Profesoara Iuliana Șerban: Acolo unde părinții eșuează, ar trebui să intervină școala, dar ne așteptăm să vină superoameni care să trăiască doar din vocație. Ei bine, nu prea există superoameni / Op Ed

4.484 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Sistemul de educație este atât de complex încât este aproape imposibil de făcut o analiză cuprinzătoare a interdependențelor din interiorul lui și a lanțului cauzal generator de disfuncționalități. Voi încerca însă să mă opresc puțin asupra legăturilor dintre factorii esențiali de influență din viața celor pe care dorim să îi educăm: familia, școala, societatea, cu sistemul ei de valori și statul. 

Din tot acest angrenaj de factori, niciunul nu este determinant într-o atât de mare măsură ca familia. În umbra problemelor comportamentale ale oricărui copil stă o familie disfuncțională. Când decide să aibă un copil, orice părinte trebuie să înțeleagă că din acel moment copilul trebuie să devină prioritatea numărul 1 în viața lui, înainte de carieră, anturaj, confortul propriei persoane și orice altceva. 

Părinții reprezintă zona de siguranță pentru copii. Tot ce nu funcționează bine în această zonă irumpe în afară prin revolte incontrolabile, orientate haotic și prin comportamente (auto)distructive. Pentru a se dezvolta frumos, un copil are nevoie de grijă, atenție, iubire, de modele de comportament și o structură de valori după care să-și orienteze viața. Are nevoie să îl cunoști, să stai de vorbă cu el. Zilnic, nu doar când îți permite job-ul. La un moment dat, într-o discuție, o mamă responsabilă mi-a zis așa: ”în fiecare zi eu găsesc timp să stau cel puțin o oră de vorbă cu copilul meu, să aflu ce i s-a întâmplat, ce gândește, ce a simțit, să mă asigur că trece cu bine peste zi și că reușim împreună să dezamorsăm tot ce ar putea să asimileze din afară și i-ar putea face rău”.  

Din păcate, azi, (prea) mulți părinți sunt preocupați mai ales să compenseze cu lucruri materiale lipsa lor dintr-o prea mare parte din viața copiilor lor și să nu fie ”deranjați” de ei. Astfel că îi lasă cu orele în fața ecranelor, telefoanelor, jocurilor, bucuroși că nu îi solicită și își pot vedea astfel de treburi, pasând școlilor responsabilitatea educării copiilor și, involuntar, anturajului și rețelelor sociale. 

Este îngrijorător trendul, printre copii, de a considera că valoarea cuiva ar sta în hainele pe care le poartă sau în prețul lucrurilor primite de la părinți. Faptul că unii părinți nu își permit, nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să se simtă în niciun fel inferiori, din cauza reacției celorlalți. Din păcate întâlnesc zilnic copii cu carențe în zona de educație de bază, care ar trebui să se formeze acasă. Nu mă refer doar la raportarea față de lucrurile materiale, ci în general la raportarea față de ceilalți și normele de conviețuire civilizată. Ce nu înțeleg părinții din această categorie este că, atunci când nu îi oferi tu repere, copilul le va lua de unde îi va fi mai facil. Și, atunci când ți-l ”educă” Tiktok-ul, s-ar putea să ai surprize. Mari. 

Mai există o categorie de părinți care se ghidează după tot felul de teorii de parenting, aparent moderne, care însă nu au în spate niciun fel de studii reale, ci doar părerea unor așa-ziși (de multe ori autointitulați) ”experți”, interesați de profit comercial. Conform acestora, copiilor nu trebuie să le spui niciodată ”nu”, nici să le impui limite, ar trebui să-i lași să facă doar ce le place, totul trebuie să fie ca o joacă plină de satisfacții. Aplicarea acestor teorii a generat copii fără niciun fel de autocenzură, într-o căutare permanentă de stimuli și distracție, cu un individualism exacerbat, incapabili să funcționeze în grup și fără rezistență la frustrare. Care vor totul, acum, rapid. Copii care nu se vor putea adapta la viața reală care funcționează după cu totul alte reguli, căreia nu îi pasă de ce anume îți place sau nu ție sau dacă ceva te stresează sau nu, care nu te menajează, nu e o distracție continuă, cere efort pentru a obține lucruri care contează și îți aruncă în față o grămadă de refuzuri pe care va trebui să fii capabil să le gestionezi. Din păcate, lipsa de rezistență la frustrare și incapacitatea de a amâna recompensa conduce de regulă la depresie. 

Acolo unde părinții eșuează, ar trebui să intervină școala. Care are un dublu rol: de educație și de formare, în sensul de furnizare a cunoștințelor și competențelor necesare pentru integrarea corectă și armonioasă în societate. Școala românească se confruntă însă cu atât de multe probleme încât nu-mi ajung nici timpul nici spațiul să le enumăr pe toate, așa că mă voi opri doar asupra celor mai relevante, analizându-le în raport cu statul, cel care face politicile educaționale. Cea mai semnificativă este calitatea resursei umane atrase în sistem. 

Un sistem performant de educație are nevoie de oameni bine pregătiți profesional și cu o calitate morală corespunzătoare rolului. Pentru a-i atrage e nevoie să fie motivați corespunzător, atât financiar cât și din punct de vedere al condițiilor de muncă și al statutului social. Altfel, de ce ar dori niște tineri valoroși și bine pregătiți să intre în sistem, pe un salariu de 2500 lei (acum ușor mărit după grevă), fiind nevoiți să suporte zilnic efectele ”teoriilor parentingului modern” asupra unor copii din ce în ce mai răsfățați și fără repere, plus hachițele unor părinți care au senzația că ei le știu pe toate mai bine? 

În mediul privat, toată lumea știe că nu poți cere performanță dacă nu oferi condiții. Doar în școlile publice ne așteptăm sa vină superoameni care să trăiască doar din vocație, cu o superrăbdare și superîngăduință față de orice condiții sau reacții ale celorlalți. Ei bine, nu prea există superoameni, și nici ei nici ceilalți nu mai doresc să lucreze ca profesori. Motiv pentru care, în timp, resursa umană s-a ”deprofesionalizat”, în sensul în care s-a permis (din lipsă de alternative) intrarea în sistem a (prea) multor oameni care nu au ce căuta acolo, pentru că nu au nici pregătirea și nici calitățile necesare. Și de aici pornește un cerc vicios, pentru că școala este aceea care trebuie să formeze viitorii profesioniști, în toate domeniile, inclusiv pe cei din educație.

Societatea se plânge de procentul de analfabeți funcțional, universitarii se plâng de lipsa de pregătire a studenților, profesorii de liceu de cea a elevilor veniți din gimnaziu și tot așa, însă aceștia sunt promovați majoritar de la o etapă de școlarizare la alta din rațiuni de asigurare a finanțării instituțiilor de învățământ. 

Una dintre cele mai mari greșeli legislative a fost finanțarea pe cap de elev. Un criteriu mai potrivit ar fi fost numărul de formațiuni de studiu. Pentru că modul de finanțare a dus la supraaglomerarea claselor. Nu poți face educație de calitate în clase cu 30 de elevi (sau peste). La profilul general al elevului de acum, ar fi necesare clase de 10-15 elevi, care să îți permită să îi cunoști, să le urmărești progresul, să poți interveni cu metode individualizate acolo unde este cazul. 

O altă problemă este supraglomerarea profesorilor cu sarcini care ies din sfera calificării și a specializării lor profesionale. Profesorul trebuie să fie lăsat să fie exclusiv profesor, nu să facă în paralel și muncă de secretar, de paznic, de polițist, psihiatru, jurist sau asistent medical. Pentru nevoile conexe, ar trebui să li se asigure școlilor condițiile pentru a angaja personal suplimentar calificat în a îndeplini sarcinile respective.

Apoi, școala are nevoie să i se ofere, printr-o legislație corespunzătoare, instrumente de autoritate și intervenție. Trebuie să înțelegem cu toții că regulamentele nu sunt opționale, iar drepturile și libertățile noastre se pot întinde doar până acolo unde încep să afecteze drepturile și libertățile celorlalți. Este inacceptabil ca un elev cu probleme de comportament să afecteze dreptul la educație al tuturor celorlalți colegi ai săi, iar tu ca profesor să nu ai la dispoziție niciun instrument legal de control al situației, altul decât apelul la ”buna înțelegere” a cuiva care nu poate sau nu vrea să înțeleagă, din diverse motive. La fel cum este inacceptabil ca părinții să vină să își ”facă dreptate” singuri. 

Există mijloace civilizate de sesizare a eventualelor abuzuri și este foarte bine că s-a limitat accesul persoanelor în școală, acesta putându-se face doar în anumite condiții și după o procedură clară.

Din păcate, statul este într-o criză profundă de autoritate, una generalizată, nu doar pe zona de educație. Criză pentru ameliorarea căreia ar fi necesar ca factorii de decizie să-și asume ceea ce este corect, nu ceea ce le este favorabil din punct de vedere electoral. Dacă politicile educaționale vor continua să aibă la bază dorința de a le face pe plac votanților sau celor care urlă mai tare, ne vom afunda și mai rău în haosul deja existent. Întrucât, în definitiv, cauza ultimă este una mai amplă: toți factorii de mai sus – părinți, școală, decidenți politici – sunt oglinda/reflexia societății din care provin. Iar societatea românească este, de ceva vreme, în cădere liberă.

Modelul de succes azi se măsoară în bani. Făcuți repede, ușor, de regulă fără nicio legătură cu școala. Nu pare să prea mai conteze cine ești, ci ce ai. Nu mai există un nucleu de solidaritate. Nu există un ideal, un sens sau o direcție. Suntem ca o adunătură de imaturi care se dau mari că au mai multe obiecte, sau mai mari, sau mai scumpe, având ca unică preocupare imaginea în fața celorlalți (chiar dacă suntem din ce în ce mai străini de ei), pe baza unor false valori, care nu au nicio legătură cu nimic din ceea ce este esențial uman. Dacă asta vrem, putem stinge lumina. 

Despre autor:

Iuliana Șerban este profesor informatică Gr I, Coordonator de proiecte și programe educative la Colegiul Național Cantemir-Vodă, sector 2, București.

Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


11 comments
  1. Foarte mulți părinți considera ca scoala este locul în care vii ca să pleci de acasă, locul in care vii sa să stai la șuetă, sa îți expui unghiile, genele și eventual adidașii marca XX. Foarte mulți părinți cad în păcatul de a asculta teorii asa zis moderniste , în care copilului ii este permis totul ,pentru ca asa se va dezvolta uniform și echilibrat.Total greșit. Abandonând cu totul educația primordiala a celor șapte ani de acasă, foarte mulți dintre părinți constata ca copiii lor sunt incapabili sa se adapteze la condițiile de mediu. Violenta, aroganta sociala, expunerea mediatica pe rețelele de socializare gen Facebook, lipsa moralității, a empatiei , dezorganizarea în activitatea proprie , iată câteva dintre neajunsurile unei astfel educații. Scoala are rolul ei ,dar nu poate face prea multe acolo unde fondul genetic și mediul de viata dau greș. Profesorii cu adevărat profesori”atat căti mai sunt pe lumea aceasta” știu și pot gestiona în general tot ceea ce tine de educație și instrucție, dar nu pot tine loc de paznic, bona, polițist, mami și tați. Copiii trebuie redirecționați spre canalele normalitatii: cinste, munca serioasa (la scoala și acasa) joaca și sport în aer liber, prietenii sincere, cultivarea pasiunilor, petrecerea timpului în lumea copilăriei adevărate și nu în cea virtuala a gadgeturi-lor. Probabil ca acest lucru necesita un oarecare efort, dar rezultatele vor fi pe masura.

  2. Părinții eșuați au fost și ei la școală și sunt și ei educați.Oricum,in Romania singurii vinovați sunt:
    -din învățământ părinții și copiii lor;
    – din sanatate pacienții și familiile lor;
    -din poliție cetățenii și familiile lor;
    -din transporturi cetățenii că vor să călătorească;
    – din administrațiile locale cetățenii.

  3. de acord cu Ana2…deja e prea mult ce se întâmplă…ai adus pe lume un copil,asta implica responsabilitate pentru tine că părinte …nu l arunca în școală și nu te aștepta că școala sa l educe și tu să nu misti un deget….ba mai mult,sa și demolezi tot ce construiește școala….

  4. Când profesorii eșuează la școală în masă,cine intervine?Părinții nu sunt nici ei supraoameni,când voi profesorii nu faceți nimic la ore,că parintii nu sunt suprabogati ca
    să vă plătească meditatii fara număr.

    1. Copilul tău, responsabilitatea ta.

      La școală vine să învețe, nu să primească educația celor șapte ani de-acasă.

      Îmi pare foarte rău, dar cine-a fost în patul respectiv are toată răspunderea pentru copilul rezultat. Nu ține loc școala de mamă și tată.

    2. Ați citit tot articolul (pentru că nu pare), sau doar titlul?
      În altă ordine de idei, de unde știți dvs ce facem ”noi, profesorii” la ore? Toți, luați așa, la grămadă? Sunteți în clasă cu copilul? Dacă profesorii copilului dvs nu își fac treaba cum trebuie (deși mi-e greu să cred că e un fenomen ”în masă”), nu poate decât să îmi pară rău. Însă pe de altă parte, sunteți absolut sigură că aprecierea dvs este una corectă? Că aveți suficiente informații (corecte) și competențe pentru a aprecia activitatea acelor profesori? Ați discutat și cu ei? Dați-mi voie să mă îndoiesc.

    1. daca profesorii eșuează,draga Ina,mutați va copilul la alta școală.
      mi e greu insa sa cred că ați nimerit o școală plina de eșuați.

  5. Să fim serioși – nici măcar nu mai e vorba de educație și instruire. E vorba de a fi dădace/paznici, câteva ore pe zi, cât să mai respire părinții puțin, în multe cazuri. Elevii și familiile lor refuză să fie în vreun fel implicați în procesul de învățământ, bineînțeles, cu excepțiile de rigoare.

    Eu unul nu vreau să cresc copiii nimănui. Un profesor nu e un părinte. Și-mi pasă foarte puțin spre deloc care sunt idealurile mămicilor educate în grupurile de FB despre cum ar trebui să arate învățământul (public.) Și ale tăticilor, evident.

    Cine are copii, să și-i crească. Dacă-i vrea și instruiți, să-i trimită la școală pregătiți să învețe. M-am săturat de mici psihopați în devenire, total asociali, trimiși la școală ca să aibă de unde se întoarce acasă, născuți și crescuți lângă telefon și dependenți de un ecran.

    Iar cei care trăiți de dragul vocației, mult succes, dragilor. Vă aplaud de pe acum.

  6. Pedagogia sociala este al treilea domeniu al educatie, pe langa scoala si familie. Pedagogia sociala intervine acolo unde familia si scoala esueaza.

    Coruptia academica din Romania a ingropat pedagogia sociala si la noi nu exista.

    Nu este treaba scolii sa intervina acolo unde familia a esuat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Luăm în calcul schimbări legislative pentru percheziționarea elevilor, dacă există o suspiciune de obiect interzis / De cinci luni la Ministerul Educației se caută o soluție pentru această situație fără ca lucrurile să avanseze

„Am discutat cu colegii din Guvern și Ministerul Justiției și cu Ministerul Afacerilor Interne să vedem dacă este nevoie de modificări legislative în așa fel încât atunci când avem, de…
Vezi articolul

Lipsa educației – comparată cu fumatul intens, consumul de alcool în cantități mari sau cu riscul de ischemie cardiacă pentru cei care nu mănâncă deloc legume / Riscurile de deces, indiferent de cauze, scad cu fiecare an de școlarizare – studiu internațional

Riscul de deces, din orice fel de cauză, pentru o persoană lipsită de educație, comparativ cu una care a parcurs 18 ani de studii, este similar cu riscul de deces…
Vezi articolul