Daniel David anunță că a semnat ordinul de ministru „legat de așa-numitul buton roșu”, fără ca actul normativ să fi fost vreodată publicat în transparență decizională de Ministerul Educației și Cercetării

2.026 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi seara că a semnat ordinul privind „butonul roșu” prin care se semnalează aspectele problematice din școli precum agresivitatea, bullying-ul și consumul de droguri, alături de alte comportamente care încalcă regulamentele unităților de învățământ.

„Astăzi am însemnat și va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de așa-numitul ‘buton roșu’, nu este practic un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul școlar, de la agresivitate, bullying până la consumul de droguri. Dar, am pus acolo orice alte comportamente care violează regulamentele care există la nivelul unității școlare”, a precizat Daniel David, într-o intervenție pe Facebook.

Potrivit acestuia, ordinul reprezintă un mecanism de protecție atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și chiar pentru personalul administrativ din unitățile de învățământ. 

Ordinul de ministru este un act normativ, iar potrivit legii 52/2004 privind transparența decizională în administrația publică, orice act normativ emis de Ministerul Educației și Cercetării trebuie să treacă prin procedura de transparență decizională, inclusiv să fie publicat pe site-ul instituției. În acest caz nu s-a întâmplat așa ceva.

Potrivit monitorizării Edupedu.ro, circa 75-80% dintre ordinele de ministru emise de Ministerul Educației și Cercetării nu au ajuns în transparență decizională, iar majoritatea nu ajung nici măcar în Monitorul Oficial. De menționat că legea prevede că se poate trece un act normativ și printr-o procedură de urgență dar doar „în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”. Or în această situație și în majoritatea situațiilor de la nivelul Educației și Cercetării, nu este cazul pentru o procedură de urgență.

Ministrul Daniel David anunța încă din 20 martie că „în scurt timp o să implementăm butonul roșu”. Două luni a însemnat în acest caz „în scurt timp”.

Ce prevede Legea 52/2004

Articolul 7

(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.

(2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

(3) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanță asupra mediului de afaceri se transmite de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

(5) Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menționându-se data primirii, persoana și datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.

(6) Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.

(7) Conducătorul autorității publice va desemna o persoană din cadrul instituției, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

(8) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză și avizare autorităților publice interesate numai după definitivare, pe baza observațiilor și propunerilor formulate potrivit alin. (4).

(9) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

(13) În cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare.


1 comment
  1. In primul rând treaba cu butonul roșu așa zis nu va speria pe nimeni și nu va schimba nimic ! În școli agresiunile bullingul violența sunt la cote maxime ! Până părinții nu vor plăti cu închisoare actele plozilor lor nu se va schimba nimic ! Părinții nu se mai ocupă de bună creștere și educația a copiilor din dotare ci îi lasă să crească în voia sorții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție după ce premierul Cîțu a spus că nu vrea investiții fără rezultate în educație și cercetare: „Mod de gândire similar cu cel al unui buticar”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat, vineri, față de declarațiile premierului Florin Cîțu, care a spus joi că nu dorește să facă investiții fără rezultate în educație, cercetare…
Vezi articolul

BAC 2020 Guvernul vrea restaurație completă la corectarea de la Bacalaureat: Ministerul propune ca lucrările elevilor să nu mai fi evaluate în alte județe, cum se făcea până acum pentru reducerea fraudelor – Surse

Ministerul Educației vrea să elimine corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat 2020. Procedura de la BAC, din 2015 până acum, a fost de trimitere a tezelor la…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro în parteneriat cu Samsung Electronics România și NextLab.Tech

Metode moderne de predare și instrumente digitale inovatoare la Conferința națională pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display / Eveniment fizic, la ASE București

UPDATE: Evenimentul s-a încheiat. Vă mulțumim! Mii de clase din școlile din România au fost dotate cu instrumente didactice moderne, digitale și interactive, în urma programelor și reformelor PNRR, cu…
Vezi articolul

Așezarea elevilor în sălile de examen doar cu colegi din clasă, la Evaluarea Națională, considerată legală de Inspectoratul Școlar Gorj, după sesizarea unui părinte privind încălcarea procedurii la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu / Secretarul de stat Lixandru susține că ar fi o interpretare conformă cu metodologia

Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care au participat la proba de limba română la Evaluarea Națională luni, ar fi fost așezați…
Vezi articolul