CV-urile profesorilor vor trebui publicate pe site-urile instituțiilor de învățământ doar în mediul universitar, prevede noul proiect de lege al Educației, adoptat de Guvern

6.966 de vizualizări
Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.com
Doar cadrele didactice care predau în mediul universitar vor fi obligate să publice CV-urile pe site-urile universităților, potrivit noului proiect de lege al Învățământului Superior, adoptat de Guvern miercuri. Prevederea nu se aplică și în mediul preuniversitar, adică profesorilor din școli și licee. Amintim că proiectele legilor urmează să ajungă în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare. Vor fi dezbătute mai rapid, prin procedură de urgență, într-o comisie comună de specialitate, a spus Ligia Deca.
  • Edupedu.ro a scris pe 9 martie, când proiectele legilor Educației au fost prezentate Guvernului, despre câteva dintre modificările aduse proiectelor, printre acestea fiind și obligativitatea ca toate cadrele didactice din mediul universitar să își publice CV-urile pe site-urile instituțiilor de învățământ.

Potrivit proiectului legii Învățământului Superior, la capitolul V – Evaluarea calității activităților cadrelor didactice, la art. 212, alin (3) se precizează:

”CV-urile cadrelor didactice și de cercetare, titulare sau asociate, sunt publice pe site-ul
universității”.

Sursa: Proiectul Legii Învățământului Superior, așa cum a fost publicat pe edu.ro pe 9 martie 2023

Ligia Deca a explicat, pe 9 martie, că au fost primite 470 de e-mailuri cu propuneri pentru modificarea legilor Educației și că s-au concretizat câteva modificări. Printre acestea, în cadrul legii Învățământului Superior, se introduce obligativitatea ca profesorii universitari să își publice CV-urile pe site-urile instituțiilor de învățământ.

“Am clarificat nişte elemente în zona de finanţare, deci cum se realizează construcţia bugetară. Am clarificat o serie de articole care vizează învăţământul centrat pe student. De asemenea, am introdus o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei instituţionale, inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare sau asociate, în aşa fel încât să existe o mai bună transparenţă vizavi de calitatea fiecărei universităţi şi diversitatea programelor oferite. S-au făcut şi clarificări tehnice vizavi de zona de etică universitară”, a explicat Deca pe 9 martie, în briefingul de presă de la Guvern.

VIDEO Declarația ministrei Ligia Deca pe acest subiect este la minutul 5:10:

Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Legile Educației, aprobate de Guvern, vor fi trecute în mare grabă prin Parlament / Ligia Deca: Vor fi dezbătute în procedură de urgență într-o comisie comună
Au fost trimise 470 de propuneri de modificare a proiectelor legilor educației, prin e-mail, în cele 9 zile în care acestea au fost în dezbatere publică


6 comments
  1. să vezi acum distracție cbd in dreptul specializărilor tuturor paraziților de la catedră, dintre care mulți rag și pe aici că sunt „ieducati”, scrie mare și frumos. Fabrica de diplome-litere și științe.

  2. Corect,dar sa se aplice si in învățământul preuniversitar.Vor vedea si părinții daca profesorul care preda o anumită disciplina s a specializat absolvind o facultate serioasă sau o particulară,un masterat obscur,o reconversie profesională. Clasificarea universităților trebuie urmată si de o clasificare a absolvenților,clasificare de care e corect sa se tina seama si pe piata muncii,iar marile colegii sa nu opteze decat pentru absolvenții universităților de calibru.Ar putea fi un criteriu mult mai relevant decat anexa 2 a fișei de evaluare instrumentată în etapele de mobilitate.

  3. Dar ce nu sunt publicate toate CV-urile din toate institutiile statului pentru cei care au functii de conducere?

  4. Să nu se vadă cei care întâi s-au titularizat și abia apoi și-au făcut studiile aferente postului. la o fabrică de diplome.

  5. De ce!? Nu înțeleg, care este scopul!? Vreți și declarațiile de avere, că ale voastre sunt cam goale… Omisiuni, probabil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Calendarul de intrare în vigoare pentru aproape 300 de acte normative care ar trebui să aplice noua lege a educației în învățământul preuniversitar, pus în consultare de Ministerul Educației / 1 Aprilie 2024, ziua în care va trebui să fie în vigoare 124 dintre acestea

Un proiect de ordin de ministru care conține calendarul de intrare în vigoare pentru toate actele normative subsecvente legii educației a fost pus în consultare de Ministerul Educației, vineri. Documentul…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor nu mai servește intereselor reale ale acestora, susțin foști și actuali membri, după ce organizația reglementată și finanțată de Ministerul Educației nu a mai avut nicio poziție publică de la apariția Legii Bolojan. Un raport intern al Comisiei de Etică constată o „pregătire tot mai slabă” a președinților CNE / Președintele CNE, Vlad Iordache: Consider că punctele slab evidențiate în respectivul raport nu reprezintă neapărat un obstacol

Mai multe voci din interiorul Consiliului Național al Elevilor (CNE) critică lipsa de atitudine a organizației după adoptarea legii 141/2025 care prevede modificări esențiale în învățământ cu impact direct asupra…
Vezi articolul

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale: Declarația adoptată de Guvern pentru profesori ”are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care s-ar putea ca de săptămâna viitoare să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție” / Nu are valoare juridică, ci doar politică

Declarația adoptată de Guvern pentru angajații din Învățământ „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care, întâmplător, se află pe anumite funcții astăzi și s-ar putea ca, de săptămâna…
Vezi articolul