Cursuri suspendate din cauza coronavirusului, la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad

3.212 vizualizări
Universitatea de Vest Vasile Goldis Arad – Foto: Youtube/ UVVG Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și-a suspendat pentru două săptămâni cursurile, ca măsură preventivă în urma înmulțirii cazurilor de coronavirus în Italia. Purtătorul de cuvânt al Universității din Arad a declarat pentru Edupedu.ro că studenții vor reîncepe cursurile pe 9 martie. Reprezentanții Ministerului Educației au precizat pentru Edupedu.ro că în afară de Universitatea Vasile Goldiș nu există altă universitate în situația de a suspenda cursurile.

Universitatea Vasile Goldiș din Arad a decis duminică să-și închidă porțile, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad convocat seara de către prefectul Gheorghe Stoian.

Printre măsurile preventive hotărâte în cadrul ședinței de duminică, având în vedere cazurile de îmbolnăviri cu COVID 19 din Italia, s-a numărat şi suspendarea pentru 14 zile a cursurilor de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG), care a transmis anunțul și către Ministerul Educaţiei, scrie Agerpres.

Contactată de Edupedu.ro, purtătoarea de cuvânt a Universității din Arad, Erika Blidar, a declarat că suspendarea cursurilor se aplică deja începând de astăzi, urmând ca studenții să revină la Universitate pe 9 martie.

Potrivit unui comunicat transmis de către Instituţia Prefectului, măsurile preventive au fost hotărâte „ţinând cont de specificul Aradului ca judeţ de frontieră, de numărul însemnat de cetăţeni italieni care desfăşoară diferite activităţi în judeţul Arad şi luând în considerare câteva aspecte apărute în mass-media în cursul zilei de duminică”.

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, „directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Arad a informat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că, până în prezent, nu au fost înregistrate cazuri care să necesite izolare într-un centru de carantină”.

CJSU a stabilit ca cetăţenii care se prezintă în toate punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Arad din zonele afectate vor completa un chestionar pus la dispoziţie de către DSP, în care declară, pe propria lor răspundere, locaţia de îmbarcare precum şi pe cea de destinaţie.

De asemenea, se va asigura permanenţă în toate punctele de trecere a frontierei cu medici din cadrul DSP Arad, s-au identificat anumite spaţii pentru amenajarea eventualelor centre de carantină şi se va restricţiona accesul vizitatorilor în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Conducerea Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ din Arad va solicita aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile, cu recuperarea activităţilor didactice şi modificarea structurii anului universitar. Pentru orice situaţie de urgenţă a studenţilor, universitatea pune la dispoziţie un număr de telefon Help Desk UVVG 0748988884”, se menţionează în comunicatul menţionat.


3 comments
  1. Închideți tot! Fugiti in munți! Vine sfarsitul lunii!
    O vai’amar!

  2. Închideți tot ! Ati băgat panică in oameni. Ceva lecții de buna purtare si e ok. De gripă s a murit si se va mai muri. Mutații genetice au fost demult incepand cu ceea ce mancam . Da. Eu ma mir de se se sperie OMS!
    Si hai să ne întrebăm. ….
    dacă e mai de intrebat….cine tot a vocifera că populația globului e foarte mare ?si că in viitor nu se va putea susține alimentar⁉
    DECI⁉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un sfert dintre domeniile de studii de doctorat evaluate în România au primit acreditare deși nu îndeplineau toți indicatorii / Ministerul proclamă finalizarea evaluării “la 10 ani de la intrarea in vigoare a Legii educației naționale”

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat evaluarea instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat, anunță instituția, precum și Ministerul Educației, potrivit căruia au fost…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre introducerea inteligenței artificiale în școli: Suntem în faza de testare a eficienței și siguranței utilizării acestor metode / Dacă vor trece testele, cu siguranță voi susține extinderea lor la scară largă

Referitor la posibilitatea introducerii inteligenței artificiale (IA) în școli, Ministrul Educației a afirmat că „suntem în faza de testare a eficienței și siguranței utilizării acestor metode în sistemul educațional. Dacă…
Vezi articolul

Când mergi la medic cu copilul care are o viroză? Recomandările Ministerului Sănătății: Are febră înaltă care nu scade la medicamente, respiră cu dificultate, este astenic, nu poate să înghită

Ministerul Sănătății a publicat, vineri, o serie de recomandări pentru părinți, în contextul valului de viroze respiratorii din ultima perioadă. Tot în această săptămână, ministerul a anunțat că deschide centre…
Vezi articolul