Roverul Perseverance al Agenției Spațiale Americane, de 1.000 de zile pe planeta Marte. Misiunea continuă cu investigarea scoarței marțiene, anunță NASA

88 de vizualizări
Foto: NASA via Agerpres
Roverul Perseverance, lansat de NASA pe 30 iulie 2020, a ajuns la 1.000 de zile marţiene de când funcţionează în cadrul misiunii sale pe „Planeta Roşie”, a anunţat recent agenţia spaţială americană, citată de Xinhua, potrivit Agerpres.

O zi marţiană, cunoscută şi sub numele de „sol”, are o durată de 24 de ore şi 37 de minute, fiind cu aproximativ 40 de minute mai lungă decât o zi pe Terra.

Roverul Perseverance şi robotul său partener zburător, mini-elicopterul Ingenuity, au asolizat în interiorul craterului Jezero de pe planeta Marte în data de 18 februarie 2021. De atunci, roverul american, ce are mărimea unui automobil, se află în căutarea unor posibile urme de viaţă din trecutul îndepărtat al planetei Marte, investigând scoarţa marţiană din craterul Jezero.

Vezi și:

Recent, Perseverance a finalizat explorarea deltei unui fost râu marţian care deţine dovezi ale existenţei unui lac ce a umplut craterul Jezero în urmă cu miliarde de ani, potrivit NASA.
Roverul american, care are şase roţi, a colectat până în prezent un total de 23 de mostre, care dezvăluie istoria geologică a acestei regiuni a planetei Marte, conform Agerpres.

„Am ales craterul Jezero ca loc de asolizare pentru că imaginile orbitale au arătat o deltă – o dovadă clară că un lac mare a umplut în trecut craterul. Un lac este un mediu potenţial locuibil, iar rocile deltaice sunt un mediu excelent pentru a capta urmele unor forme străvechi de viaţă sub formă de fosile în istoricul geologic”, a declarat Ken Farley, cercetător în cadrul proiectului Perseverance, dezvoltat de California Institute of Technology din Pasadena.

Un obiectiv cheie al misiunii Perseverance pe Marte este astrobiologia, inclusiv căutarea unor semne de viaţă microbiană străveche. Roverul american va caracteriza geologia şi clima din trecut a „Planetei Roşii”, va deschide calea pentru explorarea umană pe Marte şi va îndeplini totodată prima misiune de colectare şi depozitare a rocilor şi a regolitului marţian, a anunţat NASA. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de liceu vor învăța să folosească matematica în contexte din viața reală, potrivit profilului absolventului pus în dezbatere publică / Competențele propuse ar urma să se aplice elevilor care intră în clasa a IX-a în 2025

Matematica va fi adaptată contextelor din viața reală, iar elevii de liceu vor deprinde competențe care să îi ajute să utilizeze și „să se raporteze critic la moduri de gândire…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2021: Oxford, pe primul loc în lume. Două universități românești sunt pe locurile 601-800 și 801+, iar 11 ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, Universitatea Stanford și California Institute of Technology conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education 2021, dat publicității astăzi. De altfel, universitățile americane domină primele 10…
Vezi articolul

Monica Anisie: After school-urile nu sunt în subordinea Ministerului Educației, nu putem să le suspendăm activitatea. Profesorii vor fi solicitați de Minister, dacă luăm măsura realizării de cursuri online / Analizăm amânarea simulărilor de Evaluare Națională și Bacalaureat

After school-urile nu sunt în subordinea Ministerului Educației, „nu putem noi să luăm măsura de a suspenda și activitatea din cadrul after school-urilor”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la…
Vezi articolul

Anchetă la centrul de examinare din Gorj de unde s-au scurs subiectele la proba de limba română de Bacalaureat 2024: Cel mai probabil e vorba despre un elev, cu siguranță va fi identificat în baza camerelor de supraveghere – purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj

S-a declanșat o anchetă la centrul de examinare din Gorj nr. 2783, de unde s-au scurs subiectele la proba de limba română de Bacalaureat 2024, spune purtătorul de cuvânt al…
Vezi articolul