Daniel David, despre examenul dublu de admitere la liceu: Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru. Ar trebui să fie mai întâi Evaluarea Națională și apoi acea testare, ca o a doua șansă pentru copiii cu performanță slabă

26.063 de vizualizări
Daniel David / Foto: captură Euronews
Examenul de admitere la liceu pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care ar urma să fie susținut pentru prima dată în anul 2027 la liceele care doresc să-l organizeze pentru 50% din locuri, „este o practică pe care nu am introdus-o ca urmare a unor practici internaționale, ci pentru că există o discrepanță foarte mare între școlile pe care le avem”, susține noul ministru al Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, potrivit Euronews.

Într-o emisiune la Euronews, întrebat de jurnalista Ioana Nicolescu dacă va păstra examenul de admitere la liceu din legea educației 198/2023 „Deca-Iohannis”, David a spus că această evaluare, care ar urma să fie susținută de elevi la liceele care decid să o organizeze, nu este luată în urma analizei unor modele internaționale. Ministrul Educației consideră că mai degrabă este o formă de suplinire a faptului că nu autoritățile din educație nu au găsit o formă de evaluare corectă a elevilor, care de altfel provin din școli de niveluri diferite din țară.

„Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru, dacă ne gândim la un copil obișnuit care susține Evaluarea Națională, are o zi proastă și obține note foarte mici, deși este foarte bun la matematică, chimie, fizică. Pur și simplu, a avut niște momente proaste la testare. Dacă organizăm acel concurs la liceele unde el excelează, pe profilul real și așa mai departe, sunt de acord”, a spus noul ministru al Educației, înainte rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

„Așa i se oferă o a doua șansă. O văd ca pe o a doua șansă. Consider că ar trebui să fie mai întâi Evaluarea Națională și apoi acea testare, nu invers. Să le păstrăm, dar să vină după Evaluarea Națională, ca o a doua șansă pentru copiii care au avut o performanță slabă”, a continuat Daniel David.

Declarațiile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, despre examenul de admitere la liceu, introdus din legea educației 198/2023 „Deca-Iohannis”:
  • „Dacă te uiți la nivel internațional și european, o selecție atât de standardizată, cum facem noi de la clasa a VIII-a la a IX-a, nu prea găsești sau nu găsești în această formulă. Se face prin portofoliu educațional, note din gimnaziu sau ultimul an, diverse combinații. Nu sunt dispus în acest moment să discut despre schimbarea legilor, dar, dacă va fi o reformă pe termen lung, astfel de analize trebuie făcute și unele lucruri amendate. Știu că aceasta este o practică pe care nu am introdus-o ca urmare a unor practici internaționale, ci pentru a standardiza, având în vedere că există o discrepanță foarte mare între școlile pe care le avem. Unii copii vin din școli foarte bune, alții din școli mai slabe. Această modalitate nu corespunde celor mai multe practici internaționale.
  • Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru, dacă ne gândim la un copil obișnuit care susține Evaluarea Națională, are o zi proastă și obține note foarte mici, deși este foarte bun la matematică, chimie, fizică. Pur și simplu, a avut niște momente proaste la testare. Dacă organizăm acel concurs la liceele unde el excelează, pe profilul real și așa mai departe, sunt de acord. Așa i se oferă o a doua șansă. O văd ca pe o a doua șansă. Consider că ar trebui să fie mai întâi Evaluarea Națională și apoi acea testare, nu invers. Să le păstrăm, dar să vină după Evaluarea Națională, ca o a doua șansă pentru copiii care au avut o performanță slabă.
  • Îmi formez grupul de experți, îi întreb care este setul de bune practici europene și, când propunem un model, să ne putem raporta la niște țări în care educația merge bine. Nu trebuie să copiem, ci să adaptăm.
  • Înțeleg discuțiile și suspiciunile legate de faptul că facem selecția dură prin Evaluarea Națională și că aceasta nu corespunde celor mai răspândite practici europene. Putem discuta aceste lucruri.
  • Sunt foarte multe variante: unii folosesc doar portofoliul, alții iau în considerare notele din gimnaziu, dar cele mai multe variante nu implică acea evaluare standardizată.
  • Ești o țară din UE, vrei să faci o reformă majoră în domeniu. Te uiți la cinci modele din întreaga Uniune: țările nordice, țările latine, zona anglo-saxonă, zona germanică – ele au un alt sistem. Aduni aceste modele, le pui în discuție cu oamenii din sistem – profesori, elevi, părinți – și decizi care este cel mai bun pentru noi, apoi îl adaptezi.
  • Cultura și pregătirea mea fac parte dintr-un model american, care nu se aplică prea bine la noi. (…) Eu am preferințe, dar asta nu înseamnă că preferința mea trebuie să se exprime prin ordine de ministru, pentru că nu cred în acest mod de a lucra. Trebuie să avem o practică bazată pe dovezi (evidence-based)”.
Informații de context

Legea învățământului preuniversitar 198/2023 prevede faptul că elevii care au intrat în clasa a V-a în toamna lui 2023 vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu în vara anului 2027.

Introducerea unui examen suplimentar de admitere la liceu a stârnit controverse în societate. Membrii partidului USR s-au opus acestei măsuri în cadrul dezbaterilor cu reprezentanții Ministerului Educației. USR a cerut ca Ministerul Educației să justifice introducerea acestui examen și alegerea procentului de 50% din locuri pentru care se va susține.

  • Procentul de 50% a fost susținut, în cadrul dezbaterilor, și de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației, care propusese inițial, în anul 2023, examen pentru 90% din locuri.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat că examenul nu este obligatoriu nici pentru licee, nici pentru elev. „Copilul dacă s-a dus la Evaluarea Națională a luat o notă mulțumitoare, cu siguranță că nu va mai fi interesat să intre pe locurile scoase la concurs, pentru că va intra fără nicio emoție pe locurile care se repartizează computerizat”, a spus acesta.

Și părinții s-au opus acestui examen, întrucât reprezintă o presiune în plus asupra elevilor și favorizează „industria meditațiilor”.

  • În anul 2022, Iulian Cristache, președinte al Federației părinților, a declarat oficial că este împotriva examenului și a solicitat ca Ministerul să țină cont de recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la nivelul „problematic” la care au ajuns pregătirile particulare în țara noastră.

În plus, nici elevii nu sunt de acord cu introducerea acestui examen. Președinta Asociației Elevilor din Constanța de la acea vreme, Adriana Dudună, a sugerat că, în cazul în care se dovedește că Evaluarea Națională nu este reprezentativă, aceasta ar trebui să fie modificată în loc să se introducă un examen suplimentar.

Inițial, în prima variantă a legii Cîmpeanu, din vara lui 2022, examenul s-ar fi dat doar în cazul colegiilor naționale și pentru 90% dintre locuri. Apoi procentul a fost modificat la 80%, scăzând apoi la 60% în forma de proiect a Ligiei Deca și ulterior la 50%.


4 comments
  1. raman uimită ca se acordă burse de merit de l cls 5-8 Dacă ai peste 9.50 media.Sa fim seriosi, cadourile primează cred către profesori ca sa obtina copiii medii mari, goană după note.In anii 90 Nu se dădeau burse elevilor asa usor.Ar trebui să se acorde burse de merit pt olimpici, elevi cu premii speciale in sport, muzica.Sunt pentru examen de admitere la liceu si infiintarea școlilor de meserii.

  2. Pai la noi totul e corupt sau coruptibil.
    Exemplu simplu: se dau burse de la 9.50? Nicio problema. Avem si mai multe medii peste 9.50, desi analfabetismul functional este in crestere.
    Note pe bune? Nu la noi!

  3. Poate pe mandatul ministrului Daniel David se acordă ceva atenție si elevilor performanti ai acestei țări, care au fost batjocoriți și umiliți de Deca, in special câștigătorii concursurilor nationale, care au pierdut bursele și alte drepturi pe motiv de titulatură. Poate înțelege cineva că, de moștenirea acestor copii geniali, profită un intreg popor, că ei sunt cei care vor schimba lumea si vor găsi soluții la problemele actuale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul „Şaguna” din Braşov, analiză punct cu punct a rezultatelor simulării Evaluării Naționale: Anul trecut nivelul de dificultate al subiectului I era în jurul clasei a IV-a – a V-a, anul acesta exercițiile au fost un pic mai ridicate, astfel încât s-a trecut la nivel de clasă a VII-a – a VIII-a, într-un mod real / Intuiesc că mulți elevi au ghicit răspunsurile la testele grilă

Profesorul de matematică Cătălin Ciupală de la Colegiul Național „Andrei Şaguna” din Braşov spune despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale că a identificat cel puțin trei itemi unde elevii…
Vezi articolul

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 7069 de elevi au lipsit la proba scrisă de limba română la Evaluarea Națională 2024, număr similar cu cel de anul trecut / Un singur elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat

La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul…
Vezi articolul

Guvernul României: Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societate

„Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societatea națională și internațională, raportat la diversitatea și importanţa…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul