Cum se deschid școlile în America: New York e pregătit să reia cursurile la clasă, dar părinții și profesorii se opun. Primele cazuri de Covid în școli din primele state care au reluat predarea

6.269 de vizualizări
Randuri de elevi in fata unei scoli din Mississippi / Sursa: Captura Youtube-NBC News
În SUA, unde redeschiderea școlilor este un proces profund politizat înaintea alegerilor prezidențiale, primele state au permis deja reluarea activităților la clasă, iar altele se pregătesc să o facă în august-septembrie. În același timp, unele state au decis să înceapă noul an școlar cu predare la distanță. În Mississippi, stat confruntat cu probleme epidemice serioase, primele cazuri de infectare în școli au fost înregistrate la scurtă vreme după redeschidere. Iar în sistemul descentralizat american, New York-ul descentralizează la rândul său, la nivel local, decizia privind începerea școlii.

Potrivit AFP, în Mississippi, statul cu cea mai mare rată de cazuri pozitive (22% din totalul testelor efectuate), școlile s-au redeschis și, deja, într-un singur district al sistemului de învățământ local au fost confirmate opt cazuri în câteva școli. Drept urmare, 100 de persoane care au intrat în contact cu cei testați pozitiv au fost trimise în carantină. Redeschiderea unora dintre școli a fost amânată până după mijlocul lunii august, cu opțiunea de a trece la școala hibrid sau online.

Sursa citată arată că, în SUA, școlile urmează criteriile stabilite de experți medicali, potrivit cărora, dacă numărul de teste pozitive într-un anume loc depășește 5%, virusul se răspândește masiv.

AFP îl citează pe Thomas Tsai, profesor la Harvard, potrivit căruia ceea ce se întâmplă în Mississippi este o lecție despre cum poate să arate redeschiderea școlilor, dacă nu este ținută sub control transmisia virusului.

Harvard a realizat o clasificare prin care fiecare comitat american primește o „culoare” ce indică dacă redeschiderea este sigură sau nu – model similar cu sistemul verde-galben-roșu anunțat miercuri de președintele român Klaus Iohannis. Statul Mississippi, cu 37 de cazuri noi la 100.000 de locuitori, în medie pe zi, este în scenariul „roșu”.

New York-ul, pregătit pentru redeschidere. Doar teoretic

Pe de altă parte, la capătul celălalt al spectrului este New York, stat al cărui guvernator, Andrew Cuomo, a anunțat vineri că școlile se vor redeschide, având în vedere situația epidemică bună. Autoritățile favorizează un model hibrid. NBC News îl citează pe Cuomo:

  • „Suntem în cea mai bună situație din toată țara, în acest moment. Dacă poate să redeschidă cineva școlile, noi putem să facem, iar acest lucru este valabil pentru fiecare regiune a statului”.

Dar, arată sursa citată, redeschiderea întâmpină rezistență din partea multor profesori și părinți, mai ales în New York City, oraș ce găzduiește cel mai mare sistem public de școli din SUA, cu 1,1 milioane de elevi. Ca atare, Cuomo a delegat decizia finală către autoritățile locale din diverse părți ale statului și către directorii din sistemul de învățământ. Guvernatorul susține redeschiderea acolo unde rata testelor pozitive este de sub 5%, dar, comparativ, primarul New York City, Bill de Blasio, spune că nu va redeschide decât dacă rata este sub pragul de 3%.

Ce se întâmplă în alte state:
  • În unele orașe sau districte, inclusiv în orașe mari precum Chicago, Los Angeles, Miami sau Houston, școala va începe la distanță, cu predare online
  • Georgia, Indiana, Tennessee – state care, asemenea Mississippi, sunt dominate de republicani, deci care susțin linia președintelui Trump de redeschidere a școlilor aproape cu orice preț, au redeschis școlile.
  • În Georgia, a izbucnit chiar un scandal din cauza unor imagini postate pe Twitter, arătând culoarele aglomerate ale unui liceu, imagini ce sugerează lipsa de pregătiri și precauții legate de redeschidere.


1 comment
  1. Conform formulei utilizate de cei din SUA (la care articolul face referire), dacă școlile s-ar deschide azi, într-o școală cu 1000 elevi din București, ar veni în medie 7 (între 3 și 10) elevi infectați în prima săptămână.

    Vezi prezentarea datelor pe județ aici: https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fimremisi%2Fposts%2F3608680205830404

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiul Nobel pentru Pace 2023, acordat activistei Narges Mohammadi, pentru lupta împotriva opresiunii femeilor din Iran. A fost condamnată la 31 de ani de închisoare și 154 de lovituri de bici, de către regimul din Iran și este încă în închisoare

Comitetul Norvegian pentru Nobel a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace 2023 activistei Narges Mohammadi pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru promovarea drepturilor omului și…
Vezi articolul

Ministerul Educației a anunțat 4 măsuri pentru sprijinirea elevilor olimpici, iar Daniel David spune că motivația trebuie să vină „din plăcerea de a învăța, nu pentru recompense” / Gala olimpicilor internaționali va fi pe 3 decembrie

Acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut rezultate deosebite, inclusiv la nivel național, profesorilor care i-au pregătit și școlilor la Gala de premiere a olimpicilor internaționali care va avea…
Vezi articolul

VIDEO Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar / În locul orelor de educație fizică și sport, peste rata de 2 la mie, când va veni frigul, elevii vor face alte tipuri de activități, poate educație pentru sănătate

Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, la Radio România Actualități. Oficialul a mai spus că, peste rata de infectare…
Vezi articolul

Înscrieri deschise la dezbaterea pe ROFUIP 2024 și Statutul Elevului, organizată de Ministerul Educației miercuri, 3 iulie, ora 11:00. Întâlnirea are loc online, fiecare participant poate vorbi cel mult 6 minute

Ministerul Educației anunță că organizează în data de 3 iulie 2024, ora 11:00, în sistem de videoconferință, o ședință în care va avea loc dezbaterea publică a două proiecte de ordin de ministru. Este vorba despre Regulamentul-cadru…
Vezi articolul