Examenele naționale “pot fi serios perturbate” dacă prevederea privind salarizarea profesorilor nu se va regăsi în noua lege a salarizării, spune liderul FSLI, Simion Hăncescu

8.580 de vizualizări
Simion Hăncescu / Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto
Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, spune că examenele naționale riscă “să fie chiar perturbate”, dacă prevederea privind salarizarea nu se va regăsi în noua lege a salarizării. Amintim că prevederea ca salariul unui profesor debutant să pornească de la salariul mediu brut pe economie a fost eliminată din proiectul legii Educației, cu puțin timp înainte de ședința de Guvern în care proiectele au fost adoptate. Deși ministra Ligia Deca anunța că “s-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării”, liderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a spus că sindicatele nu au agreat această variantă, ci ministra și premierul le-au comunicat faptul că prevederea nu poate fi inclusă în legea educației, din motive tehnice și constituționale. La rândul său, liderul FSLI, Simion Hăncescu, confirmă pentru Edupedu.ro că la întâlnirea de miercuri li s-a transmis că Executivul “nu acceptă să apară legea în acest proiect sau în legea finală un asemenea articol”.

Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro că dacă Executivul nu introduce în noua lege a salarizării (n. red. care ar trebui să fie finalizată până în iunie 2023) prevederea privind salarizarea cadrelor didactice, atunci examenele naționale, Bacalaureatul și Evaluarea Națională, vor fi “perturbate serios”. El mai spune că protestele anunțate zilele trecute vor continua. În luna mai va fi un marș de protest de amploare în Capitală, iar spre sfârșitul lunii ar putea fi grevă generală.

“Noi am decis ieri în ședința Colegiu Național al liderilor un calendar. Vor mai fi proteste în aprilie în București, la finalul lunii, probabil va fi un marș de amploare în București la începutul lunii mai și vom da drumul și la referendum pentru grevă generală, propunerea fiind undeva în ultima decadă a lunii mai, înainte de încheierea situației școlare. Este posibil să se întâmple un lucru neplăcut, adică să fie chiar perturbate serios examenele naționale din finalul acestui an”, spune Simion Hăncescu.

Amintim: cu puțin timp înainte de ședința de Guvern de miercuri, în care s-au adoptat proiectele legilor Educației, liderii PSD și ministra Educației s-au întâlnit cu sindicatele din Educație pentru a li se transmite că în legea educației nu poate fi inclusă prevederea legată de salarizarea cadrelor didactice. Potrivit lui Simion Hăncescu: “Liderii PSD și PNL au confirmat că a existat o discuție la nivel de coaliție și nu acceptă să apară legea în acest proiect sau legea finală în asemenea articol, pentru că ar fi singurul domeniu care ar avea o asemenea prevedere cu trimitere directă la salarizare. Atunci noi am spus că sub nicio formă nu acceptăm acest principiu care este extrem de important, este cheia întregii legi. Dacă își asumă treaba asta ca scoată din legea învățământului, să iasă public și să spună că nu se abandonează această idee, adică această prevedere trebuie să regăsească în forma finală a legii salarizării pentru că așa cum e firesc”, a explicat Hăncescu.

“Dacă actuala coaliție își asumă că scoate lege din proiectul educației, principiul legat de salarizarea profesorilor debutanți, atunci să-și asume că nu se renunță la principiu și că el se regăsește în legea salarizării, dar noi nu am fost de acord ca să se elimine. Acum, din păcate, cuțitul e la ei. Nu noi putem legifera și dacă scot din lege treaba asta și nu apare în legea salarizării, evident că protestele se vor relua”, a spus liderul sindical pentru Edupedu.ro.

Informații de context

Edupedu.ro a dat pe surse miercuri, 29 martie, informația că salarizarea profesorilor a fost eliminată din proiectele legilor Educației. La scurt timp după, declarațiile ministrei au confirmat aceste informații.

În briefingul de presă de la Palatul Victoria, ministra Educației, Ligia Deca, a susținut că eliminarea din proiectele legilor Educației a prevederilor care vizează salarizarea cadrelor didactice ar fi fost agreată de către reprezentanții sindicatelor din învățământ.

Deca a precizat că există în continuare „angajamentul politic” pentru ca „debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați”.

„Este vorba despre articolul care vorbea despre grila de salarizare care a pornit de la nivelul salariului mediu pe economie. S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de Guvern, ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare, din partea coaliției, ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați și pentru avea cei mai buni profesori la clasă”, a declarat ministra Educației la briefingul de presă de la Palatul Victoria.

Deca a mai spus că „această decizie s-a luat pentru a exista o unitate legislativă, pentru a nu avea o prevedere care să vizeze direct grila salarială într-o lege specială, ideea ar fi ca legea salarizării unitare să includă toate elementele necesare pentru ca în cazul nostru, personalul din învățământ, să fie motivați financiar. Rămâne, așa cum am spus, angajamentul politic că pentru debutanții din învățământ salariul va pleca de la nivelul salariului mediu brut pe economie”.

Liderii sindicali din Educație, Marius Nistor de la FSE Spiru Haret și Simion Hăncescu de la FSLI, o contrazic pe ministră și spun că sindicatele nu au agreat eliminarea prevederii din legea educației, ci li s-a comunicat să aceasta nu poate fi inclusă în proiectele legii Învățământului Preuniversitar și că se va regăsi în noua lege a salarizării.

Despre când anume ar urma să fie crescute salariile debutanților, Deca a răspuns că după Paște se formează un grup de lucru.

„Noi am avut o serie de discuție cu federațiile sindicale, am înaintat deja către Ministerul Muncii, vizavi de cum ar trebui să arate salarizarea, plecând de la acest principiu că pleacă de la salariul mediu pe economie, s-a agreat o discuție între reprezentanții federațiilor sindicale, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor imediat după sărbătorile de Paște. Practic avem un grup de lucru…”, a spus Ligia Deca.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
VIDEO Ligia Deca a declarat că sindicatele au agreat eliminarea salarizării profesorilor din proiectele legilor Educației / Când vor fi majorate salariile debutanților? Deca: Imediat după Paște s-a agreat un grup de lucru
BREAKING “Nu am agreat eliminarea prevederii privind salarizarea din legea Educației”, spune liderul FSE, Marius Nistor, după ce Ligia Deca a declarat de la Guvern că sindicatele au agreat eliminarea
Legile Educației, aprobate de Guvern, vor fi trecute în mare grabă prin Parlament / Ligia Deca: Vor fi dezbătute în procedură de urgență într-o comisie comună
Câteva sute de cadre didactice au protestat la Craiova: „România educată ne-a scos în stradă”

7 comments
  1. De ce tovarășe Hancescu trebuie să facem grevă generală?Să facă psd-pnl economie la bugetul lor de furat ?De ce nu boioctăm examenele naționale?De ce…pentru că de ani de zile vă DISTRAȚI DE-A SINDICATUL pe banii noștri, asta cu greva este o vrăjeală….

  2. Bingo!!! Au iesit din hibernare in sfarsit sindicatele si ne asculta. Pai sa le perturbam odata ca sa se inteleaga si mai sus ca profesorul nu e pleava societatii.

      1. Nu cred ca de data asta mai tine faza cu promisiunile. S-au convins membrii de sindicat si le-a ajuns cutitul la os. Vom iesi din sindicate in masa. Deja ieri au mai plecat doi colegi de la Hancescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din toamnă, 20 de burse de până la 1.500 de lei, pentru elevii și studenții olimpici care aleg să studieze la Universitatea din București, anunță instituția de învățământ / Rectorul Marian Preda: O țară fără elite științifice, sportive și culturale este o țară fără viitor

Din anul universitar 2023-2024, elevii și studenții medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele științifice și competițiile internaționale care optează să-și continue studiile într-una dintre cele 19 facultăți ale…
Vezi articolul

Petiție online pentru ca Sorin Cîmpeanu să demisioneze din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, în urma scandalului de plagiat / Organizația internațională a evitat, vineri, să ia o poziție tranșantă pe această temă, cerându-i lui Cîmpeanu să clarifice rapid, în instanță, situația sa

O petiție online lansată pe platforma Change.org cere demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), în urma scandalului de plagiat care a determinat…
Vezi articolul