentru simplul fapt că și-au lipit o altă etichetă

Psihologul Mircea Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a enumerat trei criterii din perspectivă psihologică pe baza cărora oamenii își aleg președintele: unul este sentimentul de apartenență, despre care spune că poate fi legat de algoritmi ce pot influența alegerile. Al doilea criteriu este legat de „caracteristicile pe care le are și pe care tu le valorizezi”, iar al treilea este „emoția pe care el ți-o inspiră”. Mircea Miclea a făcut aceste declarații în emisiunea „Arta de a fi”, de la Euronews, difuzată pe 31 martie.

Vineri, 4 aprilie 2025, a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale ce vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul doi)

Amintim că în primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 (n. red. anulat ulterior de CCR) candidatul clasat peste noapte pe primul loc a avut un discurs neolegionar, antisemit, pro-putinist, presărat cu negări ale științei.

Mircea Miclea, psiholog și fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a fost întrebat care sunt criteriile din perspectivă psihologică pe baza cărora oamenii își aleg președintele.

„Cred că sunt cel puțin trei aspecte care intră în calcul atunci când se fac alegeri pe funcția de președinte sau altă funcție importantă: Unu: gradul de congruență a candidatului cu modul în care ești tu sau vrei tu să fii. Doi: caracteristicile pe care le are și pe care tu le valorizezi. Și trei: emoția pe care el ți-o inspiră”, spune Mircea Miclea.

El a atras atenția că primul criteriu este legat de nevoia fundamentală a omului de apartenență care a fost „sabotată”.

„Primul criteriu este ca omul pe care (oamenii) îl aleg să semene într-o anumită măsură cu ei, cu eul lor actual. (…) De aceea, câteodată, și algoritmii pot să influențeze alegerile, pentru că ele află profilul individual al fiecăruia dintre noi, ne pun într-o categorie și apoi creează mesaje din partea unui candidat la președinție, să zicem, calibrat pe profilul nostru de personalitate, extras pe bază de algoritm. Și atunci nouă ni se pare că omul acela are valoare, pentru că seamănă cu noi, vorbește ca noi, se îmbracă la fel ca noi, utilizează cuvintele noastre”.

Mircea Miclea a explicat și ce s-a întâmplat în ultima vreme în societate: „A crescut valoarea pe care oamenii o atribuie siguranței, apartenenței și controlului. Și dacă vine un lider care spune «eu vă ofer siguranță, apartenență, control», oamenii se atașează de acel lider”.

„În contextul acesta trebuie să înțelegem voturile (n. red. din decembrie 2024, primul tur al alegerilor prezidențiale). Ai, așadar, niște atitudini negative ale populației pe care tu, ca lideri politici, ca partide, le-ai creat. Nu poți să spui că tu n-ai făcut nimic rău, doar au venit niște troli ruși și au modificat toate lucrurile. Asta nu înseamnă că nu s-ar fi putut să fie, poate au fost. Dar să nu cumva să avem iluzia că ei au generat situația.

Deci, responsabilitatea trebuie asumată, nu trebuie să găsim în afară mereu responsabili. Simplul fapt că partidele actuale și-au lipit pe frunte o etichetă și se numesc pro-europene nu rezolvă deloc problema. Nu mai pot prosti oameni doar pentru simplul fapt că îți lipești o altă etichetă. Te numești pro-european, dar ești cu aceleași personaje care gândesc la fel și care au aceleași proceduri, care acționează la fel. Doar îți lipești o altă etichetă și crezi că prostești oameni. Trebuie să fii naiv. Oamenii nu sunt așa de ușor de prostit”, a mai spus fondatorul școlii cognitive în psihologia românească.

Redăm principalele răspunsuri ale psihologului Mircea Miclea:

Mirela Vasadi, jurnalist: Studiile ne arată că funcția reprezentativă, funcția de președinte al țări,i a început să devină mai importantă, din ce în ce mai importantă în conștiința publică. Cea mai recentă cercetare sociologică spune ce își dorește, de fapt, poporul? Un conducător care să pună interesele țării mai presus de influențele externe, să reflecte valorile poporului și să conducă, desigur, cu integritate. Și tot din acest studiu aflăm că dispare această nevoie a validării din partea Vestului. Participanții la acest sondaj doresc ca președintele țării să apere interesele României în mod activ și repetat.

Mircea Miclea: Mi se pare firesc ceea ce își doresc acești oameni, cu mai mare luciditate, întâi, am scăpat de fetișul numit Occident. Oamenii au avut timp mergând, lucrând acolo, stând acolo, vizitând aceste țări, să-și dea seama de realitate. Au trecut anii și oamenii au început să vadă Occidentul ca o realitate. Adică cu lucrurile bune și cu lucruri rele. Nu-l mai fetișizează. Consideră în mod firesc că trebuie să aibă un reprezentant, un lider al lor, care să fie al lor, care să îndeplinească niște criterii ale lor. Vedeți, există una dintre nevoile fundamentale ale omului. Se numește apartenență. Oamenii au nevoie de aparțin la ceva. Da, multă vreme s-au legitimat oamenii prin apartenența la religie, religia s-a dus în jos. Nu a mai fost apartenența la religie, dar a fost o altă apartenență apartenența la o patrie, la o țară.

Gândiți-vă tot secolul XIX, secolul XX, până spre sfârșitul secolului XX, oamenii, în toată această perioadă au simțit apartența la o țară. S-au sacrificat pentru țara, ca indivizi, ca fiecare în parte, Ion, Vasile, identitatea lor este o parte din identitatea patriilor. Din păcate, în ultimele decenii, această apartenență, sentimentul de apartenență la ceva care e, repet, o nevoie fundamentală. Dacă simțim că nu mai aparținem la ceva, începem să avem anxietăți, începem să avem tristețe, depresie, disperare. E un lucru esențial, a fost sabotată complet această nevoie. Adică a fost sabotată de ideea că «nu mai trebuie state, trebuie să fie o lume globală. Statele trebuie să dispară, trebuie să fim toți împreună». S-a sabotat foarte tare apartenența la o patrie, s-a sabotat foarte tare apartenența la o religie, la ce mai aparțin acești oameni? Și atunci nevoia aceasta de a aparține la ceva a rămas nesatisfăcută. O nevoie majoră nesatisfăcută, dimpotrivă, boicotată. Și atunci oamenii caută pe cineva care să le dea sentimentul de apartenență. Poate să fie din nou la o națiune, poate să fie la o religie, poate să fie la altceva, la un proiect major, la care ei când se gândesc, să simtă că le bate inima altfel. Dar le trebuie apartenența. Nu poți să sabotezi sentimentul de apartenență și te aștepți boicotându-le o nevoie fundamentală ca oamenii aceștia să fie fericiți. Nu poți.

Mirela Vasadi, jurnalist: Care sunt criteriile din perspectivă psihologică pe baza cărora oamenii își aleg președintele?

Mircea Miclea: Primul lucru este ca omul pe care îl aleg să semene într-o anumită măsură cu ei, cu e-ul lor actual. Cine cred că sunt ei acum sau cu e-ul lor dezirabil, cine ar vrea să fie? Alegem, inclusiv ca prieteni, oamenii cu care ne identificăm mai mult sau mai puțin, care simțim că seamănă cu noi, sunt ca noi, au aceleași valori ca noi, au deprinderi ca noi, au o viziune sau nu neapărat cum suntem acum, cum am spus e-ul actual, ci cu e-ul dezirabil, cum am vrea să fim. Această congruență dintre personalitatea celui ales și a alegătorului e importantă.

Deci: primul criteriu este congruența, măsura în care semeni. De aceea vedeți, câteodată, și algoritmii pot să influențeze alegerile, pentru că ele află profilul individual al fiecăruia dintre noi, ne pun într-o categorie și apoi crează mesaje din partea unui candidat la președinție, să zicem, calibrat pe profilul nostru de personalitate, extras pe bază de algoritm. Și atunci nouă ni se pare că omul acela are valoare, pentru că seamănă cu noi, vorbește ca și noi, se îmbracă ca și noi, utilizează cuvintele noastre.

Doi: Trebuie să producă emoții, întotdeauna. Cineva care produce emoții este preferat față de cineva care e tern, care nu produce nicio emoție.. Deci nu contează ce emoție, în primul rând, sigur trebuie să producă emoții pozitive, emoții pozitive, care pot fi produse prin modul în care apare, prin chipul lui, prin înfățișare, dar și prin modul în care vorbește și prin modul în care gesticulează, etc, deci trebuie să trezească emoții pozitive. Acesta e un lucru extrem de important.

Și în al treilea rând trebuie să aibă niște caracteristici și atribute pe care noi le apreciem. Adică, dacă el e onest, dar noi nu apreciem onestitatea, nu-l vom alege. Dar dacă el e onest și noi apreciem onestitatea, noi îl vom alege.

Dacă noi apreciem inteligența sau competența profesională, îl vom alege. Dacă noi nu apreciem competența profesională, degeaba e competent, nu-l vom alege. Simplificând: așadar, cred că sunt cel puțin trei aspecte care intră în calcul atunci când se fac alegeri pe funcția de președinte sau altă funcție importantă: Unu – gradul de concurență a candidatului cu modul în care ești tu sau vrei tu să fii. Doi – caracteristicile pe care le are și pe care tu-l valorizezi crezi că sunt pozitive și trei – emoția pe care el ți-o inspiră.

Și având aceste caracteristici, el poate, are potențialitatea să tragă după el oameni. Să fie un lider. Pentru că un lider asta însemnă să atragă oameni asemeni lui și dă dea un vector, adică să le ofere oamenilor o direcție, să spună: «iată, încolo mergem, chiar dacă nu știți exact, chiar dacă aveți îndoieli. Dar încolo mergem și o să mă urmați». Și oamenii-l urmează, dar trebuie să aibă aceste caracteristici.

Mirela Vasadi, jurnalist: Domnule Miclea, suntem într-un stat confiscat de grupuri de interese, pentru că ați spus așa într-un articol: Partidele și președintele au greșit major în ultimii 10 ani, mai ales în în ultimii patru-5 ani, populația nu poate fi atât de ușor prostită. Oamenii nu mai pot fi păcăliți atât de ușor. În loc să accepte responsabilitatea, liderii politici caută vinovați extern. O abordare care maschează problemele reale. Credeți în continuare că nu putem fi păcăliți de aceste grupuri de interese.

Mircea Miclea: Din păcate, în ultimele două decenii,mai ales în ultimul deceniu, în timpul lui Iohannis, au fost 10 ani în care indolența pe care el a avut-o, lenea pe care a avut-o, a permis unor grupuri, de regulă din structurile de forță, din servicii de informații, se confiște statul. Statul acesta este confiscat. Se întâmplă în acest stat. În linii mari, cam ceea ce doresc ei să se întâmple s-a văzut și la modul în care s-au desfășurat alegerile. S-au văzut în N situații. Deci din punctul ăsta de vedere, aceste grupuri din spate există și au confiscat statul, s-au infiltrat în diverse părți ale statului. Aș mai spune că liderii politici, mai ales partidele care sunt acum, sunt responsabile de situația aceasta, nu poporul de rând. E o aberație să crezi că oamenii nu gândesc deloc și că toți sunt fără minte. Aceste partide politice neimplicându-se, ne rezolvând problemele, au creat starea de furie.

Votul din decembrie a fost un vot de penalizare. A fost expresia furiei oamenilor, o emoție, așadar, pe care aceste partide au generat-o. Și atunci furia s-a exprimat prin vot. De aceea au obținut cele mai mici scoruri posibile de după 1990. Este expresia furiei oamenilor față de ce au făcut mai ales față de ce n-au făcut ele. În contextul acesta trebuie să înțelegem voturile. Ai așadar niște atitudini negative ale populației pe care tu, ca lideri politici, ca partide, le-ai creat. Nu poți să spui că tu n-ai făcut nimic rău, doar au venit niște troli ruși și au modificat toate lucrurile. Asta nu înseamnă că nu s-ar fi putut să fie, poate au fost. Dar să nu cumva să avem iluzia că ei au generat situația. A fost o stare masivă de nemulțumire a populației, care după aceea, eventual a putut fi catalizată de niște influențe de genul acesta.

Deci, responsabilitatea trebuie asumată, nu trebuie să găsim în afară mereu responsabili. Simplu fapt că partidele actuale și-au lipit pe frunte o etichetă și se numesc pro-europene nu rezolvă deloc problema. Nu mai pot prosti oameni doar pentru simplu fapt că îți lipești o altă etichetă. Te numești pro-european, dar ești cu aceleași personaje care gândesc la fel și care au aceleași proceduri, care acționează la fel. Doar îți lipești o altă etichetă și crezi că prostești oameni. Trebuie să fii naiv. Oamenii nu sunt așa de ușor de prostit.

Vrem să schimbăm atitudine, a oamenilor, atunci să le schimbăm condițiile de viață și nu să spunem că noi am făcut totul cum trebuia, dar au venit niște algoritmi, niște personaje, s-au stricat toate lucrurile, dar noi nu avem nicio vină.

(…)

Gradul de impredictibilitate a crescut enorm. Adică de incertitudine, și în creierul nostru este o zonă, cortexul cingular anterior, care, când crește incertitudinea declanșează reacția de alarmă. Ca un fel de alarmă de mașină declanșează reacția de alarmă, adică crește anxietatea din cauza incertitudinii. De aceea poți reduce din incertitudine având un proiect personal. Adică nu contează ce se întâmplă în jurul tău și cum vor evolua lucrurile, tu știi ce să faci.

Deci incertitudinea a crescut din cauză că impredictibilitatea este din ce în ce mai mare. Dar mai există și un al doilea factor: incontrolabilitatea. Nu mai controlăm lucrurile, adică tot mai puțin le controlăm. Avem sentimentul că depinde de noi ceea ce se întâmplă cu noi și ca indivizi și ca țară. Ni s-au impus tot felul de lucru în timpul pandemiei. Să facem cutare, să nu facem cutare lucru etc. Noi am decis? Nu. Ni s-au impus aceste lucruri. Vin algoritmi și ne impun sau, mă rog, ne selectează informațiile. Citește această știre, nu citi această știre. Alegi tu știrile sau ceea ce-ți apare pe display? Nu. Algoritmii aleg în locul tău. Deci e sentimentul că nu există o relație între ce faci tu și ți ce se întâmplă ție. Asta înseamnă control, ca să nu mai vorbesc la noi în țară adesea, guvernul prezintă măsurile pe care le ia ca fiind măsuri dictate de Comisia Europeană. Vin și spun: trebuie să aplicăm cutare chestie care a stabilit-o Comisia Europeană. Ai sentimentul, așadar, din toate punctele de vedere, că tu nu mai controlezi realitatea, că ceea ce se întâmplă cu tine nu se leagă de tine.

Deci sentimentul de incontrolabilitate crește sentimentul de anxietate, sentimentul de tristețe, de neajutorare, de depresie.

Mirela Vasadi, jurnalist: Și pe acest fond oamenii tind să aleagă lideri ultranaționaliști?

Mircea Miclea: Pe acest fond, atunci când crește incertitudiena și anxietatea crește utilitatea subiectivă, adică valoarea pe care oamenii o acordă siguranței. Când se deteriorează controlul crește incontrabilitatea, crește valoarea subiectivă a controlului. Atunci când se deteriorează sentimentul de apartenență, crește valoarea subiectivă adică ce, cât de relevant este pentru noi, sentimentul de apartenență. Prin urmare, ce s-a întâmplat în ultima vreme: a crescut valoarea pe care oamenii o atribuie siguranței, apartenenței și controlului. Și dacă vine un lider care spune: «eu vă ofer siguranță, apartenență, control», oamenii se atașează de acel lider. Asta trebuie înțeles: în capul lor utilitatea, valoarea importanță a acestor lucruri, de siguranță, de apartenență, de control e esențial și aceste lucruri în mare măsură au fost generate de politicile din ultimii ani. Mereu s-au dat tot timpul știri catastrofale. Tot timpul s-a pus totul într-o cheie de pericol: a crescut anxietatea socială.

E o carte a lui Johnatan Haidt – O generație în pericol, care a apărut anul trecut și care arată că e praf și pulbere anxietatea – a ajuns la cote incredibile, dar asta se datorează în mare măsură datorită cultivării pericolelor excesive. O ploaie de vară zdravănă e prezentată cu cod roșu de ploaie. Deci trebuie să te sperii, dar e o ploaie de vară.

Mirela Vasadi, jurnalist: Pe acest fond de pericol, dacă vine un lider care, spune el, are soluția pentru a te scoate din incertitudine…

Mircea Miclea: Îți aduce sentimentul de apartenență sigur, da și sentimentul de control. Suveraniștii asta fac. Dar nu numai la noi. Să ne lămurim. Deci au apărut astfel de tendințe în Franța cu Le Penn, în Italia cu Meloni, în Olanda extrema dreaptă care conduce guvernul. Dar sunt niște nevoi pe care le au oamenii, nu numai la noi în țară. Nevoia de control: să simt că eu îmi controlez granițele, eu îmi controlez cine vine la mine în țară, ce nu vine. Apropo de problema migrației, eu îmi fac politica economică. Aici, în țară, se petrece politica economică, am nevoie de certitudini, de reducerea incertitudinii, am nevoie de sentiment de apartenență. Și ei vin și spun «facem America Great again»,«facem Franța din nou, Franța adevărată a francezilor», «facem Germania germanilor». Să ne lămurim. Brexitul s-a produs în primul rând datorită unui factor: controlul. Asta a fost ideea lor principală.

(…)

Mirela Vasadi, jurnalist: România nu este educată, se vede foarte clar, dar nu este nicio țară eșuată, pentru că totuși acest stat funcționează. Cum ați descrie dumneavoastră România în aceste momente?

Mircea Miclea: Ca stat, România este un stat confiscat de structurile de putere și de a coaliției acestor structuri. Ca populația este o populație care trudește și care are un potențial uriaș de speranță. Încă speră. Dar trebuie să avem pe cineva care să satisfacă aceste speranțe. Ce cred este din punct de vedere individual este acest lucru, că trebuie să fim mult mai atenți la viața noastră personală, să încercăm să fim prezenți în viața noastră personală și să ne creăm proprii noștri vectori personali, locali și nu să așteptăm mereu să se rezolve problemele globale sau naționale, ca după aceea să o ducem noi mai bine. Să îndrăznim întâi să începem să îndrăznim, să ne dezvoltăm propriile proiecte personale. Apoi, dacă fiecare dintre noi va crea o micro-lume de calm și de normalitate, aceste microlumi pot să facă o țară normală”.