Cum a fost fraudat Bacalaureatul în 2022 la un liceu din Mehedinți. Membrii comisiei au oprit temporar camerele video, pentru a da candidaților cu care aveau înțelegeri rezolvările subiectelor / O persoană a fost reținută pentru 24 de ore, potrivit DIICOT

2.001 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și procurorii D.I.I.C.O.T. Mehedinți au efectuat, pe 26 iulie, 9 percheziții, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul fraudării examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, potrivit unui comunicat DIICOT.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 10 telefoane mobile, un laptop, 9.000 de euro, 2.600 de lei, precum și mai multe bunuri folosite la activitatea infracțională.

În acest caz au fost audiați 8 suspecți, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea unui inculpat pentru 24 de ore și luarea măsurii controlului judiciar față de cinci inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile.

Acuzațiile aduse: 

-„săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, perturbarea -funcționării sistemelor informatice, 

– divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, 

-luare de mită, 

-dare de mită, 

-trafic de influență, 

-cumpărare de influență, 

-folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și omisiunea sesizării.”

Din cercetări a reieșit că, la nivelul unei instituții, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat în scopul fraudării examenului de bacalaureat, sesiunea august –septembrie 2022, conform DIICOT. 

Cum au acționat persoanele suspectate

În acest sens, s-ar fi acționat asupra sistemului de supraveghere video amplasat pe holurile centrului de examen, în toate cele trei zile ale probelor, prin oprirea acestora, cu caracter temporar, la diferite intervale de timp, moment în care membrii comisiei, împreună cu liderul grupului infracțional, ar fi furnizat candidaților cu care aveau înțelegeri, rezolvările subiectelor de examen.

Au supravegheat modalitatea în care aceștia au redactat lucrările astfel încât să nu fie surprinși având asupra lor soluțiile, au intervenit asupra sistemului de supraveghere video și/sau au înlesnit aceste operațiuni.

La sediul  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au fost conduși pentru audieri 8 suspecți.

Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea unui inculpat pentru 24 de ore și luarea măsurii controlului judiciar față de cinci inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului reținut.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, conform DIICOT.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbaterea Edupedu.ro – World Vision România

Care este viitorul educației digitale? Daniel David, rector UBB și președintele Consiliului Rectorilor, și Mircea Miclea, fost ministru al Educației, discută marți, LIVE de la 15:50, despre digitalizare și formarea în universitate a viitorilor profesori

Educația digitală: cum trebuie să arate planul digitalizării învățământului? Ce competențe vom dezvolta, la ce nivel de studii și cum vom face formarea profesorilor? De ce educația digitală nu înseamnă…
Vezi articolul

Ultimul atac cibernetic cu ransomware în Spania foloseşte inteligenţa artificială/ Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat

Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a lucrat timp de 36 de ore pentru recuperarea datelor furate de la companiile infectate de cele mai recente programe malware.…
Vezi articolul

VIDEO și TEXT INTEGRAL Ligia Deca: Mă aștept ca sprijinul Coaliției pentru legile educației să fie evident și în dezbaterea parlamentară. Dacă legile sunt adoptate până la finalul acestui an școlar, ele intră în vigoare începând din toamnă / Despre modificarea admiterii la liceu: În parlament se pot aduce îmbunătățiri

Ministra Educației, Ligia Deca, a susținut la Guvern o serie de declarații cu privire la traseul proiectelor de legi ale educației, la finalul ședinței Executivului. Aceasta a precizat că așteaptă…
Vezi articolul